Limba română actuală urmează și ea dinamica societății și se înnoiește continuu, fie prin cuvinte create în interiorul limbii, fie prin împrumuturi din alte limbi, în ultimul timp mai ales din engleza.
Adoptarea neologismelor în limba română a devenit un subiect de dezbatere în rândul vorbitorilor și lingviștilor. Cuvinte precum goal-keeper și challenge au intrat în vocabularul cotidian, dar este important să înțelegem contextul și adecvarea lor. Vom discuta despre originea acestor termeni și despre cum influențează aceștia limba română modernă, evidențiind situațiile în care ar fi mai potrivit să folosim echivalentele românești.
Trebuie făcută o distincție clară între neologismele „necesare”, care denumesc realități pentru care nu există în limba termenii corespunzători, și așa-zisele „anglicisme”/ „barbarisme” (de proveniență anglo-americană), folosite din snobism, excesiv, neasimilate de limba română. Acestea apar frecvent în limbajul tinerilor, dar și în presă (aceasta din urmă având un rol major în proliferarea unor cuvinte/ expresii care, repetate, pătrund în limbajul cotidian).
Pe lângă acceptarea sau respingerea neologismelor, este esențial să considerăm și impactul lor asupra înțelegerii și clarității mesajului. Goal-keeper versus portar și challenge versus provocare reprezintă mai mult decât simple alegeri lexicale; ele reflectă și adaptarea limbii la noi contexte culturale și sportive. Analizăm modul în care aceste cuvinte se potrivesc în fraze și discursuri tipice în română, oferind recomandări pentru o utilizare echilibrată și conștientă.
De exemplu, în categoria “barbarismelor” intră și cuvintele englezești din titlul articolului – goal-keeper (pronunțat goulkipăr) și care are și un plural românesc (goal-keeperi) și challenge (pronunțat celengi), cuvinte scrise și pronunțate că în limba de proveniență.
În anumite contexte, astfel de termeni pot fi „tolerați”. Nu ar „deranja”, probabil, foarte mult, dacă un comentator ar folosi cuvântul goal-keeper referindu-se la mari sportivi, de renume internațional, prezenți în competiții de anvergură, în campionatele europene, mondiale etc. Dar a vorbi de goal-keeper-ul (și nu de portarul) echipei “Viitorul Sântimbru” sau „Avântul Dor Mărunt” sau „CS Curcani” ar fi cu totul inadecvat, obținându-se, eventual, efecte comice involuntare.
În mod similar, challenge, exceptând situațiile în care se referă la denumirea unor competiții sportive consacrate – Challenge Day, de exemplu – în rest, folosirea acestui anglicism ca sinonim pentru provocare sau, și mai rău, având conotații negative – sfidare, ațâțare – este nepotrivită pentru limba română.
Așadar, este bine, ca vorbitori nativi de limba română, să avem grijă de naturalețea acesteia, să apelăm la cuvintele potrivite, în contextele potrivite, și să știm să distingem între neologismele utile, indispensabile, și „barbarisme”.
Pentru a extinde discuția despre adaptarea limbii la influențe străine și pentru a îmbunătăți înțelegerea fenomenului de anglicizare, este util să consultăm și alte articole de gramatică. De exemplu, articolul despre cum este corect: niciun sau nici un poate oferi perspective valoroase asupra modului în care alte aspecte ale limbii sunt afectate de schimbările culturale și lingvistice.
