Solstiţiul de iarnă 2019 va avea loc la data de 22 decembrie, începând cu ora 06:19:25 (adică 04:19:25 ora GMT + două ore pentru România) şi inseamnă începutul iernii astronomice, în emisfera nordică, iarna meteorologică începând la 1 decembrie. Acest fenomen astronomic este legat de mişcarea aparentă a Soarelui pe bolta cerească, o consecinţă a mişcării reale a Pământului în jurul Soarelui.
Solstiţiul de iarnă marchează noaptea cea mai lungă din an (16 ore şi 10 minute). După această dată, durata zilelor începe să crească, până la solstiţiul de vară, din 21 iunie (ziua cea mai lungă din an). La echinocţii, de primăvară (20/21 martie) şi de toamnă (22/23 septembrie), ziua este egală cu noaptea în orice loc de pe Terra. Cele două solstiţii şi cele două echinocţii de peste an sunt repere pentru trecerea la un alt anotimp.
Solstiţiul de iarnă 2019
Termenul “solstiţiu” a fost folosit, pentru prima dată, cu acelaşi înţeles pe care îl are şi în prezent, încă din antichitate, de către Plinius cel Bătrân, în celebra sa lucrare “Istoria naturală”.
Etimonul cuvântului este latinescul “solstitium” – din substantivul “sol, solis, solem” (soare) şi verbul “sisto, sistere, stiti, statum” (a rămâne nemişcat/a opri).
Solstiţiul de iarnă corespunde acelei perioade a anului în care traiectoria Soarelui, văzută de pe Pământ, atinge maximul sudic (în emisfera nordică) sau nordic (în emisfera sudică).
Fenomenul solstiţiului de iarnă este explicat de specialiştii Observatorului astronomic “Amiral Vasile Urseanu” astfel: “Axa polilor Pământului își păstrează (în primă aproximaţie) direcția fixă în spațiu, ea fiind înclinata cu 66° 33′ față de planul orbitei terestre. Din acest motiv, Soarele parcurge în decurs de un an cercul sferei cerești numit „ecliptică”, a cărui înclinare față de ecuatorul ceresc este de 23° 27′. La momentul solstițiului de iarnă Soarele se află deci în emisfera australă a sferei cerești, la distanța unghiulară maximă de 23° 27′ sud față de ecuator, el efectuând mișcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit „tropicul Capricornului”. Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor. La data solstițiului de iarnă, Soarele răsare cu 23° 27′ la sud de punctul cardinal est și apune tot cu același unghi spre sud față de punctul cardinal vest. La momentul amiezii el „urcă” – ținând cont de latitudinea medie a tării noastre, de 45° – la numai 21° față de orizont. În consecință, la această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore și 50 minute, iar durata nopții are valoarea maximă, de 15 ore și 10 minute (pentru București). Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice”.
Sărbători şi ritualuri legate de solstiţiul de iarnă
Data solstiţiului de iarnă a fost şi este reper pentru sărbătorile şi ritualurile de sfârşit de an în toate culturile şi civilizaţiile.
Cea mai veche consemnare scrisă despre celebrarea momentului în care lumina începe să crească, adică de la solstiţiul de iarnă, a fost găsită în Mesopotamia şi este vorba de o sărbătoare consacrată, în antichitate, zeului babilonian Marduk (Copilul-Soare), cel care avea puterea să învingă forţele haosului. Ca zeitate a luminii şi a focului solar, lui Marduk îi erau dedicate 12 zile de sărbătoare în preajma solstiţiului de iarnă.
Monumentul megalitic de la Stonehenge (Anglia), datând aproximativ din anul 3000 i.Hr., despre care se presupune că a fost o construcţie cu rol astronomic, calendaristic si religios sau, poate, un templu druidic, a fost realizat de o civilizaţie care avea excepţionale cunoştinţe astronomice, de vreme ce pietrele de o mărime impresionantă sunt poziţionate astfel încât lumina soarelui, la apus, la momentul solstiţiului de iarnă, să cadă într-un anumit loc. De asemenea, alinierea uneia dintre pietre, Heel Stone, cu răsăritul soarelui, în ziua solstiţiului de vară, este alt semn că aici se ţinea o evidenţă riguroasă a zilelor şi a fenomenelor astronomice.
La persani, solstiţiul de iarnă, ziua în care lumina începe să triumfe asupra întunericului, corespundea Sărbătorii Zeului Mithra (zeu al luminii, al sincerităţii şi al loialităţii). Romanii celebrau “Sol Invictus” (Ziua Soarelui Neînvins) şi Saturnaliile (care începeau la data de 12 decembrie şi se încheiau la 23 decembrie), sărbătoare consacrată lui Saturn, zeu care patrona muncile agrigole şi roadele pământului.
Pentru popoarele nordice, solstiţiul de iarna era “Yuletide” (Timpul lui Yule), sărbătoare a Soarelui care va lumina Pământul şi în anul următor. In această perioadă, se spune, un alt zeu, Heimdall, al cărui tron se afla la Polul Nord, venea să viziteze copiii şi să le lase daruri, dar şi pentru a petrece, povestind şi cântând alături de cei mari.
La evrei, Sărbătoarea Luminilor este Hanuka. Anul acesta, Hanuka începe odată cu Solstiţiul de iarnă 2019 şi durează opt zile (in alţi ani, sărbătoarea debutează cu cateva zile mai inainte de solstiţiu, după calcule făcute conform tradiţiilor evreiesti). Cu această ocazie, se aprinde Hanukia, o menora (candelabru cu şapte braţe), unul dintre cele mai vechi simboluri ale poporului evreu.
Solstiţiul de iarnă 2019, ca şi în anii precedenţi, la japonezi, coincide cu sărbătoarea zeiţei Amaterasu (Zeiţa Soarelui şi stăpâna Paradisului), a ieşirii din peşteră a acesteia, unde se retrăsese când se considerase învinsă în lupta spirituală cu fratele său (Întunericul), vreme în care recoltele s-au stricat, iar oamenii începuseră să moară. Chiar împăratul şi Familia Imperială a Japoniei erau consideraţi descendenţi direcţi ai acesteia.
În simbolismul chinezesc, solstiţiul de iarnă corespunde trigramei “kan” – apa, abisul, picioarele – iar solstiţiul de vară, trigramei Il – foc, soare, cap. Prima trigramă (kan) este la originea creşterii principiului Yang (principiu masculin, activ, strălucitor, fericit), iar a doua, la originea descreşterii acestuia.
La începuturile creştinismului, Naşterea Domnului nu era sărbătorită, primii care au făcut acest lucru fiind creştinii egipteni, dar care aleseseră data de 6 ianuarie, de Bobotează. Abia în secolul al IV-lea s-a stabilit data de 25 decembrie, imediat după Solstiţiul de iarnă, ca zi a Naşterii Domnului, pentru a se contracara cultul încă extrem de puternic al Zeului Mithra. De altfel, cunoscutul teolog creştin din acea perioadă, Sfântul Augustin, recunoscând originea păgână a Crăciunului, îi îndemna pe oameni să-l sărbătorească pe Creatorul Luminii, al Soarelui şi al Lumii.
Semnificaţia spirituală a solstiţiului de iarnă
Solstiţiul de iarnă 2019, dincolo de aspectul astronomic, vine cu toată încărcătura simbolică şi spirituală pe care i-au conferit-o, de-a lungul timpului, sărbătorile şi ritualurile diverselor popoare.
În vremea când arborii sunt dezgoliţi de frunze, când natura tace sub îngheţ, când muncile agricole se întrerup, acum prinde putere şi strălucire o plantă considerată a fi sacră – vâscul, simbol al reînnoirii, al triumfului luminii asupra întunericului, al vieţii asupra morţii.
Preoţii celţi, druizii, culegeau vâscul în noaptea cea mai lungă a anului, cu seceră de aur şi pe lună plină, “creanga de vâsc”/”creanga de aur” reprezentând forţa, înţelepciunea şi cunoaşterea.
Din punct de vedere spiritual, anotimpurile, precum si succesiunea lor, reprezintă o sursă de inspiraţie pentru om. Ritmurile naturii, influenţate de schimbarea astrelor, sunt într-o perpetuă devenire, încărcate cu o energie care poate avea deosebite semnificaţii pentru fiecare dintre noi, dacă ne luăm răgazul să le înţelegem.
In timp ce solstiţiul de iarnă marchează anotimpul în care natura este în aşteptare, pământul, în vulnerabilitatea pe care i-o dă această perioadă, degajă totuşi o forţă care îi va permite să găsească “lumina”, pentru a înfrunta tenebrele. Altfel spus, în plan simbolic, în noaptea cea mai lungă, lumina “interioară” ia locul celei exterioare care se află la minimul sau.
Omul poate învăţa din aceste cicluri pe care Universul le imprimă Pământului o excepţională lecţie despre răbdare şi recunoştinţă, înţelegând că trebuie, în momentele dificile, să caute salvarea în sine însuşi. Solstiţiul de iarnă mai poartă şi o altă semnificaţie spirituală, în raport cu existenţa umană, aceea că este nevoie, măcar din când în când, ca omul să se debaraseze de obsesia lucrurilor materiale, căci sunt de prisos, o piedică în calea luminii interioare.
Solstiţiul de iarnă 2019 din perspectivă astrologică
În perioada de sfârşit de an, marcată de solstiţiul de iarnă 2019, spun astrologii, ar trebui să ne preocupăm de finalizarea proiectelor neterminate sau, dacă lucrurile începute nu pot fi terminate, să ne bucurăm de ceea ce am realizat deja.
Pe de altă parte, să încercăm să fim atenţi la aspectele emoţionale şi relaţionale, care sunt cele mai vulnerabile, la acest final de an. Suntem predispuşi, mai degrabă, să acţionăm după primul impuls, dar este şi vremea unor schimbări esenţiale si raţionale în viaţa noastră. Este important cum le gestionăm, pentru a evita pe cât posibil erorile şi pentru că asemenea predispoziţii (de a acţiona intempestiv) sunt valabile până la solstiţiul de vară din 20 iunie 2020.
Cei mai mulţi astrologi consideră, de asemenea, că cel mai important aspect pozitiv legat de solstiţiul de iarnă 2019 este acela că astrele ne ajută să depăşim o anume naivitate, în orice privinţă, chiar şi in cazul celor mai creduli.
Suntem parte dintr-un Tot în care se află toate latenţele. La solstiţiul de iarnă, astronomic şi astrologic, Lumina triumfă, iar noi putem să ne pregătim să trăim cu plenitudine ceea ce suntem, ceea ce ne dorim să fim.
