Solstiţiul de vară 2024, care marchează începutul verii astronomice în emisfera nordică şi când se va înregistra cea mai lungă zi din an (15 ore şi 32 de minute) şi cea mai scurtă noapte (8 ore şi 28 de minute), are loc la data de 20 iunie (mai devreme cu o zi faţă de cei mai mulţi alţi ani), la ora 20:51 UTC (sau 4:51 PM EDT) şi va continua să fie din ce în ce mai devreme, la fiecare patru ani, până în 2096, când va fi cel mai timpuriu solstiţiu al secolului.
De ce solstiţiul de vară 2024 are loc mai devreme decât în ultimii 228 de ani?
Aşadar, aspectul particular al acestui eveniment astronomic se referă la faptul că solstiţiul de vară 2024 are loc mai devreme decât în ultimii 228 de ani, din cauza mai multor factori legați de mişcările Pământului și de ajustările calendaristice, printre care se numără:
Diferenţa dintre anul calendaristic și anul tropic
Unul dintre aceşti factori este reprezentat de diferenţa dintre anul calendaristic și anul tropic (sau “anul solar”), durata celui de-al doilea însemnând timpul de care Soarele, văzut de pe Pământ, are nevoie pentru a se întoarce în aceași poziție în ciclul anotimpurilor, altfel spus timpul necesar pentru ca Pământul să revină la aceeași poziție în raport cu echinocțiile și solstițiile (aproximativ 365,2422 zile).
Toate calendarele sunt o aproximare mai mult sau mai puțin precisă a anului tropic, anul calendaristic însemnând 365 de zile în anii obișnuiți și 366 de zile în anii bisecți, rezultând o medie de 365,25 zile pe an.
Calendarul gregorian, introdus în 1582, a fost conceput pentru a menține echinocțiile și solstițiile cât mai aproape de aceleași date calendaristice. Totuși, deoarece anul calendaristic nu este exact egal cu anul tropic, există o mică eroare de circa 0,0078 zile (sau aproximativ 11 minute și 14 secunde) pe an.
Această eroare se acumulează în timp, astfel încât solstițiile și echinocțiile se vor deplasa treptat în calendar. Pentru a corecta o astfel de eroare, calendarul gregorian prevede ani bisecți (inserția unei zile suplimentare în februarie, la fiecare patru ani), dar exclude ani bisecți la fiecare 100 de ani, cu excepția celor divizibili cu 400. Aceasta înseamnă că 1600 și 2000 au fost ani bisecți, dar 1700, 1800 și 1900 nu au fost.
Precesia echinocţiilor şi perturbaţiile orbitale
De asemenea, un alt factor care face ca solstiţiul de vară 2024 să fie mai devreme decât în alţi ani este precesia echinocţiilor – o mișcare lentă și continuă a axei de rotație a Pământului, cauzată de forțele gravitaționale ale Soarelui și Lunii asupra Pământului turtit la poli. Această mișcare determină o schimbare treptată a solstițiilor și echinocțiilor în raport cu stelele fixe și, implicit, în raport cu calendarul nostru, făcând ca anotimpurile să revină înaintea îndeplinirii revoluției aparente a Soarelui.
În acelaşi timp, mișcările complexe ale Pământului, inclusiv variațiile mici în orbita sa, cauzate de influența gravitațională a altor planete, pot afecta și ele momentul exact al solstițiului.
Din cauza acestor factori combinaţi – discrepanța dintre anul calendaristic și anul tropic, eroarea cumulată în calendarul gregorian, precesia echinocțiilor și perturbațiile orbitale – momentul exact al solstițiului de vară se poate schimba ușor în fiecare an, aceste mici schimbări acumulându-se în timp, până în 2096, când va fi cel mai timpuriu solstiţiu al secolului.
Solstiţiul de vară 2024 – ziua cea mai lungă din an
În timpul solstiţiului de vară (anul acesta, 20 iunie, când este cea mai lungă zi a anului în emisfera nordică – 15 ore şi 32 de minute – și cea mai scurtă zi a anului în emisfera sudică), Pământul este într-o poziție a orbitei sale în care Polul Nord este înclinat către Soare, iar Polul Sud este înclinat departe de Soare.
Solstițiul nu înseamnă că Pământul este mai aproape de Soare, deoarece variațiile distanței Pământ – Soare sunt determinate de orbita eliptică, nu de înclinația axială.
Pentru un observator de la Polul Nord, Soarele atinge cea mai înaltă poziție pe cer o dată pe an, în iunie, in ziua solstițiului. În mod similar, pentru un observator de la Polul Sud, Soarele atinge cea mai înaltă poziție în ziua solstițiului de decembrie. Când este solstițiul de vară la un pol, este solstițiul de iarnă la celălalt. Mișcarea către vest a Soarelui nu încetează niciodată, deoarece Pământul este în continuă rotație.
Potrivit precizărilor astronomilor, la latitudinile noastre, în momentul solstițiului de vară, Soarele este vizibil la o altitudine de 65° (întotdeauna prin raportare la orizont).
În timpul solstiţiului de vară, Soarele (văzut de pe planeta noastră) se află în punctul cel mai nordic (în raport cu orizontul), iar dacă ne vom privi umbra, vom observa că aceasta aproape că nu se vede (în timp ce, la solstiţiul de iarnă, vom vedea cea mai lungă umbră a noastră din toate zilele de peste an).
Deși este cea mai lungă zi, căldura maximă se simte de obicei în lunile ulterioare (iulie și august) din cauza efectului de încălzire produs de acumularea de energie solară.
Solstiţiu – originea şi sensul cuvântului
Cel care a folosit pentru prima dată cuvântul “solstiţiu” a fost cunoscutul erudit al Imperiului Roman, Plinius cel Bătrân, în monumentala sa enciclopedie, în 37 de volume, intitulată “Istoria naturală” (în jurul anului 77), dovadă că anticii aveau cunoștințe de astronomie remarcabile.
Termenul “solstiţiu”, în limba română, este un împrumut din franceză (fr. “solstice”), etimonul fiind cuvântul latinesc “solstitium” – format din substantivul “sol, solis, solem” (soare) și “stitium” (de la verbul „sisto, sistere, stiti, statum”) – a rămâne nemișcat/ a se opri/ a face să stea. Prin urmare, “solstițiu”, literal, înseamnă “Soare nemișcat”.
Solstiţiul de vară şi Nopţile albe
Fenomenul “Nopţilor albe” şi “Ziua polară”/“Soarele de la miezul nopții”, la latitudinile aflate dincolo de Cercul Polar (arctic şi antarctic), se leagă, de asemenea, de perioada din preajma solstiţiului de vară (iunie, în emisfera nordică și decembrie, în emisfera sudică), prelungindu-se însă până spre sfârşitul verii. Este o perioadă în care Soarele nu apune, luminile crepusculului nu apucă să se stingă, suprapunându-se cu zorii zilei următoare.
Nopțile Albe influențează comportamentul faunei și florei locale. Plantele continuă procesul de fotosinteză pe tot parcursul zilei și nopții, iar animalele pot avea cicluri de activitate diferite față de regiunile temperate.
În emisfera nordică, acest fenomen, cu 24 de ore de lumină, poate fi admirat in unele zone din Norvegia, Islanda, în Rusia, la Sankt Petersburg, în Alaska, în Groenlanda.
Solstiţiul de vară – ceremonii, ritualuri, tradiţii
Solstițiul de vară este un moment important din punct de vedere astronomic și cultural, având un impact semnificativ asupra ritmului naturii și al activităților umane. În plus, dintotdeauna, omul a fost tentat să deslușească sensurile existenței sale în raport cu lumina (Soarele), cu astrele, prin interpretări simbolice, corespondențe și ritualuri.
În Egiptul antic, solstiţiul de vară coincidea cu revărsările de ape ale Nilului, marcând începutul unui nou an și sărbătorile dedicate zeului lumii de dincolo, Osiris.
Celebrul monument de la Stonehenge, din Anglia, înconjurat de mister până astăzi, arată că solstiţiul de vară era un eveniment de mare importanță pentru societățile preistorice (care se pare că aveau şi avansate cunoştinţe astronomice), care au ridicat impresionanta construcţie formată din 30 de blocuri imense de piatră, astfel încât axa principală a monumentului să se alinieze cu răsăritul soarelui la solstițiul de vară.
În dimineața solstițiului de vară, soarele răsare direct deasupra “Heel Stone”, un mare bloc de piatră situat la marginea ansamblului Stonehenge, și luminează centrul monumentului prin arcul de pietre. Este posibil ca acest eveniment astronomic să fi avut semnificații religioase, agricole şi/ sau sociale, marcând începutul sezonului de recoltare și fiind un moment de celebrare și de ritualuri.
Şi astăzi, la Stonehenge, mii de oameni se adună pentru a vedea răsăritul soarelui în dimineața solstițiului de vară. Evenimentul este marcat de diverse ceremonii, ritualuri și festivități.
Pentru celți, solstițiul de vară, numit “Litha” (în timp ce “Yule” era consacrat solstițiului de iarnă) era momentul în care druizii (preoții celți) recoltau ierburile cu puteri magice, deoarece se considera că zeul naturii era acum la apogeul forței sale.
Pentru civilizaţia pre-columbiană din America, solstițiul de vară era marcat printr-un “dans al Soarelui”, exprimând simbolic continuitatea vieții și a morții.
Solstiţiul de vară şi Sânzienele
La noi, la români, solstițiul de vară coincide cu sărbătoarea de Sânziene (Drăgaica), o sărbătoare populară, cu rădăcini precreștine, moștenire a unui vechi cult solar trac și al unor ritualuri agrare, peste care s-a suprapus sărbătoarea creștină a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie).
Sânzienele, în miturile româneşti, sunt zâne bune, al căror nume vine, în opinia lui Mircea Eliade, de la “Sancta Diana de la Sarmizegetusa” (devenita Sânziana), de aici derivând și cuvântul “zănatic” (inițial “dianatic” – posedat de puterea zeiței Diana).
Aşadar, este probabil ca Sânzienele să facă referire la preotesele unei zeități dacice, cu statut oarecum incert (diferite, totuși, de Rusalii, zânele rele), deoarece au puteri magice, o mare forță de seducție, trăiesc singuratice prin păduri sau pe stânci, dar nu fac rău decât dacă sunt surprinse de ochii muritorilor, când ies, în noaptea de Sânziene, și dansează, goale sau acoperite de văluri transparente, prin poieni, pe maluri de râuri, la răscruci etc. Despre bărbații care le-ar zări din întâmplare se spune că rămân “pociți” fizic pentru toată viața.
În multe zone ale ţării, zilele din preajma solstiţiului de vară sunt considerate ca fiind propice ritualurilor magice – împletirea coronițelor din flori de sânziene, de către fetele care își așteaptă ursitul, îmbăierea în râuri și lacuri, aprinderea unor roți de foc pe dealuri, pentru protecția roadelor pământului și a omului.
Solstiţiul de vară, eveniment astronomic şi paradigmă spirituală, ne aminteşte, în fiecare an, că existenţa noastră nu poate fi concepută decât în relaţie cu ceea ce se întâmplă în Marele Univers, fără de care viaţa nu ar fi posibilă şi că acum este un timp al vitalităţii, al energiei, speranţei şi încrederii. “O modalitate de a marca ziua solstițiului este să-l considerăm un timp sacru de reflecție, eliberare, restaurare și reînnoire” ( Sarah Ban Breathnach).
