Stephen Hawking, astrofizicianul englez care a avut curajul şi orgoliul de a se gândi la “Teoria Totului”, s-a stins din viaţa miercuri, 14 martie 2018, la ora 14.29, la domiciliul său din Cambridge, la vârsta de 76 de ani. A plecat să-l întâlnească pe “Arhitectul Universului”, despre care a vrut să ştie atât de multe, negându-l, acceptându-l implicit când s-a declarat “învins”, intuindu-l, regândindu-l în diverse chipuri, privind spre stele cu si mai multă pasiune si curiozitate pe măsură ce, fizic, devenea tot mai prizonier in spaţiul îngust din faţa unui computer.

Poate nu întâmplător ziua în care a plecat din lumea aceasta a fost 14 martie, data la care s-a născut Albert Einstein. Obişnuim să numim astfel de situaţii “coincidenţe”, doar pentru că mintea noastră s-a obişnuit să gândească în virtutea unor inerţii si prin raportare exclusivă la lumea noastră, altfel ştiinţa actuală, fizica cuantică mai ales, afirmă tot mai categoric că nu există hazard, ci doar o ordine subtilă a Universului pe care nu ştim încă să o înţelegem.

Stephen Hawking

Profesor de matematică la Universitatea Cambridge, specialist în astrofizică şi cosmologie, pasionat de mecanismele macrouniversului, de fenomenul “găurilor negre”- porţi spre alte lumi, autor al unei cărţi care a stârnit un viu şi autentic interes – “O scurtă istorie a timpului”, preocupat de popularizarea informaţiilor ştiinţifice prin nenumărate volume vândute în milioane de exemplare, Stephen Hawking este, cu siguranţă, unul dintre cei mai importanţi astrofizicieni din a doua jumătate a secolului al XX-lea, fără a avea pretenţia, cum singur a subliniat, să rivalizeze cu genialul Albert Einstein.

Cercetările, studiile si teoriile lui Stephen Hawking au atras atenţia lumii stiinţifice, vor face istorie, gândirea sa a fost îndrăzneaţă, vizionară, uneori a fost contestat, adeseori a uimit. Nu cu mult timp în urmă, un cercetător israelian care, timp de şapte ani a lucrat în laboratorul său pentru a obţine în practică (şi a obţinut) ceea ce Hawking formulase doar teoretic – existenţa “fononilor” (particule ale sunetului) – considera că şi numai această singură descoperire valorează cât un Premiu Nobel, pe care Stephen Hawking nu l-a primit niciodată, dar de care era foarte aproape.

Stephen Hawking, zbor gravitatie zero

Dar nu recunoaşterea valorii sale prin premii şi distincţii îl interesa pe Stephen Hawking, cea mai mare dorinţă a sa, în pofida handicapului fizic, a cărui povară a dus-o cu demnitate, era să străbată spaţiile interstelare pe care le-a “cunoscut” doar imaginându-si-le sau punându-le în logica teoriilor sale: “Am încheiat deja un zbor de gravitaţie zero, care mi-a permis să plutesc fără greutate, dar ambiţia mea finală este să zbor în spaţiu“. Stephen Hawking nu a mai apucat să-şi împlinească acest vis, doar ideea de “zbor” a rămas şi s-a împlinit altfel, după alte legi, a căror taină omul poate nu o va cunoaşte niciodată – trecerea în eternitate.

Stephen Hawking – 50 de ani a dus povara unei boli incurabile

Universul, lumea, timpul

Din cei 76 de ani de viaţă ai lui Stephen Hawking, 50 de ani au fost marcaţi de povara unei boli incurabile – maladia Charcot sau maladia Lou Gehrig/Scleroză laterală amiotrofică – o boală care se manifestă prin degradarea ireversibilă a neuronilor motori, care comandă muşchii, deci mişcarea, vorbitul, mâncatul, înghiţitul, ducând la paralizie. Şansele de supravieţuire pentru cei diagnosticaţi cu această maladie rară nu sunt mai mari de cinci ani.

Când a aflat de ce boală suferă, Stephen Hawking avea 21 de ani şi, într-un interviu, amintindu-şi momentul respectiv, mărturisea că “a fost un adevărat şoc”, urma să moară în câţiva ani. A supravieţuit peste 50 de ani, demonstrând o voinţă, o tărie de caracter, o forţă interioară absolut ieşite din comun. Şi nu a supravieţuit oricum, a trăit dedicându-se, peste slăbiciunile cauzate de boală, cercetărilor şi studiilor sale, prin care a devenit unul dintre mai mari şi mai respectaţi oameni de ştiinţă ai timpurilor noastre. Martin Rees, director al Royal Society, afirma că “Hawking a făcut, fără îndoială, mai mult decât oricare altul, de la Einstein încoace, pentru îmbunătăţirea cunoştinţelor despre gravitaţie”.

În timpul şcolii, Stephen Hawking nu a fost un elev excepţional, dar a fost constant preocupat de ştiinţe. A urmat Universitatea Oxford, intenţionând să se înscrie la matematică, deşi ar fi dorit medicina. Dar pentru că, la momentul respectiv, la matematică nu au fost propuse locuri, Hawking s-a înscris la fizică, perioadă în care a descoperit şi a studiat cu pasiune relativitatea şi mecanica cuantică. După obţinerea diplomei în fizică a urmat astronomia. La sfârşitul unuia dintre examenele de final, un examen oral, după cum povesteşte profesorul său de fizică, de la Universitate, profesorii examinatori au fost destul de inteligenţi ca să recunoască faptul că au vorbit cu un student mai inteligent decât mulţi dintre ei.

Stephen Hawking, A Brief History of Time, Scurta istorie a timpului

După facultate, Stephen Hawking a mers la Oxford, unde s-a ocupat cu cercetarea în domeniul astronomiei teoretice şi al cosmologiei teoretice. În această perioadă, simptomele sclerozei au devenit tot mai evidente. Un moment important l-a reprezentat întâlnirea şi căsătoria cu Jane Wilde, atunci studentă la lingvistică, având împreună trei copii. S-au despărţit în 1991. Pentru că boala l-a imobilizat complet, pierzându-şi şi vocea, Hawking a apelat, pentru a comunica, la un dispozitiv extrem de complicat, conceput de un prieten, controlat de mişcările capului şi ale ochilor. Jane Wilde Hawking a publicat, după despărţirea de omul de ştiinţă, în 1999, o carte de memorii – “Music to Move the Stars” – în care descrie, printre altele, viaţa alături de astrofizician.

În 1995, Stephen Hawking s-a recăsătorit cu infirmiera sa, Elaine Mason, fosta soţie a celui care i-a conceput lui Hawking aparatul pentru a putea comunica. În 2006, cei doi s-au despărţit din cauza relelor tratamente ale femeii faţă de Hawking. În 2012, lui Stephen Hawking i s-a acordat Premiul Fundamental Physics, în valoare de 1,8 milioane de lire sterline, pentru descoperirea referitoare la găurile negre, care emit radiaţii, un premiu prestigios acordat anterior cercetătorilor de la CERN, pentru descoperirea bosonului Higgs, numit “Particula lui Dumnezeu”.

Stephen Hawking – Singularitatea, Big Bang-ul, găurile negre

Paradoxul Hawking

Cercetările ştiinţifice ale lui Stephen Hawking s-au concentrat asupra unui principiu al teoriei relativităţii – singularitatea în timp-spaţiu şi Big-Bang-ul – şi, în mod deosebit, asupra găurilor negre, radiaţiei gravitaţionale, naturii timpului şi spaţiului. Preocuparea sa, după cum însuşi sublinia în cartea “A Brief History of Time”, a fost înţelegerea completă a Universului, “de ce este aşa cum este şi de ce există”.

Inspirat de gândirea lui Einstein, astrofizicianul englez considera că explozia primordială – Big Bang-ul – este o gaură neagră inversată. O gaură neagră este un corp cosmic atât de compact încât intensitatea câmpului său gravitaţional împiedică radiaţiile şi orice formă de materie să “scape”. Găurile negre nu pot nici să emită, nici să difuzeze lumina (de aceea se numesc “negre”), adică, din punct de vedere astronomic, sunt invizibile.

Citește și:  Femeile din viața lui Picasso și influența lor

În cadrul relativităţii generale, o gaură neagră este definită ca o singularitate gravitaţională, ocultată/ascunsă de un orizont absolut, numit “orizontul evenimentului”. Mai exact, “singularitatea” este regiunea din centrul găurii negre, un punct cu volum care tinde spre zero şi o masă ce tinde spre infinit, altfel spus, un punct extrem de concentrat şi cu o forţă gravitaţională uriaşă, care atrage tot ce este în jur, inclusiv lumina. Într-un astfel de punct, legile fizicii clasice nu se mai aplică.

Potrivit fizicii cuantice, o gaură neagră este susceptibilă de a se “evapora” prin emisia de radiaţii, numită “Radiaţia Hawking”. Pe de altă parte, “Paradoxul Hawking” spune că radiaţia poate ieşi dintr-o gaură neagră, gaura neagră dispare şi lasă o “urmă” electromagnetică, aceasta neconţinând însă nicio informaţie despre materia absorbită, ceea ce contravine legilor fizicii cuantice, potrivit cărora nicio informaţie nu poate să dispară.

String Theory

În 2015, la o reuniune a astrofizicienilor de prestigiu din întreaga lume, Stephen Hawking însuşi a fost prezent, propunând o altă interpretare în privinţa “paradoxului” teoriei sale, paradox amintit anterior, şi susţinând că, probabil, informaţia rămâne în “orizontul evenimentului”, într-o formă haotică şi inutilă. Dincolo de o asemenea supoziţie, totul rămâne de descoperit, dacă mintea omului, în raport cu Marele Arhitect al Universului, va putea găsi o coerenţă în ceea, pentru fizică, încă pare haotic.

Una dintre cele mai îndrăzneţe şi promiţătoare teorii formulate de Stephen Hawking este teoria stringurilor, potrivit căreia fundamentele Universului sunt mici corzi de materie vibrând într-un spaţiu-timp cu zece dimensiuni, teorie care s-ar putea aplica atât la scară astronomică, dar şi atomică, această idee stând la baza Teoriei Totului.

Sfârşitul lumii în viziunea lui Stephen Hawking

Stephen Hawking, sfarsitul lumii

Teoriile lui Stephen Hawking au stârnit şi multe controverse. Una dintre cele mai contestate a fost cea legată de sfârşitul lumii, care, în opinia savantului, nu ar fi atât de departe pe cât consideră mulţi. În anul 2117, spune astrofizicianul, Terra nu va mai fi locuibilă, va deveni un spaţiu cu temperaturi extrem de ridicate şi ploi acide, oamenii trebuie să caute alte locuri din Univers în care să se mute.

Pare un scenariu SF, cel referitor la un apropiat sfârşit al lumii, pe care Hawking îl susţine prin argumente care ţin şi de faptul că omul va cădea în capcana tehnologiei pe care el însuşi – omul – a creat-o. Inteligenţa artificială este unul dintre pericole, cel mai mare, spune savantul, când roboţii vor face aproape tot, omul nu mai are nicio şansă decât să devină el însuşi cyborg. Progresele în domeniul geneticii devin, de asemenea, periculoase, când nu vor mai putea fi ţinute sub control.

Stephen Hawking, Teoria Totului – “Există un Mare Arhitect al Universului?”

Theory of everything, film dedicat lui Stephen Hawking

Cel mai ambiţios proiect al astrofizicianului englez Stephen Hawking a fost să conceapă o teorie unică, viabilă, demonstrabilă – Teoria Totului (Theory of everything) – în care mecanismele, fenomenele lumii, ale Universului să fie atât de bine şi coerent explicate încât prezenţa lui Dumnezeu, Marele Arhitect, ar deveni inutilă. În anii 1980, când Hawking a făcut promisiunea că va duce la final o astfel de superteorie, astrofizicianul afirma cu orgoliu că “ Universul nu are nevoie de Dumnezeu pentru a exista”.

Ideea unei astfel de teorii, care să reunească şi să compatibilizeze mecanica cuantică şi teoria relativităţii generale, a lui Albert Einstein, este mai veche. Termenul a fost folosit pentru prima dată în 1986, într-un articol din revista “Nature”, de către fizicianul englez John Ellis, profesor la Cambridge, ca şi Hawking.Teoria Totului ar presupune unificarea teoretică a celor patru forţe fundamentale, care sunt responsabile de tot ce se întâmplă în Univers: interacţiunea nucleară forte, interacţiunea electromagnetică, forţa nucleară slabă şi gravitaţia.

În fizica clasică, legea gravitaţiei şi a electromagnetismului erau considerate ca axiome – enunţuri nedemonstrabile, considerate ca fiind evidente, utilizate ca fundament pentru un raţionament sau pentru o teorie. În fizica cuantică a câmpurilor, aceste forţe sunt descrise prin schimbul de bosoni virtuali, iar modelul standard descrie interacţiunea forte, slabă şi electromagnetică. Nu a fost încă eleborată o teorie cuantică a câmpurilor care să includă şi gravitaţia. Oamenii de ştiinţă au încercat unificarea acestor aspecte prin teoria corzilor sau prin aşa-numita Teorie a Totului.

Drumul pe care a încercat să-l deschidă Stephen Hawking pentru Teoria Totului a mizat pe faptul că, la nivel cuantic, o particulă poate să “scape” printr-un “efect de tunel” al unei găuri negre – singularitate a distorsiunii spaţiu-timp, prezisă de teoria relativităţii generale. Cu toate acestea, la ora actuală, o astfel de teorie nu există, din cauza imposibilităţii de a găsi o descriere a gravitaţiei care să fie compatibilă şi cu modelul standard (fizica particulelor/fizica subatomică).

Stephen Hawking, Există un Mare Arhitect al Universului?

În 2004, Stephen Hawking a recunoscut public, într-o conferinţă ţinută la Cambridge, că şi-a dat seama că o asemenea teorie este o utopie, că dincolo de toate mecanismele şi legile care guvernează Universul şi care au fost descoperite până la momentul actual de către gândirea umană, se ascunde un număr enorm de excepţii. Stephen Hawking, cel care promisese “să descifreze mintea lui Dumnezeu” s-a declarat învins.

Răspunsul la întrebarea “Există un Mare Arhitect al Universului?”, care a dat şi titlul unei cărţi publicate de Stephen Hawking, în care susţine ideea unei creaţii spontane a Universului, se pare că a rămas fără răspuns sau, mai degrabă, răspunsul este implicit în faptul că omul de ştiinţă, cel care l-a negat pe Dumnezeu, s-a declarat învins. Meritorie este însă tentativa căutării unui răspuns legat de Marele Arhitect, a cărui taină nimeni nu a cunoscut-o şi poate nu o va cunoaşte vreodată. Există, în pofida progresului extraordinar al ştiinţei şi tehnologiei, în pofida capacităţii de cunoaştere a minţii umane, o barieră dincolo de care nu se poate trece şi care scapă raţionamentelor, argumentelor, axiomelor, teoriilor.

Stephen Hawking, Adu-ţi aminte, priveşte la stele şi nu la picioarele tale

Trecem prin lumea aceasta o vreme şi orice om care are conştiinţa sinelui şi a existenţei sale se întreabă, cu siguranţă, cum să înţelegem lumea aceasta, care este natura realităţii, de unde venim, unde plecăm sau ne întoarcem, ce este timpul, ce a fost la început?

Stephen Hawking a căutat răspunsuri cu eroismul unui om imobilizat zeci de ani, poate a fost revoltat pentru povara bolii pe care trupul a trebuit să o ducă, în timp ce mintea lui iscoditoare se dezmărginea cu fiecare cucerire în zona cunoaşterii. A plecat spre taina pe care nu a reuşit să o explice raţional până la capăt, dar rămâne povestea fără sfârşit a omului care a scrutat adâncimile cosmosului. Unul dintre îndemnurile sale este emblematic pentru viaţa şi cercetările sale şi poate fi valabil pentru fiecare dintre noi: “Adu-ţi aminte, priveşte la stele şi nu la picioarele tale!”

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.