Taierea porcului si falsa asociere cu Sarbatoarea Craciunului

Mentalul colectiv asociaza, in mod eronat, in traditia romaneasca, Sarbatoarea Sfantului Ignatie (20 decembrie) ca fiind “Ignatul”, adica ziua cand se taie porcul si ca, mai departe, aceasta zi anunta Craciunul. Este adevarat ca multe sarbatori crestine, din preajma solstitiului de iarna, s-au suprapus peste sarbatori pagane, dar legaturile sunt pur conventionale, justificate doar de manifestarea lor in aceasta perioada a anului. Semnificatiile religioase, mitologice si simbolice sunt complet diferite. Sfantul Mucenic Ignatie, un martir din vremea Imparatului Traian, pentru ca nu a putut fi abatut de la credinta lui in Iisus Hristos, a fost pedepsit, fiind aruncat, din porunca imparatului, intr-o arena cu lei, care l-au sfasiat. Este sarbatorit, pe 20 decembrie, ca Sfantul Ignatie Teoforul (“Purtatorul de Dumnezeu”). Asadar, semnificatia taierii porcului in aceasta zi, ca gest ritualic, trebuie cautata in alta parte, cu atat mai mult cu cat obiceiul pare sa fi prins la romani si nu si la alte popoare crestine.

In gandirea magica, ritualurile sangeroase tin de timpurile precrestine, iar porcul, trebuie sa recunoastem, in niciun mit si nici macar in realitatea cotidiana, nu se bucura de prestigiu. Ca animal domestic, porcul este inferior celorlalte animale din gospodarie (vaca, oaia, capra etc.), deoarece nu produce alimente regenerabile (lapte, lana), nu poate fi folosit la diverse munci, deci este crescut doar pentru a fi sacrificat. Si daca avem in vedere ca taierea porcului s-a practicat si se practica in gospodariile taranesti, in timpurile mai indepartate se punea o problema majora, aceea a modului de pastrare a carnii. Astfel se explica de ce animalul este taiat iarna, cand vremea rece faciliteaza conservarea produselor (carne, carnati, sunca etc.). Apropierea sarbatorilor de iarna e un motiv in plus pentru taiere, asigurandu-se, in felul acesta, mese mai imbelsugate.

Desigur, exista, si in cazul porcului, diverse semnificatii mitologice, dar acestea, mai mult decat in oricare alta situatie, ocupa o pozitie minora, pentru ca acest animal simbolizeaza lacomia (inghite tot ce gaseste), ignoranta, egoismul, tendintele obscure. Este murdar si lenes si uraste omul (adica, pe cel care il va omori). O serie de legende romanesti explica faptul ca el “grohaie”, pentru ca, in timpurile imemoriale, i-a pacalit pe zei cum ca ar fi bolnav, si, de atunci, pedeapsa pentru minciuna a fost sa ofteze intr-una si sa umble tot cu capul prin tarana si namol.

De la tiganii robi, din secolul al XIX-lea (prin urmare, un obicei de data relativ recenta, la scara istoriei), a ramas datina “Umblatului cu Vasilca”, adica un fel de colindat, in timpul caruia tiganii bucatari (robi) purtau o tava, cu un cap de porc impodobit, si spuneau un text in care se povestea cum a fost taiat si preparat animalul respectiv. Era o ocazie pentru cei care mergeau intr-un asemenea “colind” sa primeasca ceva bacsis. Si termenul “Vasilca” este cumva impropriu si arata tot o suprapunere partiala de obiceiuri, pentru ca, initial, “Vasilca” era numele dat de tigani ursilor pe care ii domesticeau si ii dresau si cu care umblau prin sate, pentru obtinerea unui oarecare castig banesc.

La alte popoare, perceptia simbolica a acestui animal, porcul, este similara. In tarile islamice, este interzis consumul carnii de porc, motivatia, de ordin spiritual, fiind ca animalul acesta isi cauta hrana in gunoi si in noroi si, oricum, in cazul oamenilor care se hranesc cu carnea de porc, aceasta este semnul unui trai legat excesiv de partea instinctuala a vietii. La greci, legendele din perioada precrestina, pastreaza imaginea vrajitoarei Circe (exista un episod si in epopeea homerica “Odiseea”), cea care ii transforma pe barbatii care o agasau cu dragostea lor si al caror caracter era indoienic, in porci. La tibetani, plasarea in centrul Rotii Existentei (un simbol specific al acestei culturi), a unui porc, era semnul ignorantei care trebuie evitata sau corectata. Kinkizii (o colectivitate din Uganda, Africa) considerau porcul un semn al perversitatii si al rautatii.

Exista insa si cateva exceptii de la reprezentarea malefica sau doar nefavorabila a porcului, in mitologie. Vietnamezii apreciaza ca acest animal domestic, prin felul in care arata, este semnul belsugului, iar scroafa cu purcei, al numerosilor urmasi. Egiptenii, de asemenea, obisnuiau sa sacrifice un porc, in cinstea lui Osiris (zeu agrar, al renasterii si al vitalitatii), in fiecare primavara.

Prin urmare, daca am vrea sa descifram o valoare ritualica a taierii porcului, in decembrie, aceasta ar trebui raportata, eventual, la perioada solstitiului de iarna, data dupa care Soarele (ziua) incepe sa cresca si care, in planul naturii, inseamna un nou inceput, pe care colectivitatile precrestine il celebrau printr-un sacrificiu. Reminiscente ale acestui fel de a gandi si de a interpreta semnele mai exista, de exemplu, la noi, in unele superstitii, potrivit carora, in anul nou care isi arata semnele dupa solstitiul de iarna, va avea noroc, va fi sanatos si va putea sa isi lucreze pamantul numai cel care a vazut sau a atins sange de porc, de Ignat.

Indiscutabil, niciun popor nu poate sa isi ignore traditiile si ele exista cu sau fara voia noastra. Poate ar fi insa potrivit sa ne gandim care dintre ele ne reprezinta, care sunt autentice si care sunt rezultatul unei culturi suburbane, dintr-o anumita perioada.

In orice caz, faptul ca in lumea consumista in care traim, de multe ori si pentru foarte multi oameni, sarbatorile de Craciun s-au transformat doar intr-o goana nebuna dupa cumparaturi (inclusiv carne de porc), ar trebui sa ne determine sa reevaluam ideea de belsug, de prosperitate si de fericire. Oare toate acestea n-ar trebui cautate in alta parte decat in sacrificiul, ritualic sau nu, al porcului?