Taieteii (se accepta ca fiind corecta si varianta “taitei”) sunt paste fainoase obtinute dintr-un amestec de grau macinat grosier sau faina de orez, de porumb sau de alte feluri de cereale, cu apa, sare si (facultativ) ou. Din aluatul nedospit, pentru obtinerea taieteilor, se taie fasii lungi si subtiri sau se decupeaza in forma patrata, cilindrica, spiralata, dupa care se pun la uscat.

Desi pare greu de crezut, in 2005, specialisti de la Academia de Stiinte din Pekin au descoperit, in nord-vestul Chinei, cu ocazia sapaturilor facute pe Fluviul Galben, cei mai vechi taietei din lume, pastrati de mai bine de 4 000 de ani. Erau preparati din mei zdrobit. Din Asia, reteta taieteilor a ajuns, inca din secolul al XIII-lea, si in Europa, dar, pentru ca, in aceasta zona, temperaturile erau mai scazute, iar coca din faina de grau era mai moale, a fost nevoie, pentru ca pastele sa se intareasca, si de ou.

Ceea ce italienii (si astazi) numesc « ravioli » (paste impachetate, umplute cu carne sau cu legume, fierte apoi) sunt, de fapt, paste pe care chinezii le preparau de secole, numindu-le « jiaozi ». ravioliSi taieteii in forma de panglica – spaghetele italienesti – isi au originea tot in Orientul indepartat. De altfel, in multe tari din Asia, taieteii facuti din faina de grau, de orez, din soia (preparati in casa si taiati cu mana), fierti si condimentati, reprezinta o mancare de baza, traditionala. Se adauga, de asemenea, in supe, salade si mancaruri calde.

Si in Europa, mai ales in Italia si in Franta, pe langa taieteii care se pot procura din comert, cei care vor sa savureze, cu adevarat, gustul autentic al acestui aliment, il prepara acasa, taind « panglicile » manual sau cu ajutorul unui aparat special conceput, care permite alegerea formei dorite.

Multa vreme s-a spus despre pastele fainoase, inclusiv despre taietei, ca ingrasa. Asa cum s-a intamplat si cu alte alimente, valoarea nutritiva a pastelor si efectul asupra starii de sanatate au fost reevaluate si s-a constatat ca, dimpotriva, contin carbohidrati (glucide) cu eliberare lenta, ceea ce este benefic pentru organism (spre deosebire de carbohidratii cu eliberare rapida, din cartofii prajiti, gogosi, diverse produse de patiserie, paine, dulciuri etc.).

Eliberarea lenta a glucidelor permite stocarea de energie in organism, necesara pentru producerea glicogenului, la care corpul apeleaza cand nivelul de glucoza din sange scade sub limitele normale. Este si motivul pentru care sportivii de performanta consuma paste fainoase, in cantitati considerabile, inaintea unor competitii solicitante. Taieteii mai sunt si o sursa remarcabila de proteine si contin putine grasimi.

Citește și:  Neuro-Linguistic Programming (NLP) sau Programarea Neuro-Lingvistică – eliminarea blocajelor mentale

Acesta pare a fi explicatia pentru care, in tarile in care taieteii fac parte din bucataria traditionala (de exemplu, cele din Bazinul mediteraneean), incidenta bolilor cardiace este foarte scazuta. Din acelasi motiv, taieteii se pot consuma cu succes si in timpul curelor de slabire, cu conditia sa nu fie combinati decat cu sos de rosii, cu legume, si nu cu unt, branza sau sosuri grele.

Taieteii preparati din faina integrala (mai mult decat cei facuti din faina alba), chiar daca sunt putin mai aspri la gust, sunt o sursa importanta de vitamina (vitamina B1), esentiala pentru buna functionare a sistemului nervos, a celui digestiv, endocrin, pentru necesarul energetic zilnic al organismului si in echilibrul metabolic.

Cum se prepara taieteii de casa ?

Taietei de casa

Ingrediente: un ou – pentru fiecare suta de grame de faina, un praf de sare. Se framanta aceste ingrediente, pana se obtine un aluat ca cel de paine, dar mai tare, elastic. Daca faina nu se leaga, se mai adauga putin ou, dar numai atat cat este necesar ca aluatul sa poata fi framantat (nu se pune deloc apa). Se lasa apoi sa se odihneasca o jumatate de ora, dupa care se intinde in foi foarte subtiri, pe planseta presarata cu faina, si se taie in diverse forme – panglici mai late sau mai inguste, patratele. Se pun la uscat. Taieteii astfel preparati se pot folosi imediat, in supe, in combinatii cu branza, nuci sau carne sau se pot pastra pentru o folosire ulterioara.

In China, unde exista restaurante care prepara manual taieteii pentru meniurile pe care le pun la dispozitia clientilor, se pare ca « secretul » reusitei consta in framantarea indelungata a aluatului si, mai ales, in impaturirea foilor (foarte subtiri) de cel putin sapte ori inainte de a se taia fasiile de taietei.

Sos pentru taietei

In afara de faptul ca taieteii pot fi folositi in supe, salate sau in diverse alte mancaruri, acestia se pot pregati foarte simplu, fierti, in combinatie cu un sos italienesc clasic, pentru care sunt necesare urmatoarele ingrediente: ulei de masline, rosii, ceapa, usturoi, ciuperci, frunze de busuioc proaspat, parmezan. Este o combinatie de o savoare deosebita si foarte sanatoasa.

Recordul gurmanzilor

In 2007, la concursul celor mai mari « mancaciosi » – « BigEater Festival »un olandez, Riley Zennstrom, a castigat marele premiu, consumand 342 de pungi de taietei chinezesti. Se spune ca, dupa concurs, castigatorul a dormit 41 de ore nonstop, primind porecla de « Omul-taietei cu somn profund ».

Taietei chinezesti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.