Acoperis de bisericaDin momentul in care, in urma cu milenii, oamenii au inceput sa isi construiasca locuinte, s-a ivit si problema realizarii acoperisurilor, la inceput din materiale naturale – stuf, frunze de palmier – si mult mai tarziu din ceramica (tigla), metal sau beton. In siturile arheologice din diverse zone ale Chinei s-au gasit bucati de tigla de tip canal, vechi de peste 4 000 de ani. Mai tarziu, in secolele al XII-lea – al XI-lea i.Hr., acest mod de acoperire a locuintelor, cu tigla in forma de canale succesive, a fost preluat si de mesopotamieni si de locuitorii din bazinul mediteraneean. In Grecia antica, unele temple erau acoperite cu tigla din marmura, inventata, potrivit consemnarilor lui Pausanias, de catre Byzes din Naxos (mestesugar din insula cu acest nume, din Marea Egee). Cupolele Panteonului din Roma, somptuos edificiu religios al antichitatii, construit in secolul I i.Hr, aveau pe acoperis bronz auriu (un aliaj din cupru si staniu), inlocuit, cu ocazia restaurarilor tarzii, cu tigla din ceramica. Tiglele din lut ars au devenit din ce in ce mai folosite mai ales in regiunile bogate in sol argilos, materia prima nefiind, astfel, prea scumpa, iar tiglele s-au dovedit a fi tocmai potrivite ca greutate, nici prea usoare ca sa le ia vantul, dar nici prea grele, ca sa dauneze constructiilor.Tigla (diverse culori)

Tigla de tip canal, semicirculara, cu diverse imbunatatiri, s-a folosit constant in constructii (inclusiv in prezent), fiind insa putin rezistenta la zapada si la ploi puternice, de aceea este cunoscuta, mai degraba, ca tigla meridionala, adica specifica zonelor cu climat mai bland. Tigla plata, dreptunghiulara, sau cu partea inferioara rotunjita, in forma de solzi, este potrivita pentru acoperisurile cu panta mai mare (peste 30 de grade). Se poate vedea frecvent in partea de sud a Germaniei, in Elvetia si, in general, in tarile central europene, unde modelul s-a conservat in virtutea traditiei. Asezarea placilor se face, pentru acest tip de tigla, fie prin suprapunere, fie prin alaturare la acelasi nivel.

Tigla « mecanica » sau tigla care se fixeaza prin « imbricare», asigurand o etansietate perfecta, a fost inventata de Xavier Gilardoni, francezul care a si primit brevetul in 1841, pentru un prim model, si care a infiintat, in Alsacia (in estul Frantei), un atelier de ceramica si de teracota, cu intentia de a produce materiale de constructie ieftine si de buna calitate. In 1850, acelasi Gilardoni a conceput un al doilea model de tigla, cu dubla fixare, pe verticala si pe orizontala, pe care l-a prezentat la Expozitia Universala de la Paris, din 1855. In paralel, el a reusit si sa mecanizeze productia de tigla, prin intermediul unor masini, cu ajutorul carora a standardizat produsul si l-a fabricat in serie, intregul proces, de la pregatirea argilei, pana la produsul finit, durand patru zile.

La ora actuala, exista tigla in zeci de variante, cu dimensiuni si culori diferite, care poate rezista, dupa cum spun constructorii, chiar si o suta de ani. In 2008, Frederic Marcais, descendend a opt generatii de mesteri constructori, a inventat o tigla, pe care a prezentat-o si la SalonulTigla metalica Inventiilor de la Geneva (unde a primit medalia de aur), care poate sa transmita caldura obsorbita de la razele soarelui catre o retea cu fluid capabil sa incalzeasca, prin instalatii adecvate, interiorul locuintei. In 2009, mai multi ingineri de la MIT (Massachusetts Institute of Technology) au gasit o metoda de modificare a « albedo »-ului (adica a capacitatii de reflexie a unei suprafete, in cazul acesta, a tiglei), in functie de vremea de afara, in asa fel incat sa se poata face o climatizare pasiva a interiorului. Mai exact, cand temperaturile sunt scazute afara, tigla se face neagra, pentru a absorbi mai bine caldura, iar vara, cand temperaturile sunt ridicate, tigla se albeste, pentru a intoarce, in proportie de 80%, razele soarelui. Acest fapt este posibil datorita unui polimer, inchis intr-un ambalaj transparent de plastic, aplicat pe partea exterioara a tiglei si care reactioneaza la lumina. Inventatorii sustin ca, intr-o locuinta acoperita cu tigle cu albedo modificat, se poate face o economie de 20% in privinta costurilor pentru incalzire. Inventatorii de la MIT, in 2010, au anuntat ca sunt in cautarea unor solutii care sa constea in pulverizarea unor substante pe acoperis si pe ziduri care sa aiba un efect asemanator.Tigla cu placi solare

In Romania, in arhitectura traditionala, multa vreme s-au folosit, in loc de tigla, sindrila si stuful, argila arsa fiind utilizata mai mult in mestesugul olaritului si pentru caramizi. Cu toate acestea, si in spatiul romanesc, tigla ceramica a fost cunoscuta inca de pe vremea romanilor, dar a cucerit teren mai tarziu, odata cu dezvoltarea oraselor. In prezent, si la noi, exista nenumarate tipuri de tigla (din ceramica, metalica, beton), care sa raspunda tuturor gusturilor si care indica preocuparea fireasca pentru estetica si pentru stilul caracteristic zonelor in care se realizeaza diferitele constructii care necesita un acoperis in panta. Se pare ca cea mai buna tigla este cea ceramica, deoarece asigura o buna izolare (inclusiv fonica), este rezistenta, are o greutate medie si este mai ieftina. Oricum, in momentul constructiei unei case trebuie ca tipul de acoperis sa fie ales inca din faza de proiect, pentru ca sarpanta sa fie adecvata greutatii si tipului de tigla. Si tigla metalica are avantejele ei, in sensul ca este usor de montat, este rezistenta, si se adapteaza formei oricarui tip de constructie, dar, la cumparare, trebuie verificat, cu atentie, daca este facuta dupa toate standardele in domeniu.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here