Originile torturii s-au pierdut de-a lungul istoriei, însă pot fi urmărite până în antichitate. Toate civilizaţiile mari ale lumii au folosit tortura pentru a pedepsi inamicii sau oamenii care săvârşiseră anumite greşeli sau pur şi simplu pentru amuzament (de exemplu, gladiatorii).

În Evul Mediu, tortura era folosită pentru a extrage informaţii, pentru a forţa mărturii, pentru a pedepsi suspecţii, pentru a speria oponenţii şi chiar pentru a satisface propriile plăceri. Evul Mediu a fost perioada de aur a tehnicilor de tortură şi a instrumentelor ce provocau dureri îngrozitoare.

Tortura în Evul Mediu1

Atât în Evul Mediu, cât şi în perioada modernă timpurie, tortura a fost folosită în funcţie de presupusele crime şi de statutul acuzatului. Tortura era o modalitate legală pentru extragerea mărturiilor sau pentru obţinerea numelor complicilor sau a altor informaţii despre crimele comise. În teorie, tortura era permisă doar dacă existau deja dovezi împotriva acuzatului.

Tortura a fost folosită aproape exclusiv pentru infracţiunea de trădare. În societatea civilă aceasta însemna, cel puţin în teorie, că această pedeapsă era limitată la monarhi şi la cei mai mari dintre nobili.

În cazul bisericii, situaţia a fost diferită. Biserica învăţa că orice deviere de la doctrină însemna o crimă împotriva lui Dumnezeu şi prin urmare, trădare a Regelui regilor. Aceasta a însemnat că, în contrast cu societatea civilă, trădarea şi prin urmare, tortura, au fost frecvente în biserică. Nu a fost practicată numai de către inchiziţie, însă inchiziţia a fost cea care a rămas întipărită în cultura populară.

După cum au remarcat mulţi istorici, de-a lungul timpului, cele mai urâte modalităţi de tortură au fost cauzate creştinilor devotaţi de către creştini şi mai devotaţi. Călugării dominicani şi-au câştigat o reputaţie de torţionari inovativi.

Chiar dacă tortura era practicată de mult timp de către episcopi, aceasta a fost autorizată în mod oficial pentru inchiziţia medievală în anul 1252. Tortura ar fi trebuit să se oprească în 1816, odată cu emiterea bulei papale ce interzicea utilizarea ei, dar în secret aceasta a continuat în statele papale până când acestea au fost capturate de către forţele franceze în 1870.

De cele mai multe ori, tortura era realizată în secret, de obicei în temniţe subterane bine păzite. În schimb, execuţiile prin tortură erau cel mai des publice şi atrăgeau mulţimi mari de spectatori. De multe ori erau declarate sărbători legale şi se acordau penitenţe gratuite spectatorilor pentru a se asigura o prezenţă mare.

În cele ce urmează vă prezentăm unele dintre cele mai înspăimântătoare dispozitive de tortură ale Evului Mediu

• Leagănul lui Iuda

leaganul lui Iuda
leaganul lui Iuda, foto: novenrique.blogspot.com

Un oricifiu al victimei, cel mai des anusul, era plasat pe vârful leagănului în formă de piramidă, apoi corpul era coborât pe el cu ajutorul unor sfori. Efectul intenţionat era acela de a întinde orificiul pe o perioadă lungă de timp sau de a trage în ţeapă lent.

Citește și:  O scurtă istorie a proceselor de vrăjitorie în Europa secolelor XV - XVIII

Victima era de obicei dezbrăcată, adăugând la umilirea generală a torturii; uneori, greutăţi erau agăţate de picioare pentru a creşte durerea şi a grăbi moartea. Această modalitate de tortură putea dura de la câteva ore până la câteva zile. Aparatul era rar curăţat, astfel cǎ victima putea să fie afectată de o infecţie dureroasă.

• Sicriul pentru tortură

sicriul torturii
sicriul torturii, foto: furtherglory.files.wordpress.com

Acest dispozitiv era temut în Evul Mediu şi este văzut adesea în filme ce descriu acea perioadă. Victima era plasată în interiorul unei cuşti metalice de dimensiunea unui corp uman. Torţionarii puteau forţa persoanele corpolente în dispozitive mai mici sau îi puneau în „sicrie” mult mai mari. Cuşca era frecvent suspendatǎ de un copac.

Infracţiuni grave precum erezia şi blasfemia erau pedepsite cu moartea în interiorul „sicriului”. Victima era lăsată afară, permiţând păsărilor şi animalelor să se hrănească cu trupul său. Uneori privitorii aruncau cu pietre, crescând astfel durerea.

• Patul torturii

patul torturii
patul torturii, foto: shahnawazalam.files.wordpress.com

Acesta consta într-un cadru de lemn cu două funii fixe în partea de jos şi încă două în partea de sus, prinse de un mâner. Când torţionarul întorcea mânerul, funiile trăgeau braţele victimei până când dislocau oasele. Dacă acesta continua să întoarcă mânerul, membrele erau pur şi simplu smulse din corp.

În Evul Mediu târziu o nouă variantă apăruse. Ţepi fuseseră adăugaţi, aceştia pătrunzând în spatele victimei. Pe măsură ce membrele erau smulse, coloana vertebrală era distrusă. Dacă ar fi supravieţuit, victima şi-ar fi pierdut mobilitatea.

• Para angoasei

para angoasei
para angoasei, foto: 3.bp.blogspot.com

Acest instrument era folosit pentru a tortura femeile ce făcuserǎ avort, homosexualii, mincinoşii şi blasfemitorii, fiind introdus în orificiile acestora. Instrumentul în formă de pară era format din 4 petale, ce se deschideau pe măsură ce torţionarul învârtea. Prin această metodă se mutila orificiul victimei, putând fi capabil să rupă oasele mandibulei.

• „Sfarmă capete”

sfarma capete
sfarma capete, foto: ladydiaboli.files.wordpress.com

Dispozitivul era unul foarte simplu şi era folosit în special de Inchiziţia spaniolă. Capul victimei era prins în dispozitiv, iar torţionarul strângea capul prin înfiletarea unui singur şurub. Capul era strâns până când dinţii erau sfărâmaţi, ochii ieşeau din orbite iar victima suferea o moarte lentă şi dureroasă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.