Leonardo da Vinci s-a nascut la 15 aprilie 1452, in localitatea Vinci (comuna Anchiano) din Toscana, Italia. La varsta de 16 ani (in anul 1468) se muta cu familia la Florenta. Tatal artistului, Piero da Vinci, fiind notar al familiei de Medici (conducatoare in acea vreme), putea sa sprijine financiar cariera fiului sau. La Florenta, in anul 1469, Leonardo intra ucenic in atelierul lui Andrea del Verrocchio (unul dintre cei mai faimosi maestri florentini, apreciat de familia Medici, care ii comandau tablouri). Leonardo (recunoaste chiar el) era ,,un om fara carte”, nestiind limba greaca si latina – care erau indispensabile pentru a intra in lumea culturala a vremii. El era un om care se apuca sa invete multe lucruri, dar de indata ce le incepea, le abandona. Asa, de exemplu, s-a ocupat ,,cu socotitul”, cu muzica, canta la lira, dar cel mai pasionat era de desen si sculptura.

Talentat fiind, a lucrat nu numai in sculptura (facand in tineretea sa, din ipsos, cateva capete de femei care rad si capete de copii), ci si in arhitectura (numeroase desene de cladiri, in plan sau in sectiune), in pictura (a studiat desenul dupa natura, uneori facea modele de statui din pamant, dupa care le desena, pe panza subtire de Reims sau de in, lucrandu-le in alb si negru). In anul 1472, Leonardo s-a inscris deja in corporatia pictorilor florentini a Sfantului Luca. Acum realizeaza prima sa opera (facuta integral de el), un peisaj care se pastreaza la Muzeul Uffizi, datat in 5 august 1473, ziua ,,Sfintei Maria a Zapezii”. La 21 de ani, artistul a realizat valea raului Arno, vazuta de sus, de pe muntele Montalbano. La scoala lui Verrocchio, Leonardo lucreaza colaborand la unele opere (care sunt insa comandate si platite direct lui Verrocchio), la picturi (,,Fecioara Ruskin”, ,,Inchinarea magilor de la Detroit” sau ,,Fecioara de la Camaldoli”) si sculpturi (,,Doamna cu flori”, ,,David”, ,,Botezul lui Hristos” in 1473-1479) care ii va aduce lui Verrocchio celebritatea (datorita lui Leonardo). Acesta recunoste superioritatea tanarului sau elev: ,,mahnit ca un copil stie mai mult decat el”.

Leonardo da Vinci picteaza singur (dar respectand invataturile profesorului sau): ,,Fecioara cu garoafa” , ,,Madona Benois”. O capodopera a tineretii sale este ,,Buna Vestire” (1470-1478) aflata la Muzeul Uffizi, ,,Inchisoarea magilor” (1480, lucrare neterminata de Leonardo, si definitivata in 1485 de Filippino Lippi) si ,,Sfantul Ieronim” (aflata la Pinacoteca Vaticana, in care figura sfantului este plina de viata). In anul 1482, Leonardo da Vinci paraseste Florenta si pleaca la Milano pentru o misiune diplomatica-culturala, care i-a fost incredintata de Lorenzo de Medici. La Milano, Leonardo intra in slujba lui Ludovico Sforza, supranumit Maurul, pana in anul 1499, cand ducatul va fi invadat de francezi. Aici el realizeaza ,,Fecioara intre stanci” (de la Luvru) – era o icoana de altar pentru biserica San Francesco Grande din Milano. Cea mai celebra opera a sa, realizata la Milano, – este ,,Cina cea de taina” – in care artistul a portretizat atat personaje de la Curtea familiei Sforza, cat si oameni obisnuiti (asa cum reiese din insemnarile lui Leonardo). Din cauza umiditatii, ,,Cina cea de taina” a suferit, la scurt timp, deteriorari. Urmeaza restaurarea lucrarii, intre anii 1978-1999, reusindu-se recuperarea unor culori si detalii ramase ascunse.

Leonardo da Vinci; Mona Lisa, Foto: fwtomania2.blogspot.ro

In anul 1490, artistul realizeaza ,,Portretul unui muzician” – il infatiseaza pe dirijorul corului bisericesc al Domului din Milano (Franchino Gaffurio). Impresionante sunt si alte doua portrete ,,Doamna cu hermina” (1498, este portretul Ceciliei Gallerani, amanta Ducelui de Milano) si ,,La Belle Ferra uniere” (este Lucrezia Crivelli, cealalta amanta a ducelui, caracteristic este lantisorul cu medalion purtat pe frunte). Tot la Milano, Leonardo da Vinci a lucrat la o grandioasa opera de arta, dar care nu a fost realizata – monumentul ecvestru a lui Francesco Sforza (macheta a fost facuta din ipsos). In oras au invadat trupele franceze in anul 1499, care au distrus macheta, iar Leonardo pleaca la Florenta, astfel lucrarea nu a mai fost terminata niciodata. La Milano, Leonardo se ocupa si de arhitectura civila si militara, el realizand o serie de proiecte si schite ale unor lacasuri de cult, precum si planurile unor constructii militare (sisteme de fortificatie de la Milano, Vigevano si Pavia) – dar care practic nu s-au realizat.

Citește și:  Pielea – cel mai mare organ al corpului

Leonardo realizeaza desenele pentru cupola octogonala a Domului din Milano (1488-1490). Inca din timpul cand se afla la Milano, Leonardo a adunat in jurul sau mai multi discipoli, printre care si faimosul Salai (Salaino) ,,dracusorul”, Giovanni Giacomo Caprotti (ucenicul sau), si cu acestia infiinteaza scoala sa (Academia Vinciana), care primea nu numai ucenici, ci si maestri celebri. In anul 1499, la Florenta, realizeaza putine panze, dar importante: ,,Fecioara cu fusul”, realizata de elevii lui Leonardo, ajutati doar pe alocuri de maestru. Prima schita realizata in 1501 la ,,Sfanta Ana”, s-a pierdut, dar cea de a doua realizata in 1508, s-a pastrat la Londra. Cea mai prestigioasa opera a sa (de trei ori mai mare decat ,,Cina cea de taina”) este ,,Batalia de la Anghiari” (1503) care i-a fost comandata lui Leonardo de guvernul florentin, pentru a elogia victoria din anul 1440 asupra milanezilor. Dar schita lucrarii s-a pierdut. O copie a partii centrale a schitei lui Leonardo – ,,Tavola Doria” (1503-1504) singurul transpus pe perete si care apoi a disparut.

Intre 1506-1508 realizeaza opera ,,Leda si lebada” (Florenta, Museo leonardiano). In anul 1510, creaza ,, Sfanta Ana, Madonna, Pruncul si San Giovannino” (se afla la Luvru, Paris) si intre anii 1513-1515 ,,Sfantul Ioan Botezatorul” (Luvru). La Roma, in 1514-1515, incepe desene ale ,,Potopurilor”, pe care le va continua in Franta. Tot acum, incepe prestigioasa sa opera ,,Gioconda”, pe care o va termina tot in Franta (se afla la Luvru). Tot in acestia ani a pictat acel ,,Bachus” aflat la Luvru. Pe data de 20 august 1911 (la inceputul sec. al XX-lea), tabloul cel mai faimos din lume ,,Gioconda” (,,Mona Lisa”) a disparut. Vincenzo Peruggia si fratii Lancellotti au pus la cale furtul. Vincenzo Peruggia, in ziua de luni, cand muzeul era inchis, deghizat in om de serviciu (si cu complicii sai) a intrat in salonul Carre, unde se afla tabloul si l-a furat. Apoi s-a intors in Italia, a incercat sa-l vanda unui anticar celebru. Aici a fost insa prins, arestat doar pentru un an, el motivand ca l-a furat, a vrut doar sa aduca tabloul in patria celui care o crease (act de patriotism). A reusit sa faca arest mai putin de un an, iar Gioconda a fost adusa in 4 ianuarie 1914 inapoi la Luvru. 23 aprilie 1519 este data testamentului lui Leonardo da Vinci. La 2 mai 1519 artistul moare si este inhumat in biserica Saint Florentin din Amboise.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.