Identitatea cultural-istorica a unui popor rezista, dupa cum bine se spune, prin traditii, acestea din urma conturand, de fapt, identitatea fara de care niciun popor nu ar mai fi, pana la urma, un popor. S-a tot vorbit despre aceste aspecte, despre faptul ca nu reusim sa ne gasim o cale printre atatea influente, ca intotdeauna ajungem sa contenim a da formele unei culturi specifice tarii noastre, bazandu-ne tocmai pe istorie si, totodata, pe ceea ce o asa zisa societate moderna numeste parul alb al unui popor, si-anume traditiile. Acestea din urma nu sunt nicidecum, sau nu pot fi numite parul alb al unui popor, sau chiar si asa, parul alb da noblete, arata experienta de viata si intelepciune deopotriva. Dar totusi, s-au dus timpurile cand omul cu cel mai mult par alb din intreaga asezare era sfetnicul tuturor, cand cei tineri ascultau si aplicau sfaturile celor batrani, respectandu-le, in acelasi timp, anii de viata si experienta acumulata. Cand vorbim, pe de alta parte, de traditii nu putem vorbi de sfaturi, ci de propria noastra identitate, de ceea ce noi toti reprezentam prin lumina acestor traditii. Insa sunt traditiile parul alb al unui popor? Poate ca da, numai daca ne vom referi la un par vesnic alb si viu, mereu prezent in mentalitatea oamenilor, pastrate si respecte, cel putin in cateva parti ale tarii. Stim bine ca tocmai aceste zone ale tarii, neindustrializate si care nu au fost ponegrite in niciun fel de marile planuri de urbanizare, sunt cele mai vizitate, culmea, de straini, pentru ca acestia ne cauta identitatea, in loc sa ne-o cautam noi insine.

foto: rasunetul.ro
foto: rasunetul.ro

De fapt, romanii stiu ca undeva, poate la poalele muntilor, intre doua grinduri sau dealuri, pe o campie vasta, se afla identitatea noastra, care, din pacate, este din ce in ce mai disparata. Si identitatea culturala trebuie sa fie un cumul, un intreg bine pastrat si sustinut deopotriva din toate partile tarii, de toti oamenii, atat cat sunt dispusi. Ba mai mult decat atat, traditiile noastre, care, pana la urma, ne este parul alb, nobletea, nu sunt indeajuns de bine promovate, atat in interiorul tarii, cat si in afara granitelor sale. Este nevoie ca noi toti sa ne cunoastem traditiile, sa le stim simbolistica si izvorul, dar, mai ales, sa le apreciem si tratam ca atare. Simpla idee ca ceea ce e par alb e batran si de neluat in seama este din start gresita — fiecare popor isi are batranii sai, si intotdeauna ii va avea, pe care trebuie sa-i pastreze atat cat poate, sa-i pretuiasca si sa le acorde locul binemeritat, caci tocmai, in cazul traditiilor, prin intermediul acestora, identitatea noastra se contureaza si se recontureaza.

Citește și:  Mesaje de Craciun religioase

Fiecare obicei, oricat de insignifiant ar fi, fiecare traditie ori festival, fiecare locsor din tara incarcat cu o semnificatie, fiecare fel de mancare traditional, fiecare minoritate, monument sau legenda, fiecare etnie, fiecare asezare inconjurata de paduri, fiecare personalitate internationala originara din Romania, fiecare sunet care face o muzica ajung, intr-un final, sa dea contur identitatii noastre, transformandu-se, multe dintre ele, in traditii — si chiar si asa, parul alb despre care vorbim are sa devina vesnic, in functie de cat de bine stim sa-l pastram astfel. Sa ne gandim, de pilda, la traditiile specifice Maramuresului, care sunt sunt acestea, cand se intampla, de Anul Nou, de Craciun sau de Paste? Raspunsul este unul simplu, insa nu acest aspect ne intereseaza, mai cu seama, ne intereseaza semnificatia lor, originile, motivele pentru care au luat nastere. Ba mai mult decat atat, ar trebui sa ne intereseze cum s-a reusit pastrarea lor, conservarea lor, ce-i drept, in locuri nu foarte schimbate. Si tocmai, aceasta mentalitate este cea pe care trebuie sa o avem cu totii; faptul ca in zona in care noi traim nu se mai respecta aproape nicio traditie nu ar trebui sa ne faca indiferenti fata de celelalte traditii, ci dimpotriva, ar trebui sa ne impulsioneze intr-atat de tare, incat sa ajungem sa le iubim, sa le respectam si sa le ducem mai departe.

foto: emaramures.ro
foto: emaramures.ro

Pe de alta parte, sa ne gandim la Ignat, si-anume la ziua de 20 decembrie in care taranii obisnuiesc/obisnuiau sa-si taie porcul ingrasat pana la refuz, pentru sarbatorile de iarna. Aceasta este o traditie, considerata de unii o traditie mult prea veche pentru a mai fi pastrata. E drept ca timpurile s-au schimbat, insa acest lucru nu inseamna ca trebuie sa taiem din radacini o traditie de atatia ani. Cu alte cuvinte, atat timp exista zone care respecta acest obicei, cu atat mai bine. Apoi, mai sunt si interdictiile Uniunii Europene, care, contrar politicii de a pastra identitatea, respectiv traditiile fiecarei tari, obliga romanii sa urmeze intocmai standardele impuse. Bineinteles ca totul spre sanatatea si binele nostru, cel putin in acest caz, insa s-ar putea gasi o solutie pentru a se pastra si aceasta traditie. Apoi, tot in pragul sarbatorilor de iarna, in anumite zone, copiii inca mai colinda, atat pe 23 decembrie, in ziua de Craciun, cat si in noaptea de 31 decembrie-1 ianuarie. Aceste traditii, din nefericire, dispar, motivele fiind, bineinteles, multe. Si totusi — traditiile pot fi considerate parul alb unui alb, de care trebuie sa ne ingrijim, incercand, totodata, sa conservam macar din ceea ce ele inseamna, caci, cum spuneam, parul alb e intelepciune, iar noi avem atata nevoie de ea.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.