Trăiască România dodoloaţă! este una dintre cele mai sincere, mai spontane urări făcute tării, de Ziua Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Este atât de puternică şi de “vie” această urare încât pare a concentra, în simplitatea ei, toată substanţa “sentimentului românesc al fiinţei”.

Urarea “Trăiască România dodoloaţă!” este a unui copil şi faptul că a rămas în conştiinţa colectivă de peste un veac i se datorează marelui scriitor, filosof şi diplomat român Lucian Blaga. În 1918, când a participat la Adunarea Naţională de la Alba Iulia, Lucian Blaga avea 23 de ani. Impresiile şi emoţia acelui moment au fost consemnate de marele poet într-un volum autobiografic – “Hronicul şi cântecul vârstelor” – care a fost publicat mult mai târziu.

Iată contextul, aşa cum îl relatează Lucian Blaga, în care inedita urare “Trăiască România dodoloaţă!” a răsunat în noapte, pornită din inima unui copil, în urmă cu un secol, în satul natal al scriitorului – Lancrăm – sat al cărui nume pare încărcat cu reverberaţii poetice:

Romania interbelica, Trăiască România dodoloaţă
Romania interbelica, Trăiască România dodoloaţă

Pentru marea, istorica Adunare Naţională de la Alba Iulia, unde s-a hotărât alipirea Transilvaniei la patria-mamă, n-a fost nevoie de o deosebită pregătire a opiniei publice. Pregătirea se făcuse vreme de sute de ani. În dimineaţa zilei de 1 Decembrie, ca la un semnal, lumea românească a purces spre Alba Iulia (spre Bălgrad, cum îi spuneam noi (…) pe jos şi cu căruţele. Am renunţat la călătoria cu trenul, căci până la Alba Iulia nu erau decât 16 km.

Era o dimineaţă rece, de iarnă (…). Pe o parte a şoselei se duceau spre Alba Iulia, scârţâind prin făgaşele zăpezii, căruţele româneşti. Buchete de chiote şi bucurie, alcătuind un singur tir, iar pe cealalaltă parte se retrăgea, în aceeaşi direcţie, armata germană ce venea din România, tun după tun, ca nişte pumni strânşi ai tăcerii. Soldaţii germani, fumegând liniştiţi din pipe, se uitau miraţi după căruţele noastre grăbite.(…).Uite, îi spun lui Lionel: (fratele scriitorului – n.n.) aşa – prin ger şi zăpadă – se retrăgea pe vremuri Napoleon.

La Alba Iulia nu mi-am putut face loc în sala Adunării. Lionel, care era în delegaţie, a intrat. Am renunţat cu o strângere de inimă şi mă consolam cu speranţa că voi afla de la fratele meu cuvânt despre toate. Aveam în schimb avantajul de a putea colinda din loc în loc, toată ziua, pe câmpul unde se aduna poporul. Era o roire de necrezut. Pe câmp se înălţau, ici-colo, tribunele de unde oratorii vorbeau naţiei. Pe vremea aceea nu erau microfoane, încât oratorii, cu glas prea mic pentru atâta lume, treceau de la o tribună la alta. În ziua aceea am cunoscut ce înseamnă entuziasmul naţional, sincer, spontan, irezistibil, organic, masiv, al oratorilor de la tribună…

Seara, în timp ce ne întorceam cu aceeaşi trăsură la Sebeş, atât eu cât şi fratele meu ne simţeam purtaţi de conştiinţa că pusesem temeiurile unui alt Timp cu toate că n-am făcut decât să “participăm”, tăcuţi şi insignifianţi, la un act ce se realiza prin puterea destinului.

Când am trecut prin Lancrăm, satul natal, drumul ne ducea pe lângă cimitirul, unde, lângă biserică, tata îşi dormea somnul sub rădăcinile plopilor, zgomotul roţilor pătrundea, desigur, până la el şi-i cutremura oasele. Ah, dacă ar şti tata ce s-a întâmplat, zic eu fratelui meu întorcând capul spre crucea din cimitir (…) Când dăm să ieşim din sat, numai ce auzim dintr-o curte, neaşteptat, în noapte, un strigăt de copil: “Trăiască România dodoloaţă!”

Trăiască România dodoloaţă, Cine a rostit această urare la 1 Decembrie 1918
Trăiască România dodoloaţă, Cine a rostit această urare la 1 Decembrie 1918

Într-o vreme în care discursurile publice, festivismul, declaraţiile despre ţară şi popor tind să acapereze adevărata semnificaţie a zilei de 1 Decembrie, când sărbătorim un moment fundamental al existenţei noastre istorice, “Trăiască România dodoloaţă!” este urarea care concentrează “chipul” României adevărate şi bucuria cea mai autentică a Marii Uniri.

Citește și:  Ziua Nationala a Romaniei

Un mare filosof al culturii române, Constantin Rădulescu-Motru, preşedintele Academiei Române intre 1938-1941, spunea că: ,,Unul este sufletul poporului românesc în manifestările sale curat psihologice şi altul este sufletul poporului românesc în realizarea vocaţiei sale. Vocaţia românilor începe acolo unde sfârşeşte psihologia românilor”.

Iar cea mai pură expresie a “vocaţiei” românilor este concentrată în aceste trei cuvinte, care spun gândului ceva deosebit: “Trăiască România dodoloaţă!” – România Mare, România Unită, România Întreagă, a cărei putere trebuie căutată în zonele profunde ale existenţei noastre ca popor.

Sentimentul identităţii naţionale nu este un dat, reprezintă o dimensiune şi o construcţie a spiritului, bazate pe valori comune unei naţiuni, consolidate în timp. În paradigma istoriei noastre, Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 este unul dintre momentele devenirii noastre, iar sensul “devenirii” îl hotărâm în fiecare zi, ca popor, şi ca individualităţi, prin ceea ce adăugăm, în rău sau în bine.

“Trăiască România dodoloaţă!” La mulţi ani, România!

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.