Pe 28 iunie 1919, Primul Război Mondial avea să se încheie oficial odată cu semnarea Tratatului de la Versailles. Acest tratat reprezenta doar rezoluţiile cu privire la Germania, celelalte state învinse semnând tratate separate.

Tratatul a fost negociat între puterile aliate cu doar o mică participare a Germaniei. Tratatul în sine era format din 15 părţi şi 440 de articole prin care graniţele Germaniei erau retrasate. Țara era obligată să plătească despăgubiri de război.

Tratatul de la Versailles1

Cum Germania recunoștea întreaga responsabilitate pentru începerea războiului (prin semnare se admitea responsabilitatea), tot ea trebuia să plătească despăgubirile ţărilor distruse. Suma calculată ajunsese la 55 de miliarde de dolari, mult peste puterile de plată ale ţării.

Aplicarea strictă a prevederilor, conform planurilor Dawes şi Young, a dus la ascensiunea lui Hitler iar acţiunile sale ulterioare au însemnat încheierea oricăror termeni rămaşi ai tratatului.

Negocierea tratatului a avut loc între ianuarie şi iunie 1919 la Paris şi a scos în evidenţă o ruptură între francezi, care doreau dezmembrarea Germaniei pentru a face imposibil un eventual război cu Franţa, şi americani şi britanici, care nu doreau crearea unui pretext pentru un nou război.

Prima parte a tratatului a creat Pactul Noii Ligi a Naţiunilor (precursorul Naţiunilor Unite), la care Germania nu a avut dreptul să adere până în 1926.

Cea de-a doua parte a specificat noile graniţe ale Germaniei. În acest sens teritoriile Eupen şi Malmedi erau oferite Belgiei, districte din est Poloniei, Alsacia şi Lorena înapoi Franţei, Memel îi era oferit Lituaniei şi porţiuni mari din Schleswig se duceau la Danemarca.

Partea a treia prevedea existența unei zone demilitarizate şi separa regiunea Saar de restul Germaniei timp de 15 ani.

În cadul părţii numărul patru, Germania era deposedată de toate coloniile sale iar în partea a cincea îi erau interzise anumite categorii de arme. Undeva la 13,5% din teritoriile sale aşa cum erau în 1914 au fost deposedate. Armata germană a fost limitată la un maxim de 100.000 de oameni. A fost pusă o interdicţie pe utilizarea de artilerie grea, a gazelor, tancurilor şi avioanelor. De asemenea şi marina germană a fost limitată la transportul sub 10.000 de tone, iar submarinele interzise. În părţile opt şi nouă era stabilită răspunderea Germaniei pentru pierderile aliaţilor şi despăgubirile datorate.

Prima dată când reprezentanţii germani au văzut tratatul a fost cu doar câteva săptămâni înainte de semnarea sa. Guvernul german a semnat sub protest tratatul, care avea să fie cunoscut sub numele de Diktat. Partidele germane de dreapta considerau semnarea drept trădare. Teroriştii au asasinat câţiva politicieni pe care îi considerau responsabili. Într-un ultim gest de sfidare, forţele navale germane capturate la Scapa Flow (în nordul Scoţiei) s-au scufundat intenţionat.

Citește și:  Ce știi despre monarhul mesopotamian, legătura dintre om și divinitate

În acelaşi timp, Senatul Statelor Unite a refuzat să ratifice tratatul iar guvernul american nu şi-a asumat răspunderea pentru cele mai multe dintre prevederi.

Pentru aproximativ cinci ani, francezii şi belgienii au încercat să pună în aplicare tratatul riguros, fapt ce a dus la ocuparea oraşului Ruhr în 1922. Cu toate acestea presiunea financiară anglo-americană din 1924 a forţat Franţa să pună capăt ocupaţiei. De asemenea francezii au consimţit modificarea unor prevederi importante ale tratatului printr-o serie nouă de acorduri.

Tratatul de la Versailles11

În 1924 şi mai apoi în 1929, Germania a fost de acord să plătească despăgubirile în conformitate cu planurile Dawes şi Young, dar depresia puternică în care a intrat a dus la anularea despăgubirilor în 1932. Pierderea teritoriilor vitale industriei se dovedise a fi o lovitură puternică în încercarea de reconstrucţie. Aceasta, combinată cu despăgubirile pe care erau nevoiţi să le plătească, a dus la falimentarea Germaniei. Iar pentru a ţine potenţialul financiar la un minimum, Germaniei îi era interzisă unirea cu Austria pentru a forma un superstat.

În 1930 aliaţii au evacuat Renania dar germanii au încălcat mai multe prevederi ale tratatului privind dezarmarea. În 1935, Hitler a denunţat tratatul cu totul. Din martie 1937 şi până în martie 1939, Hitler a anulat prevederile teritoriale ale tratatului cu privire la Cehoslovacia, Austria şi Lituania. Acest lucru a fost posibil cel puţin cu acordul tacit al puterilor occidentale. La 1 septembrie 1939 a atacat Polonia pentru a modifica frontiera în acea zonă.

Nimeni nu poate şti sigur dacă noul război putea fi evitat prin o aplicare mai riguroasă a tratatului sau dacă soluţia ar fi reprezentat-o realizarea unui tratat mai generos.

Din acest motiv, după 1945, atât guvernul britanic cât şi cel american au încercat să evite multe dintre problemele care au fost ridicate de Tratatul de la Versailles. Ei s-au axat în special pe părţile care prevedeau despăgubirile. Divizarea Germaniei şi Războiul Rece le-a permis să reconstruiască cu generozitate zonele de vest şi să le integreze într-o alianţă de vest fără a se mai pune problema unei agresiuni germane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.