„Crac des Chevaliers” sau „Castelul Cavalerilor” este cea mai mare fortăreață construită de către cruciații europeni în Siria și Palestina și unul dintre cele mai importante exemple ale arhitecturii militare medievale.
Construit la Qal’at al-Hisn în Siria în apropiere de granița de nord cu Libanul, castelul a ocupat locul unde anterior fusese construită o fortăreață musulmană. Castelul a fost construit de către Cavalerii lui Sf. Ioan (Ospitalieri) care au deținut controlul asupra sa din 1142 și până în 1271, atunci când a fost capturat de către sultanul Baibars I.
Castelul ocupa o poziție strategică importantă la est de Tripoli pe o stâncă înaltă ce se afla deasupra singurei căi ce lega Antiohia de Beirut. Inițial a fost construit în 1031 de către emirul de Alep ce plasase aici o garnizoană de soldați kurzi. La acea vreme castelul se numea Hosn al-Akrad sau Castelul Kurzilor. Posibil că această trimitere la kurzi este sensibilă în Siria, motiv pentru care numele său oficial este acum „Qalaat al-Hosn” sau „Castelul Cetății”.
Hosn al-Akrad a fost cucerit în 1099, în timpul Primei Cruciade, de către Raymond al IV-lea de Sf. Giles. Cu toate acestea, Raymond a fost nevoit să îl abandoneze pentru a-și putea continua marșul spre Ierusalim. Câțiva ani mai târziu, acesta avea să devină primul Conte de Tripoli, ultimul stat cruciat înființat în Levant.
Tancred de Hauteville l-a ocupat din nou în 1110 iar Raymond al II-lea, Conte de Tripoli, în 1142 l-a dăruit Cavalerilor Ospitalieri, un ordin militar religios ce există și astăzi sub numele de Ordinul Suveran Militar de Malta.
Sub conducerea Ospitalierilor, Crac de Chevaliers a fost extins și reconstruit până când a devenit cea mai mare și cea mai puternică cetate a cruciaților din întreaga Țară Sfântă. Peretele său exterior are grosime de 3 metri, iar cele 7 turnuri de pază au avut fiecare ziduri groase de până la 10 metri. Întreaga construcție era separată de restul lumii printr-un șanț adânc cu apă. Spații de depozitare masive au fost sculptate în stâncă, suficient cât să le poată permite Cavalerilor Ospitalieri să reziste unui asediu lung de până la 5 ani.
Doar în jur de 50 de cavaleri și 2000 pedestrași au stat vreodată acolo la un moment dat, dar a fost mai mult decât suficient cât să prevină capturarea castelului de către musulmani.
Nur ad-Din a lansat mai multe campanii împotriva statelor cruciate. În 1163, a asediat Castelul Cavalerilor, dar fără nici un succes. Șase ani mai târziu, acesta a adăugat Egiptul pe lista cuceririlor, creând astfel un front musulman unit împotriva statelor cruciate.
Cavalerii Ospitalieri au realizat că trebuie să fortifice castelul, astfel încât au înconjurat vechea structură cu noi ziduri și turnuri.
În 1188, Saladin, cuceritorul Ierusalimului, a încercat tot fără nici un succes să cucerească fortăreața care până la acea vreme dobândise faima de a fi impenetrabilă. Tot în același an, Conții de Tripoli au alocat și Castelul Marqab Cavalerilor Ospitalieri.
Pe parcusul secolului al XIII-lea, cavalerii au continuat să consolideze castelul. Cruciadele ce au urmat nu au reușit să-și atingă obiectivele dar au ajutat statele cruciate în lupta cu membrii dinastiei fondate de Saladin.
În 1269, sultanul mameluc Baibars cucerește Antiohia iar apoi își îndreaptă atenția către Statul Tripoli. În martie 1271, sultanul Baibars asediază castelul. Oamenii săi au reușit să penetreze zidurile exterioare, iar atacatorii au reușit să pătrundă în interiorul castelului. Cavalerii au putut să scape, retrăgându-se într-o parte mai veche a castelului. Cu toate acestea, sultanul nu dorea să distrugă toate fortificațiile, acesta știind că o nouă cruciadă condusă de Prințul Edward al Angliei făcea ultimile pregătiri pentru a pleca. Baibars credea că fortăreața ar putea fi folositoare în luptele ce ar urma.
Conform povestirilor tradiționale, sultanul a falsificat o scrisoare, în care Contele de Tripoli ar fi recomandat o predare onorabilă. Fără să știe că totul era doar o minciună, cavalerii au părăsit de bunăvoie castelul și le-a fost permisă plecarea la Tripoli în condiții de siguranță.
Baibars a restaurat zidurile castelului și a adăugat două noi turnuri pe partea sud-vestică. Când sultanul cucerit castelul, cavalerii se aflau într-un proces de renovare a părților vechi ale construcției. Cavalerii au construit două săli mari și o capelă într-un stil franțuzesc gotic cât se poate de pur.
În 1289, mamelucii au cucerit Tripoli iar în 1291, Tortosa și Acre. În 1302, Arward, ce era încă controlată de către Cavalerii Templieri, a căzut pe mâinile mamelucilor. Aceste evenimente au făcut din Castelul Cavalerilor un punct militar fără folos. Din acel moment, castelul a căzut în obscuritate până când francezii l-au adus la fosta splendoare în 1933, când a fost declarat monument național francez.
Astăzi, Crac de Chevaliers este o atracție turistică importantă a Siriei. Mai este și foarte important pentru oamenii de știință pentru că aici se pot găsi cele mai bine conservate exemple de artă cruciată din toată lumea.
În 2006, cetatea, alături de Fortăreața lui Saladin, a intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO.
