„Hai mai bine despre copilarie sa povestim, caci ea singura este vesela si nevinovata. Si, drept vorbind, acesta-i adevarul” — spunea Ion Creanga in „Amintiri din copilarie”, iar, chiar si deunazi, i-am fi putut da dreptate, darmite astazi, in aceste momente, cand, cu o oarecare voiosie, putin strunita, ce-i drept, de trecerea necrutatoare a anilor, ne putem aminti de cel putin un Craciun alb, de zilele de iarna adevarata, cand zgariam pe dinafara geamurile casei ori cand coboram scarile, cu sufletul la gura, sa vedem cat de mult s-a inaltat zapada peste noapte. Inainte, chiar cu cateva zile de Craciun, il rugam pe tata, aproape intr-o sovaiala sfanta, sa ne plimbe prin oras cu sania. De fapt, acesta era instiintarea prin intermediul careia dadeam de inteles ca ne-am plictisit ingrozitor la bloc si dorim sa plecam, cat mai rapid cu putinta, la tara, unde nu numai ca zapada ne astepta aproape neatinsa, dar ne puteam bucura cu adevarat de un Craciun alb, sa spunem asa, in Technicolor, demn de filmele si desenele animate de altadata. Imediat ce ajungeam parca pe un taram ingropat sub zapada, saream pe sanie ca pe o coama pe care urma s-o cucerim, incercand, in acelasi timp, sa ne obisnuim cu aerul usor afumat.

Cosurile de pe acoperisul caselor ne lasau impresia ca ar avea plamani, unii mai puternici ca ai nostri, ce inspirau aerul si expirau un fum gri, ce lasa urme pe linia orizontului alb. Se tineau chiar si competitii cu saniile, jucam hochei improvizat, ne aruncam peste burta imensa a zapezii, incercand sa dam formele, ba unui inger, ba unor animale ciudate. Si bineinteles ca, in cele din urma, izbucnea razboiul: in cateva minute ne construiam, cu o daruire de nedescris, zidurile de aparare, adunam munitia, puneam la punct strategiile de aparare, dar si de atac, ca mai apoi, sa trecem la actiune. Echipa adversa juca dur, dar nici noi nu ne lasam mai prejos. Primul noastru obiectiv era sa daramam zidul lor din zapada, insa la dispozitie, aveam tot zapada. Secretul era pe cat de simplu, pe atat de productiv: aveam intotdeauna, in timpul luptelor, o sticluta cu apa, care ne ajuta sa intarim bulgarii de zapada. De fiecare data, eram prinsi, pentru ca bulgarele de zapada, care in zbor devenea aproape o bucata de gheata, ramanea infipt in zidul adversarilor, crapandu-l usor. Astazi, Craciunul alb pe care noi il traiam atunci s-a mutat pe un alt domeniu, s-a transfigurat, precum o naluca, in ceea ce sociologii numesc Craciunul modern.

Chiar si asa, toti copiii vor un Craciun alb si oricat de mult unii adulti s-ar ascunde, si ei isi doresc cam acelasi lucru de la aceasta sarbatoare. Cu totii, pana la urma, cautam un Craciun alb, si daca ne este cu putinta sa-l gasim, macar in amintirile anilor copilariei, ajungem, poate, sa ne bucuram mai ceva ca altadata, caci bucuriile sunt mult mai intense atunci cand ne-am privat de ele o buna perioada. Si tocmai, din fericire, bucuriile, pe care altadata le traiam la intensitate maxima, se vor reintoarce, poate mai putine, dar la fel ca odinioara. In definitiv, romanul este de parere ca „un Craciun nu este Craciun, daca nu este un Craciun alb”. E drept ca la aceasta parere a contribuit si copilaria fiecaruia dintre noi, momentele albe de sarbatoare, in care abia ne doream sa intram sa ne incalzim, sa bem ceva cald sau sa ne jucam pe podea. Iarna, totul este despre zapada, iar in timpul sarbatorilor de iarna, totul este despre un Craciun alb, asa cum si pentru cei mici, Revelionul este despre artificii.

Citește și:  Ati pregatit lista cu ce cumparam de Anul Nou?

Din pacate insa, in ultimii ani, natura ne-a cam refuzat in a ne oferi un Craciun alb, oferindu-ne in schimb zapada tardiva, cam dupa sarbatorile de iarna. Chiar si asa, sarbatorile de iarna trebuie petrecute in liniste, nu este neaparat nevoie de zapada sa fie frumoase, insa nu ne putem pacali, spunand ca nu ne-ar placea in niciun chip sa avem sansa sa ne bucuram de un Craciun alb, ca in Technicolor. Pe de alta parte, dincolo de farmecul promotiilor, de cumparaturile sporadice ori nu, de cadourile oferite si primite deopotriva, de bucatele de pe masa de Craciun, sau dincolo de stralucirea mult mai vie a bradului, ramane senzatia ca, inca o data, in jurul nostru se afla aceleasi persoane apropiate, ca noi am ramas cu acelasi spirit verde si nealterat, cu mai multe sau mai putine visuri implinite, dar toti suntem sanatosi si fericiti, cel putin o data pe an. Craciunul alb, totodata, ramane nu neaparat o dorinta, ci amintirea pe care nu o putem transfigura, uneori, in prezentul nostru, chiar si asa, poate una dintre cele mai frumoase amintiri care ne-au mai ramas de impartasit. Si nu oricum, copiii nostri, la randul lor, isi vor dori un Craciun alb, vor vrea sa asculte toate povestile noastre, holbandu-se la zapada care se inalta cu fiecare ora care trece. Incheiem, cum altfel, tot cu ceea ce Ion Creanga spunea: „Asa eram eu la varsta cea fericita, si asa cred ca au fost toti copiii, de cand ii lumea asta si pamantul, macar sa zica cine ce-a zice”, adaugand ca tot asa credem ca vor fi, de acum incolo, toti copiii.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.