Avortul nu este nicidecum o „invenție malefică” a modernității. În istoria omenirii, avortul a rămas o constantă, deși în multe epoci a fost considerat o crimă împotriva vieții, chiar crima cea mai josnică. Subiect sensibil, este în același timp o realitate pe care nu o putem ignora, chiar dacă și astăzi discuțiile despre avort sunt în parte un tabu.
Lăsând la o parte dezbaterea spinoasă legată de dreptul la viață al copilului nenăscut contra dreptului de alegere al femeilor, istoria avortului ne oferă date de interes pentru cunoașterea civilizațiilor care au populat pământul.
Istoricul avortului:
În societatea arhaică, preistorică, se pare că nu existau mijloace pentru provocarea avortului, cel puțin nu sunt cunoscute date asupra acestui fapt (este posibil totuși să fi existat rețete pe bază de plante, deoarece primitivii erau buni cunoscători ai mediului înconjurător). În schimb infanticidul, omorul nou-născutului, era un fapt frecvent, în special bebelușii de sex feminin considerați inutili fiind victime. Membrul în vârstă al familiei (uneori tatăl, alteori bunicul) avea dreptul de a hotărî viața sau moartea copiilor.
Odată cu Antichitatea, se cunosc date mai precise, avortul fiind cel mai adesea considerat o crimă, care era sancționată prin lege. În legislația asiriană, femeile care recurgeau la această metodă erau pedepsite aspru, trase în țeapă, iar înmormântarea le era interzisă. Și legile indiene erau la fel de stricte.
În Grecia, Roma și Egiptul Antic se recurgea la avort prin folosirea ierburilor sau chiar a instrumentelor, însă se mai practica și abandonul unui nou-născut, care urma să moară sau să fie luat de cineva. În Roma existau matroane, moașe amatoare care cunoșteau rețete ce cauzau pierderea sarcinii; totuși, atât infanticidul, cât și avortul erau pedepsite, acesta din urmă fiind considerat de unii o crimă extraordinară. Unii împărați dădeau chiar pedeapsa cu moartea, alții izgoneau femeile vinovate de acest fapt.
Avortul a fost însă considerat în anumite circumstanțe un rău necesar în Antichitate: astfel, dacă familia avea prea mulți membri și nu avea resurse pentru supraviețuire, se trecea uneori cu vederea fapta. La vechii evrei, infanticidul era acceptat dacă era înfăptuit pentru binele comunității.
Antichitatea a oferit și o viziune similară cu cea de azi, cea a lui Aristotel, care considera întreruperea de sarcină o crimă doar după ziua a 14-a a sarcinii, atunci embrionul primind suflul vieții (știm astăzi că atunci începe formarea sistemului nervos la făt).
Creștinismul a consolidat concepția avortului ca crimă, pedeapsa pe care o merita o femeie care recurgea la această metodă fiind aceeași cu cea a unui criminal în concepțiile creștine. În timpul Evului Mediu, atât femeia, cât și cei care o ajutau erau spânzurați și li se confiscau proprietățile.
Epoca Modernă aduce cu sine o modificare a percepțiilor, avortul fiind legalizat și rămânând doar o chestiune de morală și de religie, nu una juridică. Este libertatea și dreptul femeilor de a decide păstrarea sau întreruperea sarcinii.
Avortul în România. Se cunosc multe despre acest subiect: avortul este legalizat în anul 1957, însă femeile recurgeau la diverse metode (printre care unele barbare și periculoase) încă dinainte. După legalizarea sa în 1957, natalitatea scade în mod drastic, astfel că în anul 1966 este din nou interzis, permis doar în circumstanțe de excepție (când viața femeii era în real pericol din cauza sarcinii). Totuși, având în vedere lipsa de metode contraceptive la acea vreme, avorturile au continuat să fie efectuate clandestin. Aceste intervenții făcute pe ascuns și prin metode riscante duceau la o serie de grave probleme: îmbolnăvirea și moartea femeii, dar și probleme cu sarcinile ulterioare, născându-se mulți copii cu handicap. Politica ceaușistă a fost extrem de dură, iar femeile au continuat să își riște viața pentru a întrerupe în mod clandestin sarcinile nedorite.
După 1989, avortul este încă o dată legalizat, ceea ce, chiar dacă moralitatea actului poate fi pusă sub semnul întrebării, elimină probleme serioase precum cele presupuse de intervențiile clandestine. Avortul a fost o constantă în istoria omenirii și orice s-ar spune, este o metodă mai rațională decât recurgerea la infanticid, abandonul nou-născutului sau riscarea propriei vieți pentru a întrerupe o sarcină.
