Universul science-fiction şi realitatea se hrănesc reciproc. Autorii de science-fiction se inspiră din realitatea în care trăiesc şi proiectează lumi ale viitorului sau universuri paralele, care reflectă întrebări, speranţe, nelinişti sau temeri legate de evoluţia umanităţii.
Pe de altă parte, universul science-fiction alimentează imaginaţia colectivă, inclusiv pe a oamenilor de ştiinţă, în timp dovedindu-se că multe dintre aspectele care, la un moment dat, păreau imposibile au devenit realitate.
Invenţiile din filmele futuriste ale anilor 1970, 1980 – telefoane mobile, ecrane tactile sau transparente şi tot felul de alte nanotehnologii – fac parte, astăzi, din viaţa noastră. Realitatea prinde din urmă ficţiunea şi acest lucru se întâmplă din ce în ce mai rapid.
Universul science-fiction – teme recurente
Science-fiction (SF) este un gen artistic, prezent în literatură şi cinematografie (dar şi în benzile desenate şi în jocurile video), care construieşte universuri ficţionale, bazate pe descoperiri ştiinţifice şi tehnice posibile într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat. Este motivul pentru care acest fel de creaţii se mai numesc şi literatură de anticipaţie sau film de anticipaţie, iar în zilele noastre această zonă culturală s-a diversificat extrem de mult – uchronie, space opera, anticipation, cyberpunk etc.
Se consideră că data de naştere a SF-ului modern este anul 1926, când a fost publicată prima revistă americană de science-fiction – “Amazing Stories”- editată de inventatorul, scriitorul şi publicistul Hugo Gernsback. Cu toate acestea, şi înainte de această dată, nu pot fi ignorate opere de referinţă, precum romanele lui Jules Verne sau cele ale lui Herbert George Wells – “Maşina timpului” (1895), “Războiul lumilor” (1898), “Omul invizibil” (1897), “Primii oameni în Lună” (1901), unele dintre ele ecranizate chiar în mai multe variante.
Sunt şi personalităţi din lumea literară şi ştiinţifică în opinia cărora primul text ştiinţifico-fantastic este “Epopeea lui Ghilgameş”, din mileniul al III-lea i. Hr., cea mai veche scriere din istoria umanităţii, un poem epic din Mesopotamia antică.
Temele recurente ale literaturii SF sunt călătoria în timp, călătoriile interplanetare sau interstelare, colonizarea spaţiului, întâlnirea cu extratereştrii, confruntarea dintre specia umană şi alte civilizaţii, viziuni apocaliptice, roboţi, clone etc. Intriga scrierilor SF poate avea loc pe Terra (utopie, distopie), în spaţiu (pe o navă spaţială, pe o exoplanetă etc.) sau în ambele.
Universul science-fiction devenit realitate – câteva exemple uimitoare
Ecranele tactile, smarthphone-urile fac parte din viaţa noastră cotidiană, probabil că nici nu ne-am mai putea imagina cum ar fi fără aceste cuceriri tehnologice. În anii 1960, când a început seria SF “Star Treck”, creată de regizorul şi producătorul american Gene Roddenberry, astfel de obiecte (telefoane mobile, tablete) erau doar parte din universul science-fiction, iar posibilitatea ca aşa ceva să existe în realitate ţinea, la vremea aceea, de un viitor foarte îndepărtat.
Au trecut doar circa zece ani de la imaginile din serial, până realizarea primelor prototipuri şi ne-am putea întreba dacă, fără apariţia acestor obiecte, într-un film de anticipaţie, ne-am fi putut bucura astăzi de telefoane mobile şi tablete.
În 2002, filmul SF “Minority Report” (Raport Special), regizat de Steven Spielberg, o ecranizare după opera lui Philip K. Dick, a cărui acţiune se desfăşoară în anul 2054, aducea, din punct de vedere tehnologic, printre altele, ecranele transparente, modulare, pliabile. Acest fel de ecrane, ca şi conceptul video-conferinţelor cu holograme, din seria “Star Wars” (“Războiul stelelor”), a regizorului George Lucas, au fost deja prezente la Consumer Electronics Show (CES), din 2016 – o expoziţie IT organizată anual la Las Vegas, SUA.
În 2006, când a fost lansat filmul “Eu, Robotul”, o ecranizare după o povestire de Isaac Asimov, robotul umanoid era doar o fantezie într-un univers science-fiction. Opt ani mai târziu, “Romeo”, această inteligență artificială similară cu imaginea din film, era prezentată de Aldebaran Robotics. Asemănările sunt izbitoare. Şi lucrurile au fost duse mai departe. Alţi roboţi umanoizi, Nao, Asimo, Sophia, au intrat şi ei în scenă, devenind tot mai “inteligenţi” şi mai performanţi.
Incredibilele predicţii ale lui Isaac Asimov
Isaac Asimov (1920 – 1992) este unul dintre cei mai cunoscuţi autori americani de literatură SF şi de cărţi de popularizare a ştiinţei, evreu născut în Rusia. Cel mai cunoscut roman al său (în mai multe volume) este “Fundaţia”, a cărui acţiune se desfăşoară pe o perioadă de circa 600 de ani, într-un îndepărtat viitor al omenirii.
În 1964, Isaac Asimov a făcut un exerciţiu de predicţie despre cum va fi lumea în 2014. 50 de ani mai târziu, predicţiile sale din deceniul şapte al secolului trecut, publicate în “New York Time”, s-au dovedit a fi uimitor de aproape de realitate. Iată câteva dintre acestea:
- “În 2014, vor ateriza pe planeta Marte doar nave fără pilot, chiar dacă o expediţie cu persoane la bord va fi în pregătire şi chiar dacă se fac planuri de colonizare a Planetei Roşii”.
- “Roboţii nu vor fi nici foarte performanţi, dar nici comuni, iar oamenii vor fi foarte preocupaţi de progrese în acest sens”.
- “Pentru distanţe scurte, scările/ trotuarele rulante vor apărea în marile oraşe” (“trotuarele rulante” apar frecvent în cărţile lui Isaac Asimov, mai ales în cartea “Peşterile de oţel”, în care este descrisă o reţea complexă de benzi transportoare, de diferite viteze, iar oamenii trebuie să sară de la o bandă rulantă mai lentă, la alta mai rapidă, pentru a ajunge la cea principală).
Predicţiile lui Asimov despre mijloacele de transport
- “Se vor căuta tot mai mult idei pentru conceperea unor mijloace de transport care au cât mai puţin contact cu solul”. Proiectul “Hyperloop”, al inventatorului şi antreprenorului Elon Musk, este unul dintre exemplele care confirmă predicţia lui Isaac Asimov. Un astfel de mijloc de transport ar urma să transporte pasagerii prin nişte tunele de joasă presiune, la o viteză aproape supersonică. Şi există deja trenuri de levitaţie magnetică, dar Hyperloop va fi de departe cel mai rapid. Interesant este şi faptul că ideea unui mijloc de transport prin tunel, care să circule cu viteza de 1500 kilometri/oră apare pentru prima dată într-o nuvela a lui Jules Verne – “O zi din viaţa unui jurnalist american în 2889”.
Alte predicţii…
- “Sateliţi sincronizaţi pe orbită vor face posibile apelurile directe oriunde pe planetă” (astăzi, numărul sateliţilor plasaţi pe orbită este atât de mare că se pune problema unei poluări periculoase).
- “Comunicaţiile vor fi atât vizuale, cât şi auditive. Persoana apelată va putea fi auzită şi văzută. Ecranele vor putea fi folosite nu numai pentru a comunica, ci şi pentru a consulta documente, a citi cărţi, a privi fotografii”.
- “Alimentele, semipreparatele vor putea fi păstrate la frigider, gata pentru a fi consumate. Facilităţile din bucătărie vor face posibilă pregătirea “automată” a hranei”.
- “Aparatele electrice nu vor mai avea nevoie de fir pentru a funcţiona” (ceea ce astăzi este o evidenţă – laptopuri, telefoane mobile, Internet Wifi, aproape totul este wireless).
- “Vor fi create autovehicule cu pilot automat”.
- Asimov a fost interesat şi de problemele legate de natalitate şi suprapopulare. Observând că rata de natalitate de dublează la fiecare 40 de ani, el a prezis şi că, în 2014, populaţia lumii va ajunge, probabil, la circa şase miliarde. În aceste condiţii, spune Isaac Asimov, omenirea are doar două soluţii – “să crească numărul deceselor” sau “să scadă rata natalităţii”. Astăzi, populaţia lumii este de 7,8 miliarde de oameni, depăşind “uşor” previziunile lui Asimov.
- Chiar dacă, în 1964, Isaac Asimov nu a menţionat Internetul, a făcut-o 25 de ani mai târziu, într-un interviu şi, încă o dată, predicţiile sale au fost incredibil de precise.
Universuri distopice – George Orwell, “1984”
Universul science-fiction construieşte o “realitate” alternativă, dar este legat de timpul în care este creat. Autorii sunt bine ancoraţi în realitatea care-i inspiră şi această influenţă, conştientă sau inconştientă, modelează scopul scrierilor SF şi dezvăluie temerile şi aşteptările contemporanilor. Acest fapt este foarte vizibil în aşa numitele scrieri distopice, care aduc o viziune pesimistă asupra evoluţiei societăţii umane.
O distopie (din grecescul “dys” – negaţie, eroare şi “topos” – loc) este contrariul utopiei, lumea imaginată nu tinde spre fericire, plenitudine, ci spre eşec, spre anihilarea esenţei umane. Este un fel de avertisment în legătură cu “evoluţia” greşită a unei societăţi.
În aceast univers science-fiction se înscrie, de exemplu, capodopera lui George Orwell, romanul “1984”, publicat în 1949 şi inspirat de al Doilea Război Mondial şi de regimurile dictatoriale. Din acest roman, care descrie Marea Britanie după un război nuclear ipotetic, dintre Est şi Vest, au rămas şi au pătruns în mentalitatea colectivă concepte precum “Big Brother” (“Big Brother is watching you”), “poliţia gândirii”, “gândirea dublă” etc., o lume în care toate valorile sunt răsturnate.
În acest univers distopic, zilnic, oamenii îşi întrerup activitatea pentru a participa, în grup, la “cele două minute de ură”. Pe ecrane imense, amplasate în fiecare clădire, în pieţele publice, apare inamicul “partidului”, iar oamenii îşi manifestă teama, ura, mânia, urmărindu-se amplificarea acestei laturi întunecate a personalităţii umane.
Nimeni nu se preocupă de nivelul de trai, pentru că sărăcia este un mod de a ţine mulţimea sub ascultare, iar limba pe care trebuie să o vorbească toţi – “nouvorba” – este un mod de a uniformiza gândirea.
Universul science-fiction şi o temă frecventa în cinematografie
“Mad Max”, un film SF austraian, lansat în 1979 (şi urmat de alte serii, cea mai recentă din 2015), abordează o temă frecventă în acest gen al artei de anticipaţie – într-o lume post-apocaliptică, cei câţiva supravieţuitori îşi dispută ultimele resurse de apă şi combustibil. Mesajul este că una dintre cele mai mari spaime ale lumii moderne este că progresul poate deveni instrumentul distrugerii civilizaţiei umane.
“Black Mirror: Bandersnatch” este un film SF din 2018, care, de asemenea, pune la îndoială efectele benefice ale progresului tehnologic. Temele explorate sunt foarte actuale – inteligența artificială, genetica, transumanismul, supravegherea etc. – şi, în raport cu acestea, o serie de întrebări de natură morală.
Distanţa dintre universul science-fiction şi realitate se micşorează tot mai mult
În trecut, de la momentul în care Jules Verne, de exemplu, imagina, în cartea sa, “De la Pământ la Lună”, module spaţiale care se întorceau pe Pământ sub forma unor capsule care pluteau pe mare şi până când, în 1969, un modul NASA similar a fost utilizat pentru călătoria de întoarcere a misiunii Apollo 11, au trecut aproape o sută de ani.
În anii 2000, de la apariţia unui robot umanoid, în filmul “Eu, robotul”, şi construirea unui robot umanoid performant au trecut numai opt ani. Distopiile lui George Orwell, Aldous Huxley (“Minunata lume nouă”) le recunoaştem în realităţile zilelor noastre.
Ne putem întreba cum va arăta viitorul din perspectiva acestei relaţii dintre universul science-fiction şi realitate. Vom trăi într-o lume în care aproape tot ce este imaginat se va concretiza imediat? Sau, poate, ficţiunea va fi depăşită de realitate? Iar un astfel de fapt va face din lumea noastră una mai bună, mai fericită sau dimpotrivă?
