Vegan, vegetarian, Raw food – ca stiluri de viaţă. Avantaje şi riscuri pentru sănătate şi pentru planetă

Vegan, vegetarian, Raw food reprezintă nu numai trei tipuri de regimuri alimentare, în vogă, ci şi trei stiluri de viaţă, pentru care optează astăzi tot mai mulţi oameni. Se estimează că, în România, există peste o jumătate de milion de persoane care s-au declarat ca fiind adepte ale uneia dintre aceste diete.

Nu se ştie exact, la nivel mondial, câţi oameni au ales unul dintre aceste stiluri de viaţă, deşi există nenumărate societăţi şi organizaţii care militează în acest sens, dar, de exemplu, în America, la ora actuală, sunt peste 8 milioane de persoane vegetariene, în India, peste 30% din populaţia ţării, în Anglia, în jur de 10% etc.

Care este diferenţa între vegan, vegetarian şi Raw food?

Veganismul

Persoanele care aleg să fie vegan nu consumă niciun produs de origine animală (carne, peste, crustacee, insecte, ouă, lapte etc.), nici miere măcar. De asemenea, cine este vegan apelează la produse vegetale provenite, pe cât se poate, din agricultura ecologică şi pentru care să nu se folosească, pentru fertilizare, îngrăşăminte organice.

A fi vegan sau veganismul (vegetarianismul integral) este însă un concept mult mai larg, este un mod de viaţă, care s-a născut dintr-un principiu – acela de a proteja animalele, pentru a nu mai fi sacrificate pentru hrana oamenilor. Donald Watson, din Marea Britanie, este cel care a utilizat pentru prima dată cuvântul “vegan” (cuvânt născut din pronunţia prescurtată, in limba engleză, a termenului “vegetarian”), într-o revistă pe care el însuşi a condus-o – “The Vegan News” – şi în care a explicat împrejurările în care a decis să adopte acest stil de viaţă. Crescuse în preajma fermierilor şi a procesatorilor de carne, resimţind din plin, la nivel afectiv, cruzimea oamenilor faţă de animale. Donald Watson s-a stins din viaţă la vârsta de 95 de ani, din care 81 a fost vegan.

În anul 1951, pentru prima dată, Vegan Society (fondată încă din 1944), din Marea Britanie, a publicat în premieră, o definiţie oficială a veganismului: “doctrina potrivit căreia oamenii ar trebui să trăiască fără a exploata animalele”. Aceasta definiţie a fost nuanţată şi republicată 28 de ani mai târziu, de către aceeaşi societate: “Veganismul este o filosofie şi un mod de viaţă care caută să excludă, pe cât este posibil, orice formă de exploatare şi de cruzime faţă de animale, fie că e vorba de alimentaţie, de îmbrăcăminte sau în alte scopuri şi, în general, promovează orice variantă alternativă, care nu presupune exploatarea animalelor, pentru beneficiul oamenilor, al animalelor şi al mediului”.

O mare problemă, la momentul la care veganismul se contura ca stil de viaţă şi regim alimentar, a fost descoperirea, în 1948, a Vitaminei B12, al cărei rol este esenţial în funcţionarea normală a creierului, a sistemului nervos si în formarea sângelui. Este implicată, de asemenea, în procesul metabolismului, în sinteza ADN-ului şi a acizilor graşi, în asigurarea energiei organismului. Deficitul de Vitamina B12 poate genera anemie, care se asociază cu o mărire anormală a globulelor roşii.

La oameni, Vitamina B12 provine exclusiv din alimentele de origine animală, din alimente îmbogăţite cu Vitamina B12 sau din suplimente alimentare. Niciun studiu, până acum, nu a demonstrat că flora intestinală umană poate să producă Vitamina B12, absorbabilă de către sistemul digestiv. Dimpotrivă, sistemul digestiv are tendinţa, mai degrabă, de a degrada această vitamină. Carenţa de Vitamina B12 intervine deci în condiţiile unei alimentaţii vegetariene neîmbogăţită cu B12 sau în condiţiile în care un organism suferă de diverse boli de stomac, de intestin, de pancreas sau de ficat.

Cercetătorul care a condus, în 1948, echipa care a descoperit Vitamina B12, Frank Wokes, era şi membru al Vegan Society, în aceste condiţii mesajul transmis de adepţii veganismului nefiind tocmai convingător. Abia mai târziu, o rezolvare a acestei probleme a fost îmbogăţirea alimentelor cu Vitamina B12.

Dincolo de principii, de programe şi societăţi care promovează veganismul, a fi vegan este, în primul rând, o opţiune personală, individuală. Pentru că este un stil de viaţă, veganismul exclude vestimentaţia, bijuteriile şi accesoriile de origine animală – blănuri, lână, mătase, caşmir, perle, scoici, fulgi etc.)

În domeniul cosmeticelor, un produs vegan nu trebuie testat pe animale şi nu trebuie să conţină substanţe de provenienţă animală – ceară, colagen animal, cheratină etc.).

Orice activitate de divertisment trebuie să excludă, de semenea, folosirea animalelor. În viziunea celor care au ales stilul vegan, sunt respinse forme de distracţie precum echitaţia, corida, circul cu animale, grădinile zoologice etc.

Vegetarianismul

Vegetarienii, spre deosebire de cei care sunt vegan, sunt mai permisivi în privinţa alimentaţiei, în sensul că mulţi, pe lângă alimentele de origine vegetală, consumă şi câteva alimente de origine animală – ouă, lapte şi produsele derivate (adică sunt ovo-lacto-vegetarieni), peşte (pesco-vegetarieni), unii consumă şi miere.

Opţiunea pentru a fi vegetarian poate avea motivaţii diverse, legate de sănătate, etice, religioase etc. Cuvântul “vegetarian”, pentru a-i denumi pe cei care au ales un astfel de mod de alimentaţie, a fost folosit pentru prima dată în 1847, odată cu înfiinţarea Vegetarian Society. Termenul provine din expresia latinească “homo vegetus”, care desemnează “un om sănătos la trup şi în spirit”.

De-a lungul timpului, dimensiunea etică şi non-violentă a vegetarianismului a fost susţinută de nenumărate personalităţi, cu diverse argumente. În antichitate, de exemplu, era cunoscut “Regimul vegetarian al lui Pitagora” (Pitagora – matematician, dar şi filosof şi reformator religios din secolul al VI-lea i.Hr.), acest regim fiind adoptat, la vremea respectivă, din spirit de frondă, repunând în discuţie diferenţa dintre hrana zeilor şi cea a oamenilor, pornind de la mitul lui Prometeu. Pitagora a condamnat, la vremea aceea, ritualurile violente, în cursul cărora se sacrificau animale, exprimându-şi nostalgia pentru epocile fără vărsare de sânge. Şi aceasta în condiţiile în care grecii consumau, în timpul lui Pitagora, nu mai mult de 1-2 kilograme de carne pe an.

Pe vremea lui Aristotel şi a stoicilor, în schimb, două secole mai târziu, “scala natura” – o ierarhie a fiinţelor vii – subordona animalele condiţiei omului, considerând ca firesc sacrificiul diverselor vieţuitoare pentru hrana celui care era considerat superior – omul.

Mai târziu, în perioada Renaşterii, de pildă, Leonardo da Vinci a fost unul dintre marii susţinători ai alimentaţiei vegetariene, după cum scrie în “Scrisori şi eseuri”: “Omule, dacă eşti regele animalelor, aşa cum susţii, ţi-aş spune, mai degrabă, că eşti regele brutelor, cea mai mare. Natura nu îţi oferă din abundenţă alimente simple? Şi dacă nu îţi sunt suficiente acestea pentru pretenţiile tale, de ce nu le combini într-un mod mai sofisticat?”.

În Orientul îndepărtat, tradiţiile vegetarianismului sunt şi mai îndepărtate şi mai puternice, din motive religioase, venind din antichitate. Pe linia acestor tradiţii, Mahatma Gandhi, lider politic şi spiritual din India secolului al XIX-lea, scria în Memoriile sale, că “Niciodată nu va accepta să sacrifice viaţa unui animal pentru hrana sa, iar o vietate, cu cât este mai neajutorată, cu atât ar trebui să fie protejată de om în fata cruzimii omului”.

De altfel, şi în prezent, India este ţara în care sunt cei mai mulţi vegetarieni din lume. Aproximativ 40% dintre indieni sunt “vegetarieni hinduşi”, mulţi din categoria care nu consumă nici ouă. Iar în cazul indienilor care nu sunt vegetarieni, cantitatea de carne consumată este foarte mică.

Regimul Raw food

Regimul Raw food, numit şi dieta crudivoră, este cel mai restrictiv, în comparaţie cu cel vegan şi vegetarian, şi constă în consumul de alimente vegetale crude, nepreparate termic, neprocesate. Există şi în acest caz mai multe variante de dietă: vegetarian raw (acceptă şi lapte şi ouă), vegan raw (nu se acceptă niciun produs de origine animală), omnivor raw (produse vegetale şi de origine animală netrecute prin foc), carnivor raw (consumă carne, dar să nu fie procesată). Alţi adepţi Raw food consumă numai seminţe, alţii numai fructe, alţii numai sucuri de fructe.

Principalul argument al celor care optează pentru Raw food, dincolo de cele etice, este că alimentele care nu sunt trecute prin foc oferă organismului enzimele de care este nevoie pentru digestie, la care se adăugă vitamine, minerale mult mai bine asimilate. În anii 1980, popularitatea dietei Raw food a mai scăzut după ce, în Germania, s-au înregistrat mai multe cazuri de otrăvire cu ergot, o ciupercă parazită din seminţele de secară nefiartă, din musli.

Vegan, vegetarian, Raw food – avantaje şi riscuri pentru sănătate şi pentru planetă

Specialiştii, în marea lor majoritate, sunt de acord că a fi vegan, vegetarian, Raw food poate fi bine pentru planetă, deoarece creşterea intensivă a animalelor, a păsărilor, peştilor etc., pentru a asigura hrana omului, generează poluare intensă, costuri imense şi cantităţi semnificative de energie pentru îngrijirea culturilor de orice fel, pentru transport etc. În privinţa efectelor asupra sănătăţii omului însă, există deopotrivă avantaje şi riscuri.

În general, a consuma mai puţină carne, spun dieticienii, este benefic pentru organismul uman. Se reduce astfel riscul de hipertensiune şi alte boli cardio-vasculare, de diabet de tip 2, de osteoporoză, de cancer, se poate controla mai uşor greutatea corporală. Mulţi sportivi de performanţă ţin diete vegan sau vegetariene.

În studiile de epidemiologie ale EPIC (European Prospective Investigation into Cancer and Nutrition), publicate în 2008, de către ONU, ca şi într-un studiu al Universităţii Harvard, din 2012, s-a arătat, cu certitudine, că la cei care consumă constant şi în cantitate mare carne, creşte semnificativ riscul de cancer de colon, de cancer de stomac, de esofag, de pancreas şi de boli cardio-vasculare.

În alte studii recente, încă în desfăşurare, se arată că există o legătură între consumul excesiv de carne şi boala Alzheimer, care se caracterizează prin degenerescenţe la nivel cerebral. De altfel, s-a mai constatat că numărul bolnavilor de Alzheimer, în lume, a crescut simultan cu creşterea consumului de carne. În schimb, în India, unde consumul de carne este foarte scăzut, un număr mare de persoane fiind vegetariene, incidenţa acestei boli este foarte scăzută – India are cele mai puţine cazuri de Alzheimer din lume.

Un regim vegan/vegetarian are efecte pozitive şi pentru prevenirea cataractei. Un studiu făcut pe 27 670 de persoane, timp de 15 ani, în Marea Britanie, a arătat că riscul de a face cataractă este foarte scăzut la cei care sunt vegetarieni sau care consumă puţină carne, în comparaţie cu ceilalţi. Carotenul, prezent în legumele şi fructele de cuoare roşie şi portocalie, ca şi luteina (care se găseşte în cantitate mare în spanac, de exemplu) este un excelent protector pentru ochi, prevenind maladiile oculare.

În alimentele de origine vegetală se găsesc din plin Vitaminele C, A, E, K, ceea ce înseamnă un beneficiu semnificativ pentru organism. Pe de altă parte, astfel de diete, pe termen lung, pot genera carenţe de fier, zinc, acizi graşi. Fierul conţinut în carne, de pildă, are un coeficient de absorbţie superior (25%) celui din alimentele de origine vegetală (5%). Iar pentru asigurarea acizilor graşi, este obligatoriu ca vegetarienii să adauge hranei suplimente alimentare.

Cei care nu consumă nici ouă, nici lapte, pe lângă posibilele carenţe de fier, zinc şi Omega 3, pot dezvolta şi deficit de calciu, Vitamina D, Vitamina B12 (aceasta din urmă găsindu-se doar în carne, cum s-a subliniat în partea de început a articolului). Cercetările ştiinţifice au arătat că, în condiţiile în care nu i se oferă organismului, prin hrană, Vitamina B12, ficatul uman are o rezervă importantă, care ar face faţă în jur de cinci ani, existând însă riscul unor boli neurologice ireversibile.

În cartea The Food Revolution, de John Robbins, publicată în 2001, se arată că, potrivit unor statistici, cei care au ales, pe termen lung, dieta vegan sau vegetariană trăiesc în medie cu 6-10 ani mai mult decât ceilalţi. Asociaţia americană de dietologie subliniază, de asemenea, că atunci când diverşi factori de mediu sau de viaţă personală (absenţa activitătilor fizice, supraalimentaţia, fumatul, alcoolul etc.) expun o persoană la diverse riscuri (gută, astm, artrită, obezitate, cardiopatie ischemică, boli degenerative cronice), regimul vegetarian, corect ales, poate reechilibra organismul.

Aşadar, dietele vegan, vegetariene, chiar şi Raw food, pentru cei care optează pentru acestea, din diverse motive, pot aduce beneficii stării de sănătate, dacă sunt bine şi echilibrat planificate şi dacă sunt urmate cu precauţie, avându-se în vedere suplimentele de multivitamine, de minerale, de fier în mod special, de zinc, calciu, Vitamina D, Vitamina B12, de Omega 3 etc.

De asemenea, opţiunea pentru aceste diete, care sunt în trend, trebuie făcută abia după consultarea şi recomandările unui dietician, şi nu doar mizând pe “sinceritatea” şi “sfaturile” oricui sau ale celor de pe diverse reţele de socializare. Obligatorie este consultarea medicului în cazul copiilor, al adolescenţilor, al femeilor însărcinate, situaţii în care astfel de diete nu sunt recomandate.

În orice caz, alimentaţia pe care o alegem, indiferent că este vorba de cea obişnuită sau de diete vegan, vegetariene, Raw food etc., nu trebuie să fie o cauză de frustrări, de reticenţe, de chin. Suntem “construiţi” ca să fim sănătoşi, organismul nostru este un “mecanism” excepţional, pe care trebuie să-l susţinem, nu să-l subminăm prin excese, neştiinţă, neatenţie. A trăi în armonie cu noi înşine şi cu natura ar trebui să fie un principiu intrinsec al vieţii noastre.

Albert Einstein, vegetarian convins, într-o discuţie cu prietenul său, scriitorul indian Rabrindanah Tagore, şi el vegetarian, spunea că: “Nimic nu poate fi mai benefic pentru sănătatea umană şi nimic nu poate creşte mai mult şansele de supravieţuire ale omului şi ale planetei noatre, decât un regim vegetarian”. Sau, cel puţin, mai mult echilibru în tot, inclusiv în privinţa alimentaţiei.

Până la urmă, “Ce este alimentaţia?” se întreba Roland Barthes, un remarcabil filosof şi semiotician al secolului al XX-lea, în cartea “Pentru o psihosociologie a alimentaţiei contemporane”. Alimentaţia, sublinia Barthes, “nu este doar o colecţie de produse pe baza căreia se fac statistici sau diete. Este un sistem de comunicare, un corp de imagini, un protocol de folosinţă, de situaţii şi comportamente”. Alimentaţia este parte esenţială a unui mod de viaţă şi o condiţie a sănătăţii noastre.