Am plecat din Sinaia cu gândul unui grătar la Moeciu. Am oprit pe drum, pentru cumpărăturile de rigoare și am încărcat mașina cu carne și brânză pe săturate. Fără cazare, fără niciun plan, dar plini de voie bună și cam înfometați – spre Moeciu!

Predeal, Pârâul Rece, Râșnov…. toate ne-au trecut prin fața ochilor și au rămas apoi în urmă, până s-au pierdut. Am ajuns la Moeciu leșinați de foame, dar ne-a venit ideea salvatoare de a mânca la restaurant în loc să așteptăm să se facă grătarul.

4

Mare inspirație! Ne-am oprit la o vilă destul de cunoscută în zonă, aflată pe un deal din vârful căruia puteam vedea până hăt departe, adică castelul Bran, munții Bucegi și Piatra Craiului.

3

Nu ne-am îndreptat spre recepție, ci spre restaurantul cu specific românesc de stână. Ne-a cam tăiat cheful de a mai pleca de acolo. Terasa restaurantului era cocoțată pe o structură de lemn și oferea asupra împrejurimilor priveliști de basm. Nu prea-ți venea să crezi că ești în România. Am apucat să dăm comanda și gata! A început ploaia, așa că am fugit repede înăuntru. S-a zis cu priveliștea.

2

Mâncarea a fost excelentă. Nu am mâncat niciodată la o stână adevărată, așa că nu știu dacă acest specific a dat mâncării o asemenea savoare. Am mâncat cel mai bun bulz haiducesc ever, cel mai tare piure de spanac cu smântână, cel mai bun șnițel de caș și cea mai dulce plăcintă cu brânză și rom. Un deliciu! Am băut bere, vin, coniac și… Karamalz cu aromă de rodie.

44

Între timp, ploaia s-a oprit, așa că ne-am plimbat câteva minute, apoi ne-am îndreptat spre parcare. Ţuști în mașină, cu direcția Moeciu de Sus. Din cauza cărnii de grătar din portbagaj, am căutat cazare chiar la capătul stațiunii, fix la intrarea în rezervația naturală Bucegi. Visam să facem grătar în vecinătatea rezervației, să afumăm un pic lupii. Ghinion! Acolo era un fel de complex hotelier unde nu te primea cu carne de la magazin. Oricum am avut o presimțire sumbră legată de camere, așa că am renunțat să stăm acolo. Am luat-o înapoi, încet… încet…

Ne-a plăcut, în sfârșit, o pensiune. Am dat buzna, am cerut să vedem camerele, deși recepția arăta impecabil. Culmea, pensiunea avea și lift interior. Cred că era inclus în prețul camerei, căci tariful suna a hotel de trei stele. Totuși, am decis să rămânem. Dar nu a depins de noi. Doamna de la recepție a răspuns negativ întrebării noastre:

– Primiți cu grătarul? Că avem carne în mașină, vrem să facem diseară grătar în curte.

Așa că nu ne-am cazat acolo. Iată o problemă: foarte multe dintre pensiunile din Moeciu de Sus nu sunt dispuse să îți satisfacă această mică fantezie de orășean sătul de betoane. Am întrebat la alte pensiuni dacă putem face grătar și cam peste tot ni s-a răspuns la fel de categoric: Nu!

Am găsit, până la urmă, o pensiune cu mai multă înțelegere. Curtea era deja dotată cu un grătar mare și câteva locuri rustice pentru pus masa. Bucuria a ținut puțin. Nici nu am apucat să scoatem bagajele din mașină și a reînceput ploaia. Dar ce ploaie! Turna cu găleată, astfel că am rămas blocați în mașină mai mult de jumătate de ceas.

39

La orele 16.00, s-a oprit! N-am stat pe gânduri, ci ne-am îndreptat direct spre rezervația Bucegi. Ce frumusețe! Zeci de nuanțe de verde, cât vezi cu ochii. Potecuța am împărțit-o, o bună bucată de drum, cu câteva văcuțe aflate acolo la păscut. Un câine ciufulit le urmărea pas cu pas și încerca să-și facă curaj ca să le mâne un pic mai repede.Tăurașul grupului nu prea îi respecta însă autoritatea. L-a tot amenințat pe bietul câine cu răgete scurte, apoi s-a năpustit deodată în direcția lui, alungându-l.

Citește și:  Top 5 cele mai frumoase cetăți medievale de vizitat în România

38 1 10 11

De o parte și de alta a potecii, se vedeau poienițe pe care până și “Dumbrava minunată” a lui Sadoveanu cred că le-ar fi invidiat. Cu toată ploaia ce udase iarba, nu m-am putut abține: m-am întins pe jos, printre flori sălbatice, conuri de brad și… urmele menajere ale unor turiști certați cu bunul simț. Mai scăpaseră câte unii cutii de bere, pungi de chipsuri și ambalaje de înghețată pe jos și nu se aplecaseră după ele, să le ridice. Le-au lăsat peste tot, ca dovadă a trecerii lor pe acolo.

21 13 17

În mod ironic, în câteva dintre poienițele rezervației Bucegi erau amplasate mesaje cu rol educativ. Turiștii erau sfătuiți pe diverse tonalități (când mai serios, când mai în glumă) să respecte pădurea, să nu-i dea foc, să nu o calce în roțile mașinilor și să nu taie copacii. Traseul era destinat exclusiv turiștilor care alegeau să meargă pe jos.

31 16 18 23

Evident, am întâlnit pe drum și câteva mașini. Evident, am întâlnit pe drum și copaci retezați – pe jos rămăsese o baltă de rumeguș de la fierăstraiele folosite. O turistă destul de lată în umeri ne-a depășit la bordul unui ATV. Părea foarte grăbită.

Urcând tot mai mult spre Piatra Craiului, am dat nas în nas și cu doi ciobani. Au încercat să lege o conversație cu noi, dar nu cred că vorbeam aceeași limbă. Până la urmă, ciobanii s-au trântit în iarbă și și-au aprins țigările.

36

La un moment dat, poteca principală a început să ne atragă atenția că e timpul să ne întoarcem acasă. Deveneau tot mai dese panourile ce ne avertizau asupra prezenței urșilor în zonă. Nu l-am văzut pe moș Martin, dar l-am auzit. Pe partea stângă a tot foșnit ceva, vreme de câteva minute. Nu am dat atenție zgomotelor, până la un moment dat când s-a auzit un răcnet înfricoșător:

– Morrrrr!

L-am crezut pe cuvânt și am făcut brusc cale întoarsă. Nu ne-am speriat, foarte tare pentru că în jurul nostru și-au făcut apariția câteva grupuri de turiști. Unii coborâseră de la Babele și aveau priviri triumfătoare.

29 25 26

Deși rezervația naturală Bucegi e plină de animale, noi nu am avut parte decât de apariția unei veverițe deloc prietenoase. Ne-a tăiat calea, apoi s-a agățat de scoarța unui copac și a urcat în viteză printre crengi, ascunzându-se de noi.

41 30 40

Întorși la pensiune, ne-am apucat de grătar. Adică ne-am așezat în jurul mesei de lemn, am admirat dealul foarte abrupt și verde din spatele pensiunii, am deschis o sticlă de vin și am jucat cărți. Grătarul în sine s-a dovedit o provocare. A durat în jur de trei ore și a fost marcat de nervi, discuții în contradictoriu și nerăbdare. L-am mâncat pe întuneric, seara, după ora zece.

43

Ziua în Moeciu de Sus s-a încheiat cu un supliciu neașteptat: spălatul vaselor cu apă rece ca gheața. Tipic românesc: în bucătăria publică a pensiunii nu curgeau decât valuri de apă cu temperaturi la limita înghețului. Dar până a doua zi dimineață deja uitasem…

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.