Cei care, timp de decenii, au fost considerati marii artisti ai lumii, aveau o latura creativa, care era, de fapt, un semn al razvratirii interioare, al refularii, de cele mai multe ori, emotionale, chiar si sexuale, o dovada nu neaparat vadita a unor frustrari, a unor probleme bine ascunse, ori, mai simplu decat atat, a unor pareri, ulterior exprimate prin intermediul creatiilor lor. Fie ca ne referim la scriitori, compozitori ori la pictori, arta fiecarui artist in parte a fost amprenta unei opinii subiective sau obiective, viziunea unui om aparent simplu, dar cu multe lucruri de transmis, opera lor fiind considerata, mai degraba, la timpul ei, doar un cumul de mizerii ale unui comportament deviant, al unei nebunii, de care, chipurile, societatea de atunci nu avea nevoie.

Chiar si asa, au existat artisti care, inca din timpul vietii, au primit cel putin jumatate din aprecierea pe care de drept si de fapt o meritau. Sa ne amintim, de pilda, de genialul Gustav Klimt, a carui experienta de viata, desi zbuciumata, l-a ajutat sa creeze o arta, despre care altadata s-ar fi crezut ca nu este digerabila. Ne referim bineinteles la arta moderna, cu precadere, in acest caz, la arta moderna austriaca, fara de care, o mare parte din ceea ce noi astazi consideram a fi arta nu ar mai fi existat, la fel ca pictorii care i-au urmat pe acestia doi. Si daca tot a vorbit de Gustav Klimt, este timpul sa trecem la pictorul Egon Schiele, rebelul, ale carui opere de arta stau drept piloni pentru expresionism, in general, pentru ceea ce, astazi, se considera a fi arta moderna vieneza. Erotismul, in aparenta, exacerbat al picturilor lui Egon Schiele sta marturie unei forme a artei moderne, pe care pictorul austriac nu ar fi trebuit sa o imbratiseze.

Egon Schiele; Autoportret cu capul plecat, Foto: schmoozify.com
Egon Schiele; Autoportret cu capul plecat, Foto: schmoozify.com

Dupa cum bine stim, Academia vieneza din acele timpuri nu punea mare pret pe arta moderna, ba dimpotriva, promova formele unei arte demult apuse, antice, chiar. Pictorul Egon Schiele nu a fost in niciun chip de acord cu ceea ce Academia sau profesorul lui, Christian Griepenkerl, doreau sa promoveze in randul studentilor. Bineinteles ca s-a razvratit, manifestandu-si dorinta vadita de a renunta la cursurile Academiei. Mai mult decat atat, imediat ce si-a dat seama ca profesorul lui este, mai degraba, un conservator, care nu ii va intari sentimentul de admiratie fata de arta moderna, ba dimpotriva, Egon Schiele a devenit de indata impertinent, reactiile lui fata de intreg sistemul de invatamant de atunci fiind unele strict legate de conservatorismul lui Christian Grienpenkerl.

Abandonarea Academiei era, bineinteles, inevitabila din punctul de vedere al rebelului pictor. Ba chiar, spiritul lui tanar l-a determinat sa se revolte impotriva intregii programe, considerand ca arta antica ar trebui luata drept punct de pornire si-atat, nicidecum promovata drept un ideal al frumusetii, care trebuie si merita continuat de tinerii artisti. Intr-un final, Schiele a parasit Academia. In ciuda faptului ca in adolescenta a fost un baiat introvertit, neinteresat sa se afirme, Egon Schiele a gasit puterea de a-si manifesta sentimentele exact prin intermediul picturii. E drept ca si mediul familial precar au contribuit la introvertirea tanarului, cu atat mai mult cu cat tatal pictorului s-a imbolnavit de psihoza halucinatorie, situatie care l-a marcat pe Egon.

Citește și:  Pictorul Jacopo da Pontormo, un reprezentant de seama ai Renasterii

Pana la urma, tutorele legal al lui Schiele devine Leopold Czihczek, un bogatas nu foarte interesat de partea artistica a tanarului pe care il avea in grija. Chiar si asa, decide sa-l inscrie la Academie, alegand sa ii plateasca studiile lui Egon Schiele. Cum in anul 1909, Egon a parasit Academia, singurele sanse pe care le mai avea la indemana sa se afirma era sa lucreze tot mai mult de unul singur. Din fericire, Gustav Klimt, pe care, de asemenea, il si admira foarte mult, il ajuta, cei doi devenind prieteni. Ba chiar si lui Gustav Klimt ii placeau lucrarile lui Schiele, amandoi avand cam aceleasi pareri cu privire la ceea ce, de fapt, arta moderna ar trebui sa reprezinta. Klimt si Schiele erau interesati de nuduri, in general, de erotismul pe care aceste picturi il adunau in cateva culori slabe si nu foarte vii.

Pe langa temele erotice pe care le-a abordat, Egon a mai pictat si compozitii ce ilustrau moartea, tema prezenta in multe lucrari ale sale. Si tocmai spiritul rebel pe care tanarul pictor il avea pe-atunci l-a ajutat sa infiinteze Grupul Artei Noi, alaturi de alti colegi din Academie. Si totusi, nuduri precum Imbratisare, 1917 sau Pereche de femei imbratisate, 1914 nu sunt singurele opere de arta pe care artistul austriac le-a lasat in urma. De fapt, Schiele a pictat si compozitii care ilustrau peisaje in aer liber.

Totodata, cum era aproape obsedat si fascinat de felul cum arata, Schiele a pictat peste o suta de autoportrete, printre cele mai cunoscute, amintim Autoportret cu capul plecat, 1912 si Autoportret nud, 1910. In pofida talentului sau evident, tanarul artist a trait, din nefericire, prea putin sa se bucure de un real succes sau, mai mult de atat, artistii care aveau sa-i urmeze sa fie influentati de lucrarile sale. Egon Schiele a murit din cauza gripei spaniole, la scurt timp dupa ce si sotia sa stinsese din viata.

Plus, in cei 28 de ani de viata (n. 1980 – d. 1918), pictorul Egon Schiele a fost considerat un artist nu foarte digerabil, sa nu mai spunem ca dupa moartea lui, nazistii l-au numit un degenerat. Chiar si asa, viata lui rebela, convingerile sale, dar si iubirea fata de nudurile feminine au facut ca Egon Schiele sa devina, fara nicio indoiala, unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai artei moderne europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.