Multiculturalismul e o treabă tare frumoasă dacă ești deschis la minte. Îți dă ocazia să explorezi, să descoperi lumi și oameni noi, să afli cum se trăiește și altfel. Dar, dacă mai ai și o pasiune pentru istorie, atunci acest factor îți dă posibilitatea să interferezi cu alte culturi, atât în trecutul lor, cât și în prezent.

Viscri a fost locul în care am descoperit pentru prima dată lumea incredibilă a sașilor. Și, ori de câte ori voi vorbi despre sași, eu îmi voi aduce aminte de Viscri, de zilele ploioase, dar fascinante în care am cutreierat Ardealul pe urmele lor și de practica la cursul de patrimoniu cultural-istoric, pe care am făcut-o, evident, la acolo.

Clarisa Iordache

Ce are așa nemaipomenit satul ăsta? În fond, e doar un sat, destul de izolat, un sat care nu se deosebește foarte tare de altele din mândrul nostru Ardeal. Și totuși… Viscri are ceva special. Are un prinț care s-a îndrăgostit de el. Și de oamenii de aici. Și de casele acelea frumos colorate, înșirate de-a lungul uliței principale, mai ceva ca mărgelele pe ață. Are și o biserică fortificată, veche și trainică, la fel ca toate câte au ieșit pe vremuri din mâinile sașilor. Și chiar și un muzeu, în care stau cuminți tot felul de lucruri vechi, adunate de prin casele colorate, care să ilustreze viața satului de altădată.
Clarisa Iordache

Sași nu are prea mulți. Cei câțiva care au rămas însă au pus umăr de la umăr și au dat o față nouă satului lor. Îmi amintesc cu plăcere de o săsoaică strașnică, Caroline Fernolend, care nu stă o clipă locului. De ani buni, se zbate să conserve patrimoniul săsesc. De ani buni, organizează în zonă tot felul de manifestări. Așa l-a cunoscut și pe prințul Charles și l-a făcut să se îndrăgostească de Viscri. Iar acum, ea este practic sufletul acelui sat. De la ea au pornit și atelierul de fierărie și ideea ca fiecare gospodărie să cazeze turiștii, să îi îmbie cu dulcețuri aromate și să vorbească lumii despre cum trăiau sașii aici, odinioară. Și tot prin ea, o fundație renumită din zonă a restaurat până acum case săsești din diferite sate, pentru ca cei care ajung aici să poată vedea cum se desfășura viața sașilor, dinainte de plecarea lor din Transilvania.

Clarisa Iordache

Surpriza mea cea mare a fost curățenia locului. Un sat presupune că are niște elemente definitorii ancestrale: colbul ulițelor, ridicat de roțile carelor, în verile toride, șanțuri pline de noroi, în toamnele ploioase. Animale care umblă cât e ziua de lungă, în voie, pe drum. Ei bine, Viscri are ulițe asfaltate, deși drumul până în sat e dezastru. Însă, odată ajuns aici e nevoie de tihnă. De momente în care să explorezi acele ulițe. Și să te îmbeți de culoare. Căci asta te însoțește la tot pasul în Viscri: multitudinea de nuanțe, preponderent de verde și albastru ca cerul. Din loc în loc, agățate de porțile mari, vezi tot soiul de articole din pâslă: pălării sau șoșoni gri, dar mai ales…roz! Ei bine, din tot curcubeul acela multicolor de pe ulițele din Viscri, eu îmi amintesc cel mai adesea de rozul acela pregnant, viu, pătrunzător, agățat de porțile verzi ale gospodăriilor săsești!

Clarisa Iordache

Neapărat să vizitezi muzeul de aici. Se află chiar în curtea bisericii fortificate din Viscri și a fost amenajat în așa fel încât să cuprindă principalele aspecte ale vieții cotidiene săsești. Vei descoperi cahle pictate manual și emailate, precum și diferite obiecte de uz casnic: războaie de țesut, fusuri, oale pentru depozitarea diferitelor alimente, dulăpioare pentru condimente, priștine, mobilier pictat și multe altele.

Clarisa Iordache

Priștinele erau niște roțițe de lemn, frumos pictate, pe care băieții le dăruiau fetelor într-o anumită zi din luna februarie, când se termina școala. Se numesc Wirkel în dialectul săsesc și se puneau pe fus, pentru a avea o mai bună inerție la tors. De multe ori, înainte de confirmare, adică până la 14 ani, băieții puneau priștina într-un pantof de-al fetei, pe care, mai apoi, îl ascundeau în grădină. Fetele trebuiau astfel să sară într-un picior, în cautarea pantofului, în vreme ce mamele lor îi serveau pe băieți cu prăjituri și cu bani. În serile în care se organizau clăci și fetele torceau, băieții pândeau momentele în care fetele scăpau priștinele pe jos, le recuperau înaintea lor, cerându-le, în schimb, câte un sărut. După confirmare, fetele primeau de la băieții care le plăceau fusuri frumos împodobite și pictate, cu care se mândreau în sat seara, la joc! Obiceiul acesta se mai păstra încă la Viscri în anii ’90!

Citește și:  Dolj : De vizitat în România

Clarisa Iordache

Războiul de țesut din micul muzeu datează din 1743. În fiecare casă săsească, întâlneai în trecut câte un război care se aducea în interiorul ei, după data de șase ianuarie, când femeile începeau țesutul. Din toamnă și până în pragul sărbătorilor de iarnă, femeile mergeau cu fusul la tors, iar mai apoi, din ce torceau, începeau să țeasă diverse materiale la război. După Paști, războiul era urcat în pod, pentru că începea munca la câmp. Firele cu care țeseau erau de mai multe feluri. Cel mai bun fir era destinat lucrurilor care necesitau finețe, precum fețele de masă, un fir mai gros era pentru saci, iar din rămășițele de fire se făceau funii.
Clarisa Iordache

La fel ca orice obiect din acest muzeu și războiul de țesut are o poveste. Prima dată când a venit prințul Charles la Viscri, Caroline s-a gândit să îi arate cum se țese. Era chiar înainte de Paști. L-a dus așadar pe prinț la una dintre localnice, despre care știa că se mai ocupa încă cu țesutul. Însă aceasta i-a răspuns răspicat că poate să vină și împăratul că înainte de Paște ea a  scos războiul din casă! Așa a ajuns războiul acesta să fie astăzi în muzeu, pentru ca toți cei care îi trec pragul să îl poată admira!

Clarisa Iordache

Nu trece cu vederea nici țesăturile aranjate aici: perne frumos brodate, în culorile atât de specifice sașilor…alb, albastru și roșu, cergi multicolore și câteva costume populare tradiționale, atent împodobite, patul cu sertare, în care dormeau trei generații deodată, toate stau mărturie ale traiului lor aici!

Clarisa Iordache

E o lume aparte la Viscri. Un univers colorat, plin de viață și povești, care mai de care mai interesante. Se cuvine să le cunoaștem, căci fac parte tot din istoria noastră. An de an, Viscri este vizitat în perioada verii de peste 10.000 de turiști. Mulți dintre ei sunt sași care, odinioară, au fost nevoiți să-și lase casele de aici și să plece în pribegie sau în vestul din care veniseră, acum mai bine de nouă secole. Dar în afară de ei sunt și turiști dornici să afle cine sunt acești sași și de ce sunt ei așa de speciali! 10.000 de oameni într-un sat din inima Transilvaniei! Poate nu degeaba se înghesuie să le asculte poveștile! Grăbește-te și tu, cât ultimii sași rămași în viață aici, mai sunt în putere să-și spună istoriile! Căci până nu ajungi aici nu vei știi cu adevărat care ți-au fost vecinii atâta amar de vreme! Viscri te va primi mereu cu brațele deschise. Îți va pune înainte bucate alese, te va lăsa să te odihnești în paturile lui și te va purta înapoi în timp, unde veți închina împreună un pahar de rachiu tare, în cinstea unei istorii care a făcut din acești oameni strașnici ctitori ai orașelor din Transilvania!

Clarisa IordacheNB: Fotografiile aparțin autorului și nu pot fi preluate decât cu acordul scris al acestuia!

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.