Walkiriile – zeitățile feminine din slujba lui Odin în mitologia nordică

In eposul nordic, Walkiriile erau zeitatile feminine supranumite si “ingerii intunecati ai mortii” care aveau ingratul rol de a decide cine traieste si cine piere intr-o batalie, pentru ca, apoi, sa culeaga sufletele razboinicilor cei mai bravi, pentru a-i aduce in Valhala (Paradisul razboinicilor), langa Odin, care urma sa-i foloseasca in razboiul sfarsitului lumii – Ragnarok.

Odata ajunsi in slujba grandiosului Odin, conducatorul tuturor zeilor, acestia se transformau in “Einherjar” (soldatii lui). In Valhala, aceste zeitati feminine aveau rolul de a servi bautura si mancare maretilor razboinici si sa aiba grija de aranjarea si curatarea mesei. In mitologia nordica tarzie, aceste Walkirii au fost transformate in fecioarele superbe, cu par blond, care purtau, de data aceasta, in loc de aripi negre, prevestitoare de moarte, aripi albe, cu care incantau privirile mesenilor, in timp ce serveau bauturile cele mai rafinate din Valhala.

Odata ajunse pe campul de batalie, se transformau in asa numitele (datorita aripilor) “fecioare lebede” sau amazoane, imagine care a dobandit amploare, in special, in “Cantecul Nibelungilor” (epopee germana, din secolul al XIII-lea) si in Saga Volsung (poveste de iubire tragica), in care eroina, Brynhild sau Brunhilda, era intruchiparea unei prea frumoase Walkirii decazute. Aceste zeitati idealizate erau, cu siguranta, mult mai vulnerabile decat predecesoarele lor neinduratoare si, de cele mai multe ori, aveau obiceiul de a se indragosti de muritorii razboinici. “Fecioarele lebede” erau in cel mai mare pericol, pentru ca puteau fi facute prizoniere, daca erau prinse printre pamanteni, fara aripile lor magice.

In arta moderna, aceste zeitati sunt intruchipate ca fiind fecioare razboinice de o frumusete rar intalnita, care calareau cai inaripati si erau echipate cu coifuri si sageti. Cu toate acestea, caii unei Walkirii erau, adesea, niste lupi inaripati, foarte fiorosi, cu ajutorul carora puteau duce corpurile celor trecuti in lumea de dincolo, la Odin. Indiferent daca mergeau sau nu insotite de lupii inaripati, impresia pe care o creeaza povestile din mitologia nordica este ca aceste fiinte erau asemanatoare corbilor care planau pe deasupra campului de batalie, pentru a-si alege prada care urma sa serveasca unui scop superior – salvarea lumii de la pieire.

Thomas Bulfinch, in “Mitologia”, fascinat de legendele nordice, subliniaza ca multe dintre acestea sugereaza ca armura Walkiriilor produce lumina stranie si, in acelasi timp, splendida, care poarta numele de Aurora Boreala sau Luminile Nordului. Despre originea ciudatelor fiinte mitologice se spune ca aveau, de cele mai multe ori, parinti muritori.

In cele mai vechi povesti sunt vazute ca marile preotese ale lui Odin, care participau la ritualurile de sacrificare ale prizonierilor in cinstea lui Odin. Ele erau cele care faceau jertfa, prin folosirea unei sulite ritualice. Odata cu aparitia poemelor nordice vechi, din manuscrisul ce poarta numele de Codex Regius, datand din secolele al XII-lea – al XIII-lea, aceste ritualuri au trecut in umbra si au fost inlocuite cu legendele conform carora, fiinte supranaturale, Walkiriile asistau pe campul de batalie, la lupta, si decideau cine avea sa traiasca si cine nu.

In Codex Regius, aceste entitati au o origine necunoscuta, fiind descrise ca zeitati care aveau rolul de a servi la masa zeilor in Valhala si purtau nume nedemne de frumusetea si inaltul tel pe care il aveau – Skogul („Furia”), Hlok („Bocetul”) and Gol („Tipatul”). In legendele eroice, ele erau, invariabil, frumoasele fiicele ale unor regi faimosi si recunoscuti pentru eroismul lor, si aveau puteri supranaturale.

Intr-una dintre legende, Helge (Helgi Hjorvarosson) este atacata de un grup de noua Walkirii conduse de Sava, fiica regelui Hogni. Cea mai faimoasa dintre aceste fiinte este Brynhildr, tot o printesa muritoare. In balada “purtatoarei de victorie” (Sigrdrifumal), eroina nu are niciun nume, fiind numita simplu “purtatoarea de victorie”, iar in pasajul asemanator, din Saga Volsunga, este identificata ca fiind Brynhildr, fiica regelui Budli.

Etimologia numelui provine din vechiul cuvant din mitologia nordica “valkyrja”, la plural „valkyrur” format din cuvintele „val” (a ucide) si „kyrja” (alegere). Ad literam, inseamna “alegatorii celor care vor fi ucisi” si are o sonoritate asemanatoare cu vechiul termen englezesc „wælcyrige”, iar forma germana, culeasa de Richard Wagner din mitologia nordica, este „Walküre”.

Printre cele mai cunoscute Walkirii se numara Brynhildr, care apare in saga Volsunga, unde poarta numele de “razboinica Byrnie”, Hildr, care apare in legenda lui Hedin si Högni, in manuscrisul ce poarta numele de Ragnarsdrápa si in Codex Regius, numele sau insemnand “Lupta”, Sigrdrifa, care apare in legenda Sigrdrifumal, unde poarta numele de “Cea care aduce victoria”. Sigrun este cea cunoscuta din legenda “A doua domnie a lui Helgi Hundingsbane”, “Helgakviða Hundingsbana II”, sub numele de “Cea prea cunoscatoare a vrajilor Victoriei”. In aceeasi legenda este prezenta si Walkiria Svava, iar Ölrin, Svanhvit, si Alvitr sunt cunoscute din Volundarkvitha, unul dintre poemele mitologice din Codex Regius. Olrun inseamna “Cunoscatoarea vrajilor lui Ale”. Dintre zeitati, frecvent apar in legende Thrud, fiica zeului Thor, zeul tunetului, al fulgerului, al furtunii si protector al umanitatii, Gunnr si Skogul, despre care se pomeneste, prima data, intr-o inscriptie din secolul al XIII-lea.