Zealandia, cunoscut și sub numele de “Noua Atlantidă” sau “Tasmantis”, este considerat de mulți cercetători ca fiind cel de-al 8-lea continent al lumii, aflat în cea mai mare parte (93%) sub nivelul mării, mai exact sub apele Oceanului Pacific.
De 375 de ani au avut nevoie oamenii de ştiinţă pentru a descoperi acest continent ascuns al Pământului, adică din 1642, când experimentatul marinar olandez Abel Tasman a pornit într-o călătorie, convins fiind că trebuie să existe, în emisfera sudică, un vast continent neştiut şi hotărât să-l găsească. Abia astăzi a fost confirmată existenţa Zealandiei, deşi multe lucruri legate de “Noua Atlantidă” şi de istoria Pământului rămân încă necunoscute.
Expediţia lui Abel Tasman spre Zealandia
La data de 14 august 1642, Abel Tasman, navigator şi explorator, aflat în serviciul Companiei Olandeze a Indiilor de Est, este trimis în sudul Pacificului, pentru a descoperi tărâmuri noi – presupusa “Terra Australis Incognita”.
A pornit cu două nave mici și s-a îndreptat spre vest, apoi spre sud, apoi spre est, ajungând în cele din urmă în partea de sud a Noii Zeelande. Prima sa întâlnire cu localnicii maori (despre care se crede că s-au stabilit acolo cu câteva secole mai devreme) nu a mers bine – chiar de-a doua zi, mai mulți băştinaşi au vâslit pe o canoe și au izbit o barcă mică a europenilor, care ţinea legătura între navele olandeze. Patru europeni au murit. Mai târziu, olandezii au tras cu un tun în alte 11 canoe şi nu se știe exact ce s-a întâmplat cu țintele lor.
Acesta a fost sfârșitul misiunii lui Abel Tasman, care a numit locul respectiv “Moordenaers Bay”, neştiind dacă ajunsese sau nu in locuri neexplorate până atunci. S-a întors în Europa câteva săptămâni mai târziu, fără să fi pus piciorul pe acest nou pământ.
A presupus că a ajuns pe coasta Americii de Sud, în Țara de Foc, şi, deși era convins că există marele continent sudic, Abel tasman nu a ştiut niciodată că el l-a găsit şi nici nu a înţeles că 93% din acesta se afla sub apă. Nu s-a mai întors niciodată în acel loc. În 1644, a pornit cu trei corăbii şi a ajuns în Australia de nord, unde a studiat regiunea și locuitorii, dar teritoriile descoperite nu aveau potenţial comercial, aşa cum spera navigatorul.
O misiune de continuat…
La mai bine de un secol după ce Abel Tasman a descoperit Noua Zeelandă (fără să ştie acest lucru), cartograful şi exploratorul britanic James Cook, căpitan în Marina Regală, a fost trimis într-o călătorie științifică în emisfera sudică, misiunea sa fiind să cartografieze diverse zone şi să observe tranziţia planetei Venus între Pământ și Soare, pentru a calcula cât de departe este Soarele.
După ce a adunat datele astronomice, Cook a urmat alte instrucţiuni pe care le purta cu sine, într-un plic sigilat, pentru a doua parte a călătoriei – să caute în Pacificul de Sud indicii despre continentul “Terra Australis”. A călătorit spre Noua Zeelandă, a cartografiat întreaga zonă de coastă, apoi a ajuns pe coasta sud-estică a Australiei, la data de 19 aprilie 1770, fiind astfel primul contact european cu coasta continentului.
Mai târziu, în secolul al XIX-lea, naturalistul scoțian James Hector a participat la o călătorie pentru a cerceta o serie de insule de pe coasta de sud a Noii Zeelande, ajungând la concluzia că Noua Zeelandă este „rămășița” unui lanț de munți care a format creasta unei mari zone continentale care se întindea mult spre sud și est și care acum este scufundată. În ciuda acestei descoperiri timpurii, cunoașterea unei posibile Zealandia a rămas într-o zonă de incertitudine.
Zealandia – continentul ascuns al Pământului
În 2017, un grup de geologi a anunțat descoperirea Zealandiei – “Te Riu-a-Māui”, în limba maori – un continent de 4,9 milioane de km pătrați, de aproximativ șase ori mai mare decât Madagascarul (a patra insulă ca mărime din lume), situat în Pacificul de Sud, la est de Australia.
Zealandia este cel mai tânăr pământ/ continent, al optulea, lung și îngust, în mare parte scufundat în Oceanul Pacific de Sud, cu doar câteva insule, cum ar fi Noua Zeelandă, ieșind din adâncurile oceanice.
Cercetătorii spun că Zealandia s-a desprins din Antarctica acum aproximativ 100 de milioane de ani, apoi de Australia, cu aproximativ 80 de milioane de ani în urmă. Are aproximativ jumătate din dimensiunea Australiei, dar doar 7% din continent se află deasupra nivelului mării.
Cea mai mare parte a Zealandei este alcătuită cele două insule mari ale Noii Zeelande – Insula de Nord și Insula de Sud, la care se adaugă mai multe insule mai mici. Noua Caledonie, un grup de insule ataşate de Franța (numite “Franța de peste mări”) formează vârful nordic al continentului Zealandia.
Zealandia are o complexă istorie geologică și a fost supusă unui proces intens de subducție (îngropare a crustei oceanice sub cea continentală) și de răsucire, ceea ce a dus la formarea unui relief variat.
Zealandia se bucură în general de un climat blând, temperat. Cele mai mari insule ale sale au ghețari , cel mai mare fiind ghețarul Tasman, de pe Insula de Sud. Activitatea din ultima perioadă glaciară a creat și multe fiorduri și văi. Clima tropicală din Noua Caledonie, pe de altă parte, are mai multe în comun cu Oceania și Pacificul de Sud.
Activitatea vulcanică în Zealandia
Zealandia este o regiune foarte activă din punct de vedere tectonic, mai ales în partea de nord. O parte a continentului “Tasmantis” se află pe placa australiană, în timp ce cealaltă parte se află pe placa Pacificului.
Există șase zone majore cu vulcani activi, cea mai mare fiind Zona Vulcanică Taupo de pe Insula de Nord. Activitatea geotermală cauzată de interacțiunea plăcii australiene și a plăcii Pacificului înseamnă, de asemenea, că există multe izvoare termale şi gheizere împrăștiate în toată Zealandia.
Insula de Nord și Insula de Sud a Zealandiei sunt străbătute de lanțuri muntoase vulcanice (Podișul Vulcanic al Insulei de Nord şi Alpii de Sud) care “cresc” încet prin procesul de ridicare tectonică.
Partea scufundată a Zealandiei este foarte bogată în zăcăminte minerale şi gaze naturale, câmpul de gaze naturale Maui din Marea Tasman fiind cel mai mare.
“Noua Atlantidă” – o provocare pentru lumea ştiinţifică
Numele “Zealandia” a fost propus, în 1995, înainte de recunoaşterea oficială a celui de-al optulea continent, de către Bruce P. Luyendyk, geofizician şi oceanograf american, unul dintre cei care susţineau, la vremea aceea, că ar fi vorba de un al optulea continent, de 5 milioane de kilometri pătraţi, dar despre care nu avea suficiente dovezi.
În anii 2000, intensificarea cercetărilor, analiza datelor satelitare şi perfecţionarea tehnologiei, care a permis cartografierea detaliată a adâncului mărilor şi oceanelor, au scos la iveală întregul continent Zealandia, partea scufundată ca o masă deformată aproape la fel de mare ca Australia, care a făcut parte iniţial din vechiul supercontinent Gondwana, format în urmă cu aproximativ 550 de milioane de ani, cea mai mare bucată de crustă continentală din Epoca Paleozoică, acoperind o suprafață de aproximativ 100 de milioane de kilometri pătraţi.
Apoi, în urmă cu aproximativ 100 de milioane de ani, din cauza unui proces pe care oamenii de ştiinţă nu-l înţeleg complet, Zealandia a început să se “retragă”. În ciuda faptului că este subțire și scufundat, geologii știu că Zealandia este un continent distinct, datorită tipurilor de roci găsite acolo. Scoarţa continentală tinde să fie alcătuită din roci magmatice, metamorfice și sedimentare – cum ar fi granitul, șistul și calcarul, în timp ce fundul oceanului este ,de obicei, format din roci magmatice, cum ar fi bazaltul.
Zealandia – multe necunoscute
Sunt încă multe necunoscute despre “Tasmantis” sau “Noua Atlantidă”. Originile neobișnuite ale celui de-al optulea continent îl fac deosebit de intrigant pentru geologi. De exemplu, încă nu este clar cum a reușit Zealandia să rămână “compactă” când este atât de subțire și să nu se dezintegreze în micro-continente minuscule.
Un alt mister se referă la momentul exact în care Zealandia a ajuns sub apă – și dacă a fost vreodată, de fapt, uscat. Părțile care se află în prezent deasupra nivelului mării sunt creste care s-au format pe măsură ce plăcile tectonice din Pacific și Australia s-au lovit una de alta.
Iar dacă a fost uscat, ce fiinţe au trăit acolo? Dacă marele continent Gondwana, cu clima sa blândă, a găzduit o gamă largă de floră și faună, inclusiv primele animale terestre cu patru membre și, mai târziu, unele dintre cele mai mari vietăți care au trăit vreodată (titanozaurii), ar putea stâncile din Zealandia să fie împânzite cu rămășițele lor conservate?
Ce spun eşantioanele colectate din adâncul mării?
În anii 1990, au fost găsite în Noua Zeelandă fosile de dinozauri uriaşi, cu coadă și gât lung (un sauropod), rămăşiţele unui dinozaur erbivor cu cioc și un anchilosaur. Apoi, în 2006, osul piciorului unui carnivor mare, un fel de alosaur – toate datând din perioada de după despărțirea continentului Zealandia de Gondwana.
Apoi, pasărea kiwi, simbol al Noii Zeelande, cu aripile atrofiate, care nu poate să zboare şi care se ghidează, la vânătoare, după miros, pare a avea ca strămoş, spun specialiştii, o vietate care a trăit pe Gondwana.
Deși nu este posibilă colectarea directă a fosilelor de pe fundul mării din Zealandia, în 2017, o echipă a întreprins cele mai ample sondaje ale regiunii de până acum și a forat la 1250 m, în adâncul mării, în șase locuri diferite. Eşantioanele pe care le-au colectat conțineau polen de la plante terestre, precum și spori și cochilii de organisme care trăiau în mările calde și puțin adânci.
O hartă geologică ciudată
Harta geologică a Noii Zeelande, subliniază specialiştii, relevă două lucruri care ies cu adevărat în evidență. Unul dintre acestea este Falia Alpină, care trece de-a lungul Insulei de Sud și care este atât de bine conturată încât poate fi văzută din spațiu.
Al doilea aspect este că geologia Noii Zeelande este ciudat de curbată, împărțită în două de o linie orizontală, unde se întâlnesc placa tectonică australiană şi placa Pacificului. Exact în acel loc pare că cineva a luat jumătatea inferioară și a răsucit-o, astfel încât nu numai că liniile de stâncă, continue până la acel punct, nu se mai aliniază, dar sunt aproape în unghi drept. O explicație ar fi, spun geologii, că plăcile tectonice s-au deplasat și, cumva, le-au deformat. Dar cum sau când s-a întâmplat acest lucru rămâne o necunoscută.
Rupert Sutherland, geolog, specializat în tectonică și geofizică, la Universitatea “Victoria”, din Wellington, unul dintre cei mai importanți cercetători în știința Pământului, din Noua Zeelandă, crede că “este puțin probabil ca Zealandia să renunțe la toate secretele sale în curând” şi că “este dificil să faci descoperiri, când totul este la 2 km sub apă, este cu adevărat o provocare să explorezi un astfel de continent”.
Istoria geologică a Terrei s-ar putea rescrie
Cercetătorii consideră că Zealandia ar putea fi importantă pentru studiul istoriei geologice și a evoluției biologice a Pământului, datorită izolării sale timp de milioane de ani și a faptului că majoritatea suprafeței sale este încă acoperită de apă.
Mai multe expediții științifice au fost organizate pentru a cerceta Zealandia, folosind tehnologii precum sonarele și roboţii subacvatici, iar descoperirile făcute până acum au adus noi informații despre această regiune.
Cercetările lanţurilor muntoase scufundate sunt în curs de desfăşurare şi, promit specialiştii, Zealandia, cel mai mic, cel mai îngust și cel mai tânăr continent, al optulea (alături de America de Nord, America de Sud, Europa, Asia, Africa, Antarctica, Australia/ Oceania), va începe curând, speră aceştia, să apară pe hărțile lumii, iar istoria geologică a Terrei s-ar putea rescrie.
Şi, cu siguranţă, multe alte “secrete” din istoria planetei noastre vor ieşi la iveală, dacă avem în vedere că tot mai des, in ultimii ani, sunt aduse în discuţie alte continente dispărute, cum ar fi Balkanatolia, ale cărei urme au fost descoperite anul trecut, în 2022, de către o echipă formată din paleontologi şi geologi francezi, turci şi americani, continentul Mu (Lemuria), despre care se crede că s-ar fi aflat în Oceanul Pacific sau în Oceanul Indian, continentul Mauritia, care s-ar afla, poate, de peste 85 de milioane de ani, în adâncurile Oceanului Indian, la care se adaugă misteriosul continent Atlantida, despre care s-au scris mii de volume şi despre care tot mai mulţi spun că s-ar fi aflat undeva, în vestul strâmtorii Gibraltar, în apropierea Peninsulei Iberice.
