Ziua depăşirii – 1 august 2018, data de la care Terra nu mai este suficientă omenirii pentru a trăi

Ziua depăşirii, 1 august 2018 (în engleză, Earth Overshoot Day), este data de la care, potrivit Fondului Mondial pentru Natură (World Wildlife Fund – WWF), planeta noastră şi-a epuizat toate rezervele pe anul în curs şi trăieşte “pe credit”. Este o evidenţă că resursele Terrei nu sunt infinite, că populaţia lumii (la ora actuală, peste 7,6 miliarde) este în continuă creştere, că poluarea şi consumul au ajuns la cote alarmante, că dezvoltarea tehnologică, industrializarea, pe lângă avantajele aduse, au creat dezechilibre uriaşe, în relaţia omului cu natura.

Ziua depăşirii indică faptul că, până la 1 august 2018, locuitorii Terrei au tăiat mai mulţi arbori, au folosit mai multă apă, au poluat, au consumat, în toate privinţele, mai mult decât Terra poate furniza într-un an pentru a ne hrăni, pentru a ne deplasa şi pentru alte trebuinţe cotidiene, că s-a emis mai mult dioxid de carbon decât pădurile şi oceanele pot absorbi. La momentul actual, oamenilor le-ar trebui echivalentul a “1,7 Terra”, iar până la jumătatea acestui secol, în ritmul de acum, ar fi nevoie de “2 Terra”, pentru ca natura să facă faţă, a explicat un membru WWF, într-un interviu acordat revistei “Le Figaro”.

Ce înseamnă Ziua depăşirii? Cum se calculează?

Ziua depăşirii – Earth Overshoot Day (EOD), numită anterior Ziua datoriei ecologice (Ecological Debt Day – EDD), este un indicator calculat, în fiecare an, după metode ştiinţifice, de către Global Footprint Network, referitor la data din an când se presupune că oamenii au consumat rezervele pe care planeta le poate regenera anual. Formula de calcul este raportul dintre biocapacitatea mondială (însemnând cantitatea de resurse naturale generate de Terra în anul respectiv şi capacitatea de a absorbi deşeurile) şi amprenta ecologică mondială (consumul uman al resurselor naturale pentru anul respectiv), înmulţit cu 365 de zile.

Dacă în anul 1970, Ziua depăşirii era 29 decembrie, consumul resurselor înscriindu-se între nişte limite acceptabile, în ultimii ani, Terra trăieşte “pe credit” de pe la jumătatea anului, din cauza supraconsumului şi a deşeurilor, în fiecare an, de exemplu, în lume, o treime dintre alimente ajungând la gunoi.

Alte calcule arată că, dacă la nivel mondial, făcându-se o medie, Ziua depăşirii, anul acesta, a fost 1 august 2018, situaţia diferă în funcţie de ţară. În zonele foarte aglomerate, precum Luxemburg, Qatar, amprenta ecologică, adică nivelul consumului uman este mult mai mare, astfel încât Ziua depăşirii, în aceste locuri, s-ar situa între 9 şi 19 februarie, aşa cum în Vietnam, de pildă, această dată ar fi 21 decembrie.

S-a mai constat, de asemenea, că emisia de CO2, în 2017, la nivel mondial, a crescut vertiginos, activităţile umane producând de 130 de ori mai mult CO2 decât toţi vulcanii de pe glob. În 2012, China se situa pe primul loc în lume din punctul de vedere al emisiei de dioxid de carbon, cu 27% din total, urmată de SUA, cu 14%. Un nivel record al emisiilor de dioxid de carbon a fost atins în 2016, aşa cum precizează Agenţia de meteorologie ONU, nivel niciodată atins în ultimii 800 de mii de ani.

Cum se poate diminua amprenta ecologică, astfel încât Ziua depăşirii să fie cât mai aproape de sfârşitul anului?

Dacă ne-am imagina planeta ca pe o întreprindere, sublinia unul dintre directorii WWF, am putea spune că, în prezent, suntem în faliment. În contextul în care, de la an la an, pericolul otrăvirii Terrei creşte evident, nenumărate organizaţii mondiale, congrese, asociaţii ecologiste caută soluţii de salvare, care vizează politicile ţărilor, dar şi comportamentul individual, educaţia ecologică, imperioase fiind următoarele:

• Diminuarea defrişărilor – in fiecare an, spun statisticile, dispar de pe glob între 13 şi 15 milioane de hectare de pădure, de la pădurile tropicale, până în Siberia, Brazilia, Indonezia etc., un gest iresponsabil al omului, atâta vreme cât, anual, pădurile absorb peste 120 de miliarde de tone de dioxid de carbon, echivalentul a 3805 tone pe secundă, ceea ce, în bani, s-ar traduce că fiecare locuitor al planetei “arde” 600 de dolari, cât ar costa serviciile eco-sistemice echivalente. Pe site-ul Planetoscope se poate urmări, în timp real, cum în fiecare secundă dispare de pe Terra aproape un hectar de pădure.

• Încurajarea agriculturii ecologice, organice, care să amelioreze sănătatea agrosistemului şi să promoveze biodiversitatea, renunţându-se la produsele chimice de sinteză. În mod paradoxal, agricultura convenţională, fie că este vorba de agricultură intensivă sau de cea extensivă (adică o producţie slabă în raport cu suprafaţa cultivată), promovată tocmai pentru a face faţă nevoilor crescânde de hrană ale populaţiei lumii, a creat dezechilibre biologice majore, a dus la deşertificarea unor mari suprafeţe, la poluarea solurilor şi a apelor cu pesticide;
• Înlocuirea treptată a mijloacelor de transport mari consumatoare de hidrocarburi, cu altele, ecologice, renunţarea, pe cât posibil la deplasarea cu automobilul personal, în favoarea mijloacelor de transport în comun;
• Echilibrarea consumului la nivel individual, de la alimente la orice alte produse; de exemplu, dacă s-ar reduce consumul de carne mondial la jumătate faţă de cel din prezent, s-ar câştiga cinci zile pe an din viaţa planetei;

• Scăderea ritmului de creştere a populaţiei – în ritmul de acum, se estimează că, în anul 2050, populaţia Terrei va depăşi 9,7 miliarde, ceea ce înseamnă că amprenta ecologică mondială (consumul uman al resurselor naturale) va creşte proporţional, acest fapt adăugându-se celorlate aspecte menţionate anterior;
• Regândirea infrastructurii urbane – oraşul viitorului trebuie să fie complet diferit de ceea ce ştim că înseamnă astăzi, spun specialiştii. Trebuie să fie un fel de Naturopolis, compatibil cu rezervele limitate ale planetei, care să ofere locuitorilor posibilitatea de a se bucura de toate avantajele şi serviciile într-un spaţiu sănătos şi curat, cu energie durabilă, cu mijloace de transport nepoluante, de mici dimensiuni, oraşe în cadrul cărora chiar să se poată produce si hrană bio, in spatii special amenajate.

Ziua depăşirii şi Ceasul Sfârşitului lumii în opinia oamenilor de ştiinţă

Ceasul Sfârşitului lumii sau “Ceasul Apocalipsei” (în engleză, Doomsday Clock) este un concept ştiinţific, nu o profeţie în genul celor proferate de pretinşi clarvăzători, este un “ceas” simbolic, creat şi monitorizat de către Consiliul Director al Buletinului oamenilor de ştiinţă din domeniul atomic, de la Universitatea din Chicago, în urmă cu peste o jumătate de secol, mai exact la puţin timp după începutul Războiului rece (1947 – 1991) dintre SUA şi fosta URSS, altfel spus, dintre democraţia occidentală şi regimul comunist.

“Ceasul” se foloseşte de o analogie cu număratul orelor, de la un anumit moment al zilei până la miezul nopţii, o convenţie măsurabilă ştiinţific, pentru a denunţa pericolul pe care îl repezintă pentru omenire ameninţările nucleare, ecologice şi tehnologice.

Numărul de minute rămase până la “miezul nopţii” se actualizează permanent, într-un an pot fi mai multe, în alţi ani, mai puţine, după gradul de responsabilitate al cetăţenilor lumii, inclusiv al conducătorilor de ţări şi organizaţii. Începând cu 25 ianuarie 2018, ceasul este, simbolic vorbind, cu două “minute” înainte de miezul nopţii (în 2010 fiind cu şase minute), din cauza incapacităţii liderilor mondiali, spun specialiştii care monitorizează aceste aspecte, de a face faţă schimbărilor climatice, amprentei ecologice, ameninţărilor cu războiul nuclear şi atâtor alte manifestări iresponsabile în raport cu destinul planetei noastre.

Dacă, iniţial, acest “ceas” al Sfârşitului lumii făcea trimitere, în primul rând, la pericolul nuclear, începând cu anul 2007, alte pericole au devenit de actualitate, printre acestea numărându-se Ziua depăşirii, ca şi riscurile pe care le implică noua tehnologie – nanotehnologie, biotehnologie, inteligenţa artificială, precum şi ambiţia omului de a se “juca” de-a Dumnezeu.

Chiar dacă experţii caută mereu să îmbunătăţească formulele de calcul ale Zilei depăşirii, ale Ceasului Sfârşitului lumii şi ale altor indicatori esenţiali în legătură cu sănătatea planetei şi să tragă un semnal de alarmă, în sensul responsabilizării oamenilor, ţărilor, guvernelor, importante sunt măsurile concrete, faptele prin care locuitorii planetei să îşi arate grija faţă de natura care ne hrăneşte şi face posibilă viaţa. Depinde de noi, de fiecare în parte, să nu lăsăm un pământ gol generaţiilor următoare.

Iar schimbările esenţiale în bine, astfel încât Terra să nu mai trăiască “pe credit” din cauza exceselor şi a comportamentului uman adeseori iresponsabil, depind de educaţie, de mentalitate, de regândirea şi recuperarea relaţiei cu natura. Mărturie a “raiului” pierdut şi a unei civilizaţii pe care, în mod fals, unii o cataloghează ca fiind depăşită, stau încă populaţii care nu au uitat să ocrotească şi să contemple natura, să fie recunoscători, să se hrănească sănătos, să fie puternici şi fericiţi, precum populaţia Hunza, din îndepărtatul Orient, sau precum cei din Auroville, oraşul în care oamenii trăiesc cumpătat, fără politică, fără religie, fără bani şi fără naţionalităţi, fără a exclude tehnologia şi cuceririle ştiinţei, simţindu-se adevăraţi cetăţeni ai lumii.