Te învitasem zilele trecute, aici în lumea de poveste a Micloșoarei! Hai acum să mergem împreună mai departe, pe firul poveștii!

Dacă începi să crezi că doar asta înseamnă Micloșoara, haide mai departe să îți povestesc despre Castel! Micloșoara este cea mai veche așezare din toată secuimea! Iar castelul cu pricina este atestat încă de la 1211, drept fortăreață de graniță între teritoriul donat Cavalerilor Teutoni și restul Regatului Ungariei. Actuala construcție datează din jurul anului 1500 și a fost folosit de către membrii familiei Kálnoky, drept conac de vânătoare.

DSCN8552

Clarisa Iordache

Edificiul este unul impresionant, chiar dacă este în plin proces de restaurare. Încă de la intrarea pe domeniul castelului te frapează atmosfera aceea specifică unor astfel de construcții, din poveștile medievale. O curte spațioasă, un drum străjuit de copaci, odinioară și un lac, toate aceste elemente completează tabloul castelului care s-a încăpățânat să reziste vitregiilor timpului. Odată ce părăsești drumul care te duce până în apropierea lui, îi vezi silueta strălucind în soare. Un amestec de arhitectură renascentistă și barocă se împletește perfect cu elementele clasice realizate aici, în secolul al XIX-lea.

Clarisa Iordache

Trebuie să recunosc că, deși în ultimii 50 de ani a fost părăsit, constructorii lui nu au lăsat nimic la întâmplare aici! Doar ce îl privești cum se fălește cu statura sa impresioantă în soare și mintea te duce înapoi în timp la partidele de vânătoare și domnițele cochete care însoțeau nobilii, la balurile organizate aici! Arcadele generoase, coloanele în stil romanic ce străjuiesc intrarea principală, scările cochete care duc către balconul închis, ferestrele mansardei sau pivnița în care era păstrat odinoară, vânatul, toate concură cu succes la numele de castel. Și dacă mai pui că aici, pe timp de vară, o scriitoare britanică vine și se cazează în  camerele de oaspeți amenajate în castel, atunci îți poți da seama foarte ușor cât de mult te poate inspira, acest loc!

DSCN8613

DSCN8566

Nu îți trebuie foarte mult să te deconectezi de la tot tumultul cotidian, aici, la Micloșoara. Castelul te ajută din plin și, cu siguranță va fi principala atracție turistică din Secuime, după ce va fi restaurat. Diminețile, dacă te plimbi la pas pe străduțele din localitate ai senzația că te-ai întors înapoi în timp. O liniște mai mult decât sfredelitoare ți se insinuează în toată ființa. E spartă ocazional numai de clopotul bisericii catolice de peste drum de principala casă de oaspeți a contelui Kálnoky și, cine știe cum, de vreun cocoș rătăcit.

Clarisa Iordache

Biserica am găsit-o închisă în dimineața în care m-am desprins cu greu de așternuturile apretate. În schimb este o experiență fantastică să surprinzi cum Micloșoara se trezește la viață, după cea mai geroasă noapte din an, acolo. Termometrul arăta -26 de grade iar mie îmi era frică să nu îmi crape lentilele aparatului foto de care nu mă mai puteam desprinde. Coșurile caselor lucrau de zor, mai ceva ca niște adevărate furnale. Oamenii se pregăteau să plece….nu știu exact unde pentru că supermarket-uri nu sunt aici. Și nici firme, nici fabrici, deși, pe vremuri, în zonă, mai exact la Valea Zălanului sau Cuibul Suspendat cum i se mai spune a funcționat prima fabrică de sticlă din Ardeal, în care au fost turnate geamurile Bisericii Negre din Brașov.

DSCN8633

Clarisa Iordache

În orice caz, oriunde ar fi mers oamenii aceia, cu noaptea în cap trebuie să recunosc că, dacă Micloșoara ar fi fost “mai la șosea” nu ar fi avut atâta farmec. E un loc în care parcă, uneori uiți și să mai respiri și nu știi la ce anume să privești mai întâi: la poarta aceea masivă, de lemn cu numărul 186, din Strada Principală, la oamenii aceia care îți zâmbesc când trec pe lângă tine, la silueta castelului și liniștea pe care o emană…

Clarisa Iordache

Și pentru că tot am amintit de oameni este musai să îți povestesc despre fierarul care stă peste drum de casa de oaspeți și care încântă copiii turiștilor străini cu steluțele potcoavelor pe care le făurește, despre Ana Maria, cea mereu cu zâmbetul pe buze, care aleargă mai ceva ca o furnicuță prin bucătăria din curtea domeniului, despre cum o mână de femeie așa cum este ea coboară cu precizie milimetrică scara cea abruptă a pivniței cu ditamai bolul de ciorbă în brațe, fără să verse o picătură, despre Szidonia, o zvârlugă de fată care adoră schiul și care ne-a plimbat pe la toate atracțiile Micloșoarei fără să scape vreun detaliu.

Clarisa Iordache

Am numărat fiecare secundă în care am stat la Micloșoara. Și, după cum poți vedea, nu din cauza frigului ci, pentru că, surprinzător opiniei multora, în Secuime găsești locuri și oameni care te fac să te simți ca-n povești. Și, dacă, peste toate adaugi un castel medieval, un conte care zâmbește cald, te primește în casa lui, ciocnește un pahar de coniac cu tine, ia prânzul pe orice colț de masă, fără pretenții de servețele cu monogramă, spune povești copiilor și își iubește originile familiei sale, povestind câte-n lună și stele despre istorii de secole, dacă vezi că omul acela are în vene mai multă dragoste de România decât mulți români din tată-n fiu, atunci poți, cu siguranță, să revii în această poveste numită Micloșoara, ori de câte ori, inima îți dă ghes!

clarisa Iordache

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ