De regulă, oamenii fac locurile să fie speciale. Memorabile. Aparte. Însă, nu de puține ori am avut surpriza să constat că, un loc este deosebit prin simplele lui caracteristici, care nu au legătură cu oamenii. Suntem în comuna Pălatca, jud. Cluj și vom descoperi împreună secretele ascunse ale României!

De multe ori m-am întrebat ce anume are poporul acesta de își uită și valori și principii și trecut. În satele transilvănene, cel puțin, găsești din plin toate aceste atribute. Mergeam țintă către Pălatca, unde căutam o anume biserică. De lemn, pictată, veche.

Clarisa Iordache

Ulițele erau tăcute. Doar picăturile de ploaie mai spărgeau liniștea. Din când în când, în depărtare se mai auzea câte un câine lătrând, probabil pitit în cine știe ce cotloane. Îți intra în oase ploaia asta… Noroiul amesteca culorile frunzelor căzute, cu povești bine ascunse în spatele gardurilor. Căutam o biserică veche, de lemn, așezată pe un deal. Drumul către ea, trecea prin curtea unor localnici, aceiași care păstrau cu sfințenie și cheia lăcașului. I-am găsit prin ogradă, pentru că treaba într-o gospodărie, nu ține cont de vreme. Și nici de ani. Grigore avea 91 de ani, iar soția lui, Maria, 85. Iși duceau cum pot bătrânețile în sătucul acela ardelean. Bucuroși de oaspeți, ne-au arătat drumul și ne-au dat cheia. Am urcat dealul din spatele căsuței lor, până la vechea bisericuță, cu pași apăsați, în covorul pictat parcă de un artist desăvârșit, nevăzut.

Clarisa Iordache

Ușa de lemn, scârțâia din toate încheieturile. Nu s-a deschis, decât ca să ne strecurăm înăuntru. Acoperișul se lăsase peste ea, dărâmat fiind de timpuri și…nepăsarea umană. Știam de la cei doi paznici că aici nu se mai țin slujbe. Am pășit cu sfială, dincolo de ușa cea grea. Încă aveam în mână, cheia aceea de fier, care ne purtase într-o altă lume.

Interiorul încă mai era împodobit cu ștergare frumos lucrate, semne ale unor vechi îndeletniciri tradiționale. De pe pereții tapetați cu motive florale, ochi iscoditori ne privesc din icoane cine știe de câtă vreme, agățate acolo! Probabil nu mai văzuseră țipenie de om, de când lumea! Le privim atent căci, dincolo de ochii lor iscoditori, se ascunde o pictură frumoasă, mărturie a unui artist din veacurile trecute. O simplitate redată maiestuos, în chipuri expresive și pline de culoare. O moștenire lăsată de izbeliște, păstrată cu sfințenie doar de niște bârne de lemn și de doi bătrâni. O liniște nefirească se așternuse, netulburată decât de pașii noștri, pe scândurile de lemn, care trosneau sub ei. Cu toate acestea, toate vorbeau în jurul nostru. Hainele preoțești, așezate în altar, așteptau parcă să fie iar folosite, la slujbe. Niște cărți vechi, cărora ploile le scorojiseră coperțile, păstrau mărturii ale unor vremuri în care aici, slujbele încă se mai țineau în slavona veche. Mi-au amintit de vechile scrieri: “Unde sunt doi care se roagă în numele Meu sunt și Eu în mijlocul lor”… Aici însă era încă Dumnezeu, chiar dacă oamenii plecaseră demult! O sfințenie a locului, fără oameni. Sfințenie dobândită în veacuri de rugăciuni, închinate aici. Sfințenie, dincolo de vreme.

Clarisa Iordache

Singura legătură cu lumea reală, exterioară, era un geam spart, probabil tot de greutatea bârnelor din acoperiș. Sau a vreunei crengi nărăvașe. Cine să mai vină în locul acesta în care pare că și timpul a uitat să mai treacă? Cei doi bătrânei, nu mai urcaseră dealul acela de ceva vreme, din cauza bătrâneților.

E drept, într-un astfel de lăcaș, părăsit, singura care te însoțește este liniștea. Însă această liniște, nefirească, are glas viu. Dacă stai suficient în ea, cât să o asculți, îți vorbește. Ochi aprinși te privesc de pe pereții de lemn, din icoane. Parcă vor să cerceteze sufletul celui care a tulburat liniștea încremenită. E multă vreme de când cineva nu a mai deschis ușa vechii bisericuțe. Poate și pentru asta, ochii iscodesc din icoane iar glasurile vociferează. De pe un perete am auzit clar cum cineva se întreba, oare ce vor oamenii aceștia care cercetează fiecare centimetru din biserica lor? De pe un altul, o voce învechită parcă spunea că e bine că cineva a mai ridicat praful așternut pe podele, de atâta amar de vreme. N-am intrat în altar, chiar dacă era o biserică părăsită. Însă, mi s-a rupt sufletul să văd că, dincolo de ușile împărătești plouă prin acoperiș, pe odoarele acelea care au slujit suflet și cer, o bună bucată de timp.

Clarisa Iordache

Se lasă seara în Băgaciu. Am încuiat cu grijă, lăsând liniștea la locul ei. Să se aștearnă peste toate, trecându-le în istorie. Am coborât dealul din spatele casei. Maria suspină, căci biserica ei cea odinioară mândră, azi stă paragină și va cădea și ea pradă vremelniciei. Grigore, sfios, ne cercetează cu atenție…. cineva e interesat după atâta vreme, de soarta vechiului lăcaș. Chiar și numai pentru câteva fotografii care, peste ani, vor aminti probabil că în locul acela, odinioară ortodocșii își ridicau împreună, rugile, către cer. Am închinat câteva vorbe cu cei doi paznici și i-am lăsat în prag, petrecându-ne fericiți că cineva le-a mai trecut pragul casei. Lor și bisericuței atât de dragi lor. E toamnă în Ardeal. Iar bisericuța cea de lemn din Băgaciu își deapănă în tăcere poveștile. Cui mai trece, din vreme în vreme, de ușa cea veche ce sprijină tavanu-i spart…

DSC_0699

Biserica Ortodoxă de Lemn din Băgaciu aparține de Parohia Sava, jud. Cluj, unde preot paroh este Chira Niță. Ultima dată când am vorbit cu el, căuta fonduri pentru reparația acestui lăcaș. Ajutor nu a prea găsit nici la superiorii lui ierarhici de la Cluj, nici la Primărie. Prea multe nu se cunosc despre istoria bisericii. Din documentele pe care le-am primit de la Primăria Comunei Geaca, se pare că a fost contruită în jurul anului 1700 și are hramul Sfinții Mihail și Gavriil. Biserica nu a fost pictată pe interior, excepție făcând ușile împărătești. Nu se știe însă cine a fost ctitorul bisericii și nici dacă aceasta a fost strămutată în Băgaciu, din alt sat.

Cei care doresc să ajute la restaurarea ei, pot lua legătura cu preotul paroh Chira Niță, Parohia Ortodoxă Sava, sat Sava, Comuna Pălatca, nr 123, Jud. Cluj.

 NB: Fotografiile aparțin autorului și nu pot fi preluate decât cu acordul scris al acestuia!

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ