Glyptodonul a fost un mamifer placentar care s-a dezvoltat probabil din Cuirasatii primitivi. Paleontologii au ajuns la concluzia ca astfel de animale preistorice au aparut in Oligocen sau la sfarsitul Neogenului, au trait toata perioada Pleistocenului si au disparut de tot la sfarsitul acesteia.
Rămășițele sale fosile, descoperite atât în America de Sud, cât și în sudul Americii de Nord, oferă o perspectivă fascinantă asupra vieții acestor giganți dispăruți acum 12.000 de ani.
Cum arăta Glyptodonul și ce îl făcea unic
Ca aspect general, Glyptodonul se asemana cu o broasca testoasa uriasa, deoarece avea o forma a corpului rotunjita, osoasa, acoperita cu un scut continuu alcatuit dintr-un numar semnificativ de placi mici.
Rolul carapacei în apărarea împotriva prădătorilor
Carapacea bombata era destul de groasa, avea 2,5 cm grosime, dar placile ei osoase aveau forme diferite si erau foarte bine sudate intre ele.

Capul nu putea fi retras sub carapace insa era protejat si el de o carapace osoasa in partea superioara, ce avea o structura similara. Oasele nazale erau mari, iar maxilarul era mic dar puternic, bine adaptat la ruperea si mestecatul plantelor din apropierea apelor, hrana preferata a Glyptodonului.
Membrele anterioare si posterioare erau late, scurte si robuste, prevazute cu gheare mari si groase. In caz de pericol cele patru membre erau ascunse sub carapace, pentru a fi protejate.
Coada era groasa la baza si ascutita la varf, destul de scurta si acoperita cu un invelis osos, prevazut cu apofize ascutite sau crampoane ce puteau da lovituri scurte in directia animalelor de prada, in caz de necesitate.
Prin acest blindaj osos de nepatruns, animalul era bine aparat de pradatorii fiorosi din acele vremuri indepartate. Desi nu era un animal vioi si rapid, lipsa miscarilor agile era compensata de armura impenetrabila care ii proteja corpul.
Comparativ cu Glyptodontii la Cuirasati scutul extern era mult mai dezvoltat, format din placi osoase acoperite cu un strat osos. Cercetatorii au descoperit ramasitele fosile ale acestor mamifere primitive in depozitele tertiare ale Americii de Sud, dar si in partea de sud a Americii de Nord ceea ce arata ca astfel de animale au patruns in Pleistocen si pe acest continent.

Glyptodonul a trait acum 2,5 milioane de ani si a disparut cu 12 000 de ani in urma, odata cu aparitia omului pe continentul sud-american. Era un animal preistoric erbivor, se hranea cu plante fibroase pe care le gasea pe malurile raurilor si lacurilor.
Pe baza ramasitelor fosile, Glyptodonul a fost descris pentru prima data ca specie in anul 1839 de catre paleontologul englez Richard Owen. Acesta l-a numit stiintific animalul blindat Xenarthra. Corpul sau era impresionant, putea ajunge la lungimea de 3 m, inaltimea de 1,5 m si greutatea de 1400 kg. Carapacea bombata era folosita de oamenii primitivi ca adapost de ploaie, iarna sau vant.
Cercetatorii au descoperit 4 specii de Glyptodonti si anume: Glyptodon clavipes, Glyptodon reticulatus, Glyptodon perforatus si Glyptodon elongatus.
Relația dintre Glyptodon și prădătorii vremii
Glyptodonul era un animal pașnic, dar era constant amenințat de prădători mari, precum Smilodonul (tigru cu colți sabie) și alte carnivore din Pleistocen. Carapacea sa solidă și coada armată cu proeminențe osoase îl făceau însă dificil de atacat. În multe cazuri, Glyptodonul putea să se apere cu succes prin lovituri precise date cu coada, un mecanism de apărare comparabil cu cel al armadiloilor moderni.
Cum a influențat Glyptodonul cultura umană timpurie
Oamenii primitivi au interacționat cu Glyptodonul, folosind carapacea acestuia drept adăpost în condiții de vreme extremă. Dovezile arheologice arată că unele triburi îl vânau pentru carne și pentru a folosi oasele și carapacea în construcții sau ritualuri. Această interacțiune poate fi unul dintre motivele dispariției rapide a speciei după apariția omului în America de Sud.