Al şaselea simţ, în afară de cele cinci, care formează sistemul nostru senzorial de bază (percepţiile vizuale, auditive, olfactive, gustative, tactile), face trimitere la o zonă mai subtilă a cunoaşterii, o formă de inteligenţă intrinsecă naturii umane, pe care omul modern nu o mai conştientizează şi, ca urmare, nu o valorifică la adevăratul potenţial.
În mod obişnuit, când se vorbeşte de un “al şaselea simţ”, se face referire la intuiţie, clarviziune, telepatie, alte forme de precogniţie. Recent, însă, o serie de studii efectuate la Institutul de Tehnologie din California (Caltech), sub coordonarea geofizicianului Joseph Kirschvink, sunt pe cale să demonstreze că omul posedă un al şaselea simţ fundamental, “primordial”, cum îi spune cercetătorul – abilitatea de a simţi câmpurile magnetice sau magnetopercepţia.
Ce este magnetopercepţia, al şaselea simţ?
În natură, păsările migratoare, albinele, broaştele ţestoase, animalele care parcurg mari distanţe au capacitatea de a descifra informaţiile din câmpurile magnetice, pentru a se orienta, fără a se cunoaşte, cu exactitate, mecanismele care fac posibil acest lucru. Peste 200 de specii au această “busolă internă”, orientându-se după Polul Nord Magnetic sau deplasându-se doar pe axa nord-sud.
Cercetările celor de la Institutul de Tehnologie din California au pus în evidenţă faptul că, în retina umană, există o proteină – criptocrom – datorită căreia şi omul poate detecta câmpurile magnetice, adică ar avea capacitatea de magnetopercepţie, fără a se şti deocamdată in ce fel omul, inconştient, valorifică sau este sensibil la această caracteristică.
Magnetismul, ca fenomen fizic, unul dintre “miracolele” naturii, în virtutea căruia se manifestă forţele de atracţie şi de repingere, este prezent peste tot în Univers, inclusiv în structura şi funcţionalitatea organismului nostru.
Încă din secolul al XVIII-lea, medicul german Franz-Anton Mesmer a postulat existenţa unui “fluid magnetic universal”, inclusiv a unui “magnetism animal” (mesmerismul), dezvoltând şi o tehnică terapeutică prin manipularea acestui “fluid”, ceea ce, la vremea respectivă, a fost considerat ca fiind ceva ce ţine de zona iraţionalului, a magiei.
Abia în anii 1990, în pofida multor sceptici, Yve Rocard, matematician şi fizician la CERN (Centrul Naţional pentru Cercetare Ştiinţifică, din Franţa) a demonstrat că omul este sensibil la câmpurile magnetice, că există magnetopercepţie, ceea ce ar explica, de exemplu, reflexul radiesteziştilor, persoane capabile să perceapă radiaţiile electromagnetice.
Al şaselea simţ – dovezi experimentale
Echipa de cercetători de la Caltech a arătat că activitatea creierului uman variază sub influenţa unui câmp magnetic. Ceva din retină (membrană nervoasă a ochiului) sau, în orice caz, din creier, funcţionează ca o “busolă” care răspunde la rotaţia câmpului magnetic al Pământului.
Pentru a demonstra acest lucru, geofizicianul Joseph Kirschvink a apelat la o echipă de 30 de voluntari. A construit o încăpere cubică, întunecată şi silenţioasă, cu latura de doi metri, un fel de cuşcă a lui Faraday, iar în interiorul ei a generat un câmp magnetic, similar cu cel al Pământului, a cărui direcţie să poată fi schimbată.
Fiecare voluntar a intrat în această încăpere, timp de o oră, având pe cap o cască pentru electroencefalografie, care să măsoare schimbările de la nivelul creierului, în timp ce direcţia câmpului magnetic era modificată la interval de şapte minute.
Unele persoane s-au dovedit a fi chiar extrem de sensibile la asemenea modificări, undele cerebrale alfa arătând că omul reacţionează inconştient la un stimul electromagnetic, participanţii precizând că, fizic, la nivel conştient, nu au putut sesiza schimbările de câmp magnetic.
Mai mult, undele cerebrale ale voluntarilor au reacţionat mai evident la variaţiile de câmp magnetic orientate către sol (ca în emisfera nordică), şi mai puţin la undele îndreptate spre plafon (ca în emisfera sudică) şi nu au reacţionat la variaţiile generate în sensul acelor de ceasornic.
O astfel de particularitate i-a surprins pe cercetători, o ipoteză fiind că toţi voluntarii locuiau în emisfera nordică, prin urmare creierul având tendinţa de a reacţiona doar la undele care li se par naturale şi să ignore anomaliile. La fel se întâmplă şi la păsările şi animalele sensibile la câmpul magnetic, a căror “busolă internă” se “stinge” când sesizează câmpuri magnetice anormale.
Magnetopercepție și hipersensibilitate
Este de aşteptat ca noi studii să confirme şi să aprofundeze această descoperire, legată de al şaselea simţ, magnetopercepţia, pentru a putea fi valorificată în beneficiul omului, în special în cazul persoanelor hipersensibile la efectele undelor electromagnetice (Wi-Fi, 4 G, linii de înaltă tensiune etc.), mai ales că o asemenea sensibilitate pare a face parte din zestrea noastră genetică.
Magnetopercepţia, al şaselea simţ, funcţionează la om, se presupune, ca şi în cazul păsărilor, balenelor, delfinilor, albinelor etc., graţie prezenţei cristalelor de magnetită şi siliciu în organism.
Geofizicianul Joseph L.Kirschvink şi biologul J.L. Gould au mai constatat că ADN-ul cristalizează în feromagnetită şi siliciu, o descoperire capitală, care explică legătura dintre mineral şi ceea ce este viu. De altfel, magnetita şi siliciul, ca şi oxigenul şi hidrogenul, au contribuit în mod fundamental la apariţia vieţii pe Terra.
S-a mai descoperit că, la om, şi sub osul frontal şi în articulaţii se află mici fragmente de cristale de magnetită, deschizându-se drumuri largi în cercetarea unor fenomene care au legătură cu al şaselea simţ, magnetopercepţia, şi pe care mulţi le consideră, încă, paranormale.
Ale cercetări ştiinţifice moderne conduc spre concluzia că magnetismul uman este concentrat în câteva puncte, câte două pe fiecare parte a organismului, sub arcadele frontale, la baza craniului, dar şi în zona omoplaţilor, a genunchilor şi călcâielor. Toate au legătură cu terminaţiile nervoase care, la rândul lor, transmit informaţii către creier, senzori care măsoară nu câmpuri magnetice, ci deiferenţele de câmp magnetic, creierul luând decizii în funcţie de aceste variaţii.
Magnetopercepția şi energiile subtile
Organismul fizic este animat de energii subtile, iar aceste energii, intuite de milenii şi confirmate tot mai mult de cercetările actuale, sunt capabile să schimbe starea unui sistem de referinţă (om, lume, Univers), prin simplul fapt al observării şi conştientizării lor. Nu este vorba aici nici de magie, nici de ocultism, ci de o altă înţelegere a mecanismelor care ne guvernează existenţa.
Faptul că nu suntem conştienţi de magnetopercepţie nu înseamnă că aceasta nu există. Creierul nostru este format din peste 100 de miliarde de celule nervoase (neuroni) care comunică între ei prin semnale electrice (influxuri nervoase), care funcţionează ritmic, iar ritmul acestor pulsaţii (o oscilaţie electromagnetică) reprezintă undele cerebrale.
Diversele tipuri de unde cerebrale (beta, alfa, tetha, delta, gamma) asigură echilibrul şi armonia gândurilor, a senzaţiilor şi emoţiilor noastre. Al şaselea simţ (magnetopercepţia) are legătură cu undele alfa, aşa cum a arătat experimentul lui Joseph Kirschvink. Aceste unde, cu o frecvenţă cuprinsă între 8 şi 12 Hz., sunt caracteristice pentru starea de calm şi relaxare, când stăm cu ochii închişi, fără să dormim şi când creierul este în stare de veghe, dar nefocalizat.
Pe de altă parte, un nivel prea ridicat al undelor alfa generează stres oxidativ, îmbătrânirea celulară, o scădere a atenţiei şi a capacităţii de concentrare, lipsă de energie şi, la niveluri foarte scăzute, poate duce chiar la anxietate şi insomnie. Este de ajuns un flash luminos, de exemplu, pentru a se produce o “desincronizare” alfa, creierul captând stimulul respectiv şi tratând informaţia, fără ca aceste lucruri să ţină de sfera conştientului.
Al şaselea simţ – o certitudine cu implicaţii diverse
Magnetopercepţia, al şaselea simţ, şi dovezile ştiinţifice care se acumulează cu fiecare an, tot mai multe, poate îi vor face pe mulţi să renunţe la anumite stereotipuri de gândire şi să acceptăm că fiinţa umană este mai complexă decât ne-am obişnuit să credem, raportându-ne la ştiinţa clasică.
Este o certitudine acum că avem un sistem senzorial care este sensibil la câmpul magnetic – magnetopercepţia – şi de acest fenomen este responsabilă o proteină numită criptocrom. Această proteină se găseşte, de pildă, şi în ochii păsărilor, unde se produc diverse reacţii, şi se crede că păsările se orientează pentru că pot “vedea” câmpurile electromagnetice, în timp ce zboară.
Deşi, la momentul actual, câmpurile magnetice pulsate (PEMF – Pulsed Electromagnetic Fields) sunt folosite deja în medicină, în diverse tratamente, există şi nenumărate controverse şi îngrijorări legate de rolul dăunător al câmpurilor electromagnetice la care organismul nostru reacţionează.
Magnetopercepţia şi Sindromul HSE (hipersensibilitatea electromagnetică)
Sindromul HSE se referă la hipersensibilitatea electromagnetică, o maladie care nu poate fi identificată pe baza analizelor clinice şi biologice, ci doar pe baza unor simptome declarate de persoanele afectate şi despre care se presupune că sunt generate de expunerea la câmpuri elctromagnetice.
Aceste simptome sunt: dificultate în concentrare, dificultăţi în respiraţie, dureri articulare, dureri în urechi, oboseală, insomnie, iritabilitate, dureri de spate, dureri de cap, pierderea poftei de mâncare, probleme de memorie, transpiraţie abundentă, palpitaţii, ameţeli, depresie, anxietate.
La nivel mondial, aproximativ 10% dintre aceste cazuri au ajuns în faze cronice, care au făcut ca persoanele respective să se izoleze, să abandoneze locul de muncă, să-şi schimbe modul de viaţă.
Mai ales în realitatea de astăzi, pe care nu o mai putem concepe fără telefoane mobile, Wi-Fi, sisteme 4G, 5G, antene cu releu, linii de înaltă tensiune, generatoare electrice etc., o adevărată poluare electromagnetică, rămâne de văzut cât de importante sunt implicaţiile unor astfel de influenţe şi cum putem valorifica, spre beneficiul nostru, şi acest al şaselea simţ.
