„Ambrozie și nectar” este o expresie care amintește de vremurile arhetipale ale începuturilor, de mitologia greacă, de zeii din Olimp, care, din lumea lor fericită, de deasupra norilor, vegheau asupra destinelor muritorilor.
La festinurile acestor zei olimpieni, ambrozia era hrana care îi făcea nemuritori, iar nectarul, băutura miraculoasă. Niciunui muritor nu-i era îngăduit să se atingă de ambrozie și nectar, iar dacă vreunul dintre zei ar fi privat pe un altul de ambrozie și nectar sau le-ar fi risipit, era pedepsit crunt, să stea fără glas și fără respirație un an întreg.
Despre Tantal, fiu al lui Zeus și al nimfei Pluto, cel pe care zeii îl onorau cu prietenia, invitându-l la ospetele lor, se spune că ar fi încercat să fure ambrozie și nectar, fapt pentru care a fost pedepsit, de unde și expresia „Chinurile lui Tantal”.
Potrivit textelor lui Homer, ambrozia era adusă de porumbei, din Extremul Orient, și chiar caii zeilor erau hrăniți cu această substanță miraculoasă. De asemenea, trupurile zeilor și ale zeițelor se ungeau cu ambrozie, descrisă de către Hesiod, de exemplu, ca „un ulei divin, cu mireasmă de trandafir înflorit”. Se spune că Hera însăși, soția lui Zeus, a folosit-o în scop cosmetic, pentru a-l seduce pe cel ce stăpânea în Olimp.
Așa cum indică scrierile post-homerice, o altă utilizare a ambroziei era pentru eroi, pentru cei care se aflau în grația zeilor și pe care aceștia îi puteau face nemuritori. Este cazul lui Ahile, legendarul erou din Războiul Troiei, fiul zeiței Thetis și al muritorului Peleus. Thetis ungea în fiecare zi trupul fiului ei, Ahile, cu ambrozie, apoi îl trecea prin foc, pentru a arde partea sa muritoare.
Dar despre ce este cu adevărat ambrozia, părerile sunt împărțite, deși se recunoaște la unison gustul sau „dulce”. După Georg Friedrich Wilhelm Roscher, istoric și economist german, din secolul al XIX-lea, pasionat de „istoria economiei”, ambrozia era „mierea sălbatică”, în timp ce pentru un alt istoric, Richard B. Onians, este un fel de „sevă vegetală”, similară uleiului de măsline.
Astăzi, „ambrozie” este numele dat unei plante (din familia Asteraceae), originară din America, de unde s-a răspândit și în Europa. Produce o mare cantitate de polen, despre care se știe că declanșează rinita alergică sau „febra fânului”.
Dacă, în mitologie, ambrozia era hrana zeilor, nectarul era băutura miraculoasă, despre care Homer, în Iliada, spune că era de culoare roșie și se păstra în vase mari de lut.
Ariston de Ceos, un filosof grec, din secolul al III-lea î.Hr., consemnează, în scrierile sale, că nectarul, în regiunea Muntelui Olimp, era un amestec de vin și miere, în care erau macerate flori. Alți istorici cred că nectarul, ca și ambrozia, era, de fapt, miere.
În mitologia orientală, în Cartea Vedelor, un ansamblu de texte sanscrite despre „cunoaștere” și „înțelepciune”, cuvântul corespunzător pentru „ambrozie și nectar” este „soma”. Soma era destinată zeilor, dar și muritorii puteau gusta din această hrană/băutură miraculoasă, care îi făcea nemuritori.
În tradițiile românești, se folosesc termenii „ambrozie și nectar” pentru lăptișorul de matcă și pentru „păstură”, o materie cleioasă, pe care albinele o strâng de pe mugurii copacilor sau din flori și pe care o folosesc ca hrană, pe timp de iarnă, sau pentru a astupa crăpăturile stupului.
Expresia „ambrozie și nectar”, în limbajul actual, are un sens metaforic, făcând referire la hrana care ajută la păstrarea sănătății, curățeniei și armoniei fizice și psihice a organismului, făcându-l pe om puternic și fericit, asemenea zeilor de odinioară. Poate fi înțeleasă această zicere și ca expresie a unei nostalgii pentru timpurile fericite, în care omul trăia în armonie cu natura, care îi dăruia partea de nemurire în suflet și spirit.
Contextul cultural și literar
AMBROZIE și NECTAR nu sunt doar elemente mitologice, ci și simboluri culturale care au traversat secolele, îmbogățind limbajul și literatura. În operele literare, aceste elemente sunt adesea asociate cu perfecțiunea, nemurirea și divinitatea, subliniind caracterul excepțional al personajelor sau situațiilor descrise. Este esențial să cunoaștem și să apreciem aceste referințe pentru a înțelege mai bine contextul cultural și literar al limbii noastre.”
Importanța preciziei în limbaj
Folosirea corectă a expresiilor și cuvintelor este vitală pentru comunicarea clară și precisă. AMBROZIE și NECTAR, ca și alte expresii din literatura clasică, necesită înțelegere și aplicare atentă pentru a nu denatura sensul original. Această atenție la detalii ne ajută să păstrăm bogăția și profunzimea limbii, respectându-i tradiția și evoluția.
Pentru cei interesați de aprofundarea cunoștințelor de gramatică și de îmbunătățirea preciziei în utilizarea limbii române, recomandăm lectura articolului cum este corect: aicea sau aici, acuma sau acum?
