Animale care aduc noroc, plante de bun augur, totemuri şi miturile care le-au consacrat

Animale care aduc noroc, plante de bun augur, cele mai multe reale, altele imaginare, au fost învestite, de-a lungul timpului, în funcţie de particularităţile diverselor culturi, cu un simbolism specific, cu o importantă capacitate de a semnifica, de a influenţa, de a acţiona, de a activa circumstanţele favorabile omului, de a atrage norocul, de a proteja.

Multe dintre acestea – animale care aduc noroc sau plante de bun augur, mai rar obiecte – au devenit, la unele popoare, totemuri, embleme ale unei colectivităţi (grup, trib, popor), în jurul cărora s-au construit mituri, mesajul lor perpetuându-se în timp. Este adevărat, pe de altă parte, că unor animale le este asociată o simbolistică ambivalentă/ contradictorie (în funcţie de tradiţiile fiecărei colectivităţi), dar, aici, vom avea în vedere rolul pozitiv al acestora.

Animale care aduc noroc – iepurele

Iepurele, domestic sau de câmp, este prezent în mitologiile tuturor popoarelor, în general cu semnificaţii pozitive, imaginea lui fiind legată de “sufletul” Pământului-Mamă, de regenerare, de reînnoirea vieţii sub toate formele ei, de fertilitate şi prosperitate. Este considerat, de asemenea, ca o fiinţă selenară, pentru că doarme ziua şi se joacă noaptea, pentru că ştie, asemenea Lunii, să apară şi să dispară.

În “Dicţionarul de simboluri”, Jean Chevalier şi Alain Gheerbrant descriu iepurele ca având “o sacralitate piezişă”, alcătuită din bine şi rău, pozitiv şi negativ, pur şi impur, teamă şi respect.

În unele legende incaşe, când Luna a fost în pericol, a fost ajutată de un erou Iepure. Pentru vechii egipteni, Iepurele este un Erou civilizator, un strămoş mitologic sau un Demiurg, care deţine tainele vieţii, pe care le-a pus în slujba oamenilor. Pentru că este un animal familiar omului, este considerat şi un intermediar între lumea aceasta şi cea transcendentă.

În multe ţări din Europa de Nord, există obiceiul de a li se oferi copiilor câte un iepure alb ca să aibă viaţa încununată de succes. În Marea Britanie şi în Statele Unite ale Americii, mulţi mai păstrează tradiţia de a se saluta, în prima zi a fiecărei luni, spunând “Rabbit! Rabbit! Rabbit!‘ (Iepure! Iepure! Iepure!”).

Iepuraşul de Paşte îşi are originea în tradiţiile anglo-saxone, potrivit cărora zeiţa primăverii avea drept simboluri oul şi iepurele. Creştinii au preluat acest simbol şi l-au adaptat Sărbătorii Paştelui, care se celebrează tot primăvară şi care este o sărbătoare a reînvierii.

În mitologia românească, în legende şi basme, iepurele apare în două ipostaze – fie iepurele cel “bun”, care îl ajută pe om să obţină ceea ce-şi doreşte, fie iepurele “cel rău” (“iepurele şchiop”, care are legătură cu forţele celuilalt tărâm).

Animale care aduc noroc – pisica

Atunci când este vorba de animale care aduc noroc şi de pisică, probabil că cele mai cunoscute mituri sunt cele ale Egiptului antic, în care acest animal era venerat în chip de “Pisică divină”, ocrotitoare şi binefăcătoare pentru om, apărându-l de “Balaurul întunericului”.

Pentru indienii din America de Nord, pisica era un simbol al isteţimii, al agilităţii şi chibzuinţei, capabilă să-şi atingă întotdeauna scopurile. Era considerată “animal sfânt”, celebrat în ceremonii speciale. În multe culturi, se crede că pisica are “şapte vieţi”, că este “geniul” care se naşte odată cu omul şi care-i ţine tovărăşie de-a lungul existenţei sale pe Pământ.

În folclorul românesc, cele mai cunoscute legende sunt cele în care se spune că pisica s-ar fi născut din mănuşa aruncată de Noe ori de Dumnezeu în urma şoarecelui trimis de forţele întunericului pe corabia salvatoare, ca să o distrugă, în timpul potopului biblic. De atunci, de când pisica a salvat corabia lui Noe, consemnează Mihai Coman, în “Mitologie populară românească”, “se zice că mâţa stă în casă lângă om, căci e nevoie pururi să-l apere de isprăvile şoarecelui, care are o picătură de duh drăcesc într-însul”.

În unele basme, pisica are rol de adjuvant, venind în sprijinul eroului, pe care îl sfătuieşte, îl îndrumă să găsească obiecte rare, să descifreze un secret sau să o cucerească pe fata împăratului.

În plan simbolic, şi în folclorul nostru, dar şi al altor popoare, pisica şi femeia au în comun faptul că sunt “stăpâne” peste spaţiul casei, beneficiază de căldura căminului şi de adăpost, se înconjoară de un anume “mister”, care-i fascinează pe cei din jur.

În Japonia, şi astăzi se pot vedea în vitrinele unor restaurante nişte figurine care înfăţişează o pisică albă cu o lăbuţă ridicată – maneki-neko – şi despre care se crede că aduce noroc proprietarului.

Animale care aduc noroc – câinele

Printre nenumărate animale care aduc noroc şi consacrate ca atare de către experienţa umană milenară câinele ocupă un loc important, mai ales prin simbolismul său contradictoriu. În mod obişnuit, este asociat loialităţii, inteligenţei, prieteniei.

Miturile aduc însă perspective extrem de complexe asupra acestui animal psihopomp (călăuzitor, protector al sufletului celor trecuţi în lumea cealaltă). Devotat omului în lumea aceasta, câinele rămâne fidel, spun legendele, şi dincolo de moarte, unde intermediază între lumea viilor şi cea eternă. Câinii care străjuiesc porţile Infernului – Cerberul, Anubis, Orthos etc. – cer vamă, împiedică intrarea sau ieşirea (de bună voie) din lumea cea întunecată, aşa cum şi în lumea aceasta este un paznic fidel şi aprig al omului.

Celţii considerau câinele un “erou civilizator”, întruchipând virtuţi precum curajul, protecţia şi iniţierea, unele popoare antice considerând că el a adus oamenilor, de la zei, focul şi meiul.

O caracteristică a folclorului românesc, în privinţa reprezentărilor despre acest animal, este aceea că, în miturile noastre, nu apare aproape niciodată “câinele infernal” (păzitor al Infernului). El este, cum spune Mihai Coman, în “Mitologie populară românească”, “plăcut lui Dumnezeu” şi “se roagă” pentru binele omului, este animalul “frate” şi paznic al casei.

Albina, gărgăriţa şi cărăbuşul

Albina este unul dintre cele mai puternice simboluri ale fidelităţii şi loialităţii din câte există. Ea se dedică total misiunii sale – aceea de a face viaţa “reginei” cât mai uşoară. Este capabilă să se sacrifice pentru un astfel de scop.

Pentru creştinism este simbolul morţii şi al învierii, al încrederii şi al speranţei, având în vedere “amorţeala” din timpul iernii şi vitalitatea din primăvară. Hinduşii o considerau imaginea emblematică a abundenţei. În Egiptul antic, albina, născută din lacrimile zeului Ra, zeu al Soarelui, a fost unul dintre cele mai importante simboluri ale regalităţii, iar asocierea dintre albine şi divinitate pare a fi veche de când lumea.

În unele ţări din Occident se păstrează şi astăzi obiceiul ca proprietarul stupilor de albine să vorbească despre ce se întâmplă în casă şi gospodărie cu acestea, să le considere “membri” ai familiei, să le “anunţe” atunci când are de gând să le mute în altă parte. Se mai spune că, dacă o albină ţi se aşează pe mână, vei avea succes în tot ceea ce faci.

Gărgăriţa şi cărăbuşul

Gărgăriţa sau buburuza/ măruţa/ măriuţa, căreia îi plac locurile calde şi curate şi pe care oamenii o numesc “Creatura Domnului” sau “Cheia raiului”, este considerată, în multe părţi ale lumii, ca fiind aducătoare de noroc, la baza acestei convingeri aflându-se o serie de legende care relatează că Fecioara Maria ar fi trimis aceste mici insecte pentru a salva recoltele de diverşi dăunători.

În timp, semnificaţiile benefice legate de această mică fiinţă s-au extins – cine vede o buburuză sau dacă i se aşează pe mână o gărgăriţă va avea noroc şi prosperitate, se va vindeca de boli, iar dacă un bărbat şi o femeie privesc în acelaşi timp o gărgăriţă, vor trăi o poveste de dragoste. Aceste convingeri au făcut foarte populare accesoriile care întruchipează gărgăriţe, ca semne de bun augur.

Cărăbuşul/ scarabeul este şi el un simbol al norocului, al puterii, interpretat astfel din cele mai vechi timpuri. Egiptenii foloseau amulete care întruchipau cărăbuşi, pe care le purtau cu rol protectiv, semne ale regenerării, ale ciclului nesfârşit al vieţii şi morţii, ale iniţierii. De la egipteni, aceste credinţe au fost preluate şi de greci şi romani. Astăzi, nenumărate bijuterii, cu pietre de smarald, sunt confecţionate în formă de cărăbuş şi purtate nu numai pentru frumuseţe, ci şi pentru auspicii favorabile.

Barza aducătoare de noroc

Barza este unul dintre cele mai puternice simboluri ale renaşterii, protecţiei, purităţii, fidelităţii, maternităţii, longevităţii, belşugului. Pentru că, în părţile noastre, se întoarce primăvara, a fost asociată permanent cu începutul unui nou ciclu de viaţă, cu reînnoirea.

În mitologia greacă, era pasărea zeiţei Hera, soţia lui Zeus, protectoarea mamelor, a pruncilor, a căminului, a căsătoriei, de unde şi credinţa că o barză anunţă naşterea unui copil sau a unui lucru nou, deosebit, inedit, din viaţa noastră.

Dacă o barză îşi face cuibul pe acoperişul casei sau în apropiere, este semn că oamenii din acel loc vor fi fericiţi şi feriţi de necazuri. Cine vede o barză zburând, în curând va primi o veste bună sau va reuşi în ceea ce face.

În culturile asiatice, barza este simbolul norocului în afaceri şi în familie. Pentru că barza, bâtlanul, ibisul sunt păsări care distrug şerpii, acestea sunt asociate cu forţele binelui care înlătură răul, semnificaţie păstrată şi în iconografia creştină. În Egiptul antic, barza era simbolul înţelepciunii, iar în Japonia, al nemuririi.

Ion Ghinoiu, în “Lumea de aici şi de dincolo”, consideră că sunetul produs de bătaia de toacă seamănă cu glasul berzei, un sunet care intermediază comunicarea dintre cer şi pământ.

Bufniţa – pasărea care fascinează

Chiar dacă bufniţa, ca şi alte păsări de noapte, mai ales în Evul Mediu, a fost asociată unui simbolism negativ, mai puternice par a fi semnificaţiile pozitive. Pentru că poate fi văzută foarte rar, bufniţa, numită, la noi, şi buhă, huhurez, cucuvea, ciuf, ciovică, întruchipează înţelepciunea. În Grecia antică, Athena, zeiţa înţelepciunii, a aşezat-o în rândul fiinţelor “alese”, semn de putere şi de biruinţă.

În China era întruchiparea principilui masculin (Yang), exprimând vitalitate, putere, energie. Pentru amerindieni, era pasărea ocrotitoare a destinului, iar în Galia reprezenta reînnoirea ciclică a naturii şi forţa subconştientului, reprezentate de “Arianrhod” („Cerc de argint”), zeiţa transformată în bufniţă.

Animale care aduc noroc – cerbul

Cerbul, cu frumuseţea, forţa, rezistenţa şi longevitatea sa, face parte din ceea ce oamenii numesc “animale care aduc noroc”. Este simbolul unei vieţi prospere, al iubirii, al păcii, al generozităţii, al încrederii, al spiritualităţii. Din vremurile îndepărtate, a fost reprezentat în arta chinezească, alături de familiile imperiale, pentru a atrage celebritatea, recunoştinţa şi reuşita în viaţă.

Celţii credeau că cerbii sunt legaţi de zâne şi în felul acesta străbăteau pădurile, deschizând drumuri. Indienii din America se ghidau după cerbi pentru a găsi plantele medicinale din care preparau diverse remedii.

Tradiţiile spun şi că meditaţia, însoţită de imaginea unui cerb care se afundă în pădure, ajută la înţelegerea lucrurilor tainice pe care fiecare le ascunde în subconştientul său, permiţând minţii să se deschidă către o mai bună cunoaştere spirituală.

Animale care aduc noroc – delfinul

Delfinului, considerat, în multe culturi, “regele mării”, îi sunt atribuite valori precum: inteligenţă, armonie, prietenie, curiozitate, atracţie, echilibru, putere, bunăstare, har. Pentru celţi era protectorul apelor, iar pentru creştini este un simbol al Învierii.

Grecii anticii au asociat delfinul cu două elemente aparent contrare – Soarele (vitalitate, sănătate, reînnoire) şi Luna (intuiţie, putere ascunsă, vise), sugestia fiind că imaginea lui ţine de două lumi în acelaşi timp sau că exprimă deopotrivă cele două principii –Yin şi Yang.

Omul îl preţuieşte pentru că a salvat şi îi salvează pe cei aflaţi în primejdie, aşa cum, dacă un delfin este în pericol de moarte, ceilalţi delfini îi vor veni în ajutor şi îl vor sprijini să stea la suprafaţa apei pentru a respira. Este o fiinţă extrem de empatică, leagă prietenii cu omul, asumându-şi un rol protector.

Unicornul, Dragonul şi Pasărea Phoenix

Unicornul sau Inorogul este un animal mitologic, imaginar, sacru, preţuit în multe părţi ale lumii ca aducător de noroc, imagine a forţei, fastului şi purităţii. În China antică era o emblemă regală, Cornul din mijlocul frunţii a fost interpretat ca “săgeată a divinităţii”, rază spirituală menită să-l apropie pe om de sacralitate.

Este înzestrat cu puterea de a descoperi ceea ce este impur, nedrept, primejdios. În legendele orientale, inorogul se leagă şi de semnificaţia celui de-al treilea ochi şi de atingerea stării de Nirvana – repaosul absolut, dobândit prin contemplație și asceză, contopirea sufletului individual cu esența divină. Astăzi se crede că o statuetă înfăţişând un unicorn, aşezată în casă, sau o bijuterie în formă de unicorn ar atrage evenimente pozitive, precum şi posibilitatea de a rezolva situaţii problematice.

Dragonul

Dragonul, parte importantă a culturii tradiţionale chinezeşti, fiinţă imaginară şi el, ca şi unicornul, se află de mii de ani în rândul acelor animale care aduc noroc. Şi în cazul dragonului se poate vorbi de un simbolism ambivalent (pozitiv şi negativ).

Pentru orientali, este expresia elanului vital, al puterii divine. La hinduşi, Dragonul este cel care produce “soma”- băutura vieţii fără de moarte. Pe dragonii zburători încalecă Nemuritorii, care înving forţele răului. O statuetă în formă de dragon, aşezată într-un spaţiu deschis, cu faţa spre intrarea casei/ incăperii, ar putea să atragă energii pozitive în casă şi în viaţă.

Pasărea Phoenix

Pasărea Phoenix, în cultura antică şi medievală, este o pasăre mitică, oraculară, care are puterea de a se regenera din propria cenuşă. Atunci când îşi simte sfârşitul, spun legendele, îşi face cuib din plante aromatice şi tămâie, dă foc cuibului şi, din cenuşă, se naşte o altă pasăre, care strânge rămăşiţele predecesoarei şi le duce la sanctuarul din Heliopolis (oraş antic egiptean).

În mitologia antică grecească, Pasărea Phoenix este înfăţişată cu un penaj superb, uneori înconjurată de un nimb, sugerând legătura păsării cu lumina, cu Soarele. Claudius Claudianus, un poet latin din secolul al IV-lea, o descrie astfel: “Ochii săi scânteiează de o lumină tainică, în jurul gâtului penele îi strălucesc ca flacăra, pe cap are o creastă roșie cu vârful lucitor ca o stea și revarsă în bezna nopții o lumină senină, picioarele îi sunt roșii ca purpura de Tyr, un cerc de azur îi învăluie aripile, iar partea superioară îi este împodobită cu pene aurii.”

În Feng Shui (ansamblu de principii care au scopul de a atrage bogăţia, longevitatea, fericirea şi sănătatea), dragonul (Ying) și Phoenix (Yang) sunt adesea descrişi împreună, deoarece se completează reciproc și simbolizează o căsătorie fericită.

Plante de bun augur

Tradiţiile au perpetuat convingerea că există nu numai animale care aduc noroc, ci şi plante, care pot fi ţinute în casă sau, altele, cultivate în grădină, şi care vor crea o ambianţă plăcută, armonioasă, proaspătă şi care pot atrage şi energiile benefice.

Pintre plantele de interior, vestite pentru capacitatea lor de a aduce noroc, bunăstare şi fericire se numără: Arborele cu bani (Castanul Guiana) aduce, aşa cum spune şi numele, prosperitatea financiară, prosperitatea în afaceri; Arborele de Jad/ Pomul vieţii (Crassula ovata), benefic pentru bogăţie; Crizantemele au energie Yang, aduc fericire, Begoniile, simboluri ale iubirii şi feminităţii; Bambusul norocos (Dracena sanderiana/ Dracena braunii) aduce sănătate, succes, împlinire, longevitate; Palmierul pitic (Chamaedorea elegans), Ficusul, Orhideea, Bonsai-ul (Ficus religiosa), Sporul casei, Lisa harnica etc.

În grădină, se pot planta pentru prosperitate, pentru alungarea energiilor negative, pentru echilibru şi frumuseţe – bujori, narcise, salvie, busuioc, crizanteme, Măcrişul iepurelui (Oxalis tetraphylla), trandafiri, iasomie s.a.m.d.