Anul 2019 din perspectiva astronomică şi astrologică

Anul 2019, din perspectivă astronomică şi astrologică, este un timp nou, care abia se naşte şi care ne aminteşte, ca la orice început, că există în noi şi deasupra noastră potenţialităţi infinite, care aşteaptă să le descoperim, să le dăm sens, să ne amintim că noaptea Anului Nou are şi o semnificaţie simbolică, dincolo de cantonarea în profan. Este un timp special, cu o pronunţată încărcătură afectivă, pe care îl putem înnobila cu încrederea într-un nou început.

Un vechi adagiu spune că “Trăim toţi sub acelaşi cer, dar nu avem acelaşi orizont” şi tocmai felul în care conştientizăm şi armonizăm “orizontul” personal cu cel infinit este o formă de cunoaştere care ne ajută să înţelegem că suntem parte a Universului şi că existenţa noastră nu este întâmplătoare. Astronomia ne spune ce ştiu, ce au aflat oamenii despre aştri, astrologia încearcă să interpreteze ce “gândesc” stelele despre oameni.

“Oamenii sunt praf de stele”, spunea astronomul si autorul de cărti de popularizare a stiinţei, Carl Sagan, şi această afirmaţie nu este doar o metaforă, este şi adevăr ştiinţific, de vreme ce 97% dintre elementele care ne alcătuiesc şi care fac posibilă viaţa pe Terra sunt formate în inima stelelor. CHNOPS este acronimul pe care oamenii de ştiinţă îl folosesc pentru a denumi cele şase elemente fundamentale (carbon, hidrogen, azot, oxigen, fosfor şi sulf) din a căror combinaţie rezultă majoritatea moleculelor biologice prezente pe Pământ.

Lunile anului, calendarele şi stelele. Zile faste şi nefaste

Iniţial, în calendarul roman, existau doar zece luni (fără ianuarie şi februarie), anul totalizând 304 zile. Romanii, până la introducerea calendarului iulian, în anul 46 i.Hr., au utilizat “Calendarul romulean” (al lui Romulus, primul rege al Romei), apoi “Calendarul pompilian” (al lui Numa Pompilius, al doilea rege al Romei). Calendarul romulean, după cum consemnează în scrierile lui poetul latin Ovidius, a avut ca model calendarele greceşti şi etrusce lunare (bazate pe fazele Lunii, durata dintre două faze de Lună Nouă fiind, în medie, de 29 de zile, 12 ore, 44 de minute şi 2,8 secunde).

Numerotarea anilor, la romani, începea de la fondarea Romei (Ad urba condita – “De la fondarea oraşului”), adică 21 aprilie, anul 753 i.Hr., iar cele zece luni ale anului aveau 30 sau 31 de zile.

În Calendarul pompilian s-au adăugat lunile ianuarie şi februarie, anul având 354/355 de zile, toate lunile, cu excepţia lui februarie, având un număr impar de zile, deoarece numerele pare erau considerate ca fiind nefaste. Într-un interval de opt ani, se adăuga, la fiecare doi ani, a 13-a lună, numită “Mercedonius mensis”, de 22 sau 23 de zile, intercalată după luna februarie.

Calendarul iulian (introdus în vremea generalului roman Iulius Cezar, în anul 46 i.Hr.) era un calendar solar, calculat prin aproximarea anului tropic (timpul în care Soarele se întoarce în aceeaşi poziţie, văzut de pe Pământ, în succesiunea anotimpurilor). În acest calendar, anul avea 365 de zile, împărţite în 12 luni, la fiecare patru ani fiind un an bisect (cu o zi în plus, pentru ca anul calendaristic să se sincronizeze cu anul astronomic, deoarece evenimentele astronomice nu se repetă într-un număr de zile întreg).

Calendarul iulian a fost folosit în Europa până în secolul al XVI-lea, când a fost înlocuit cu Calendarul gregorian. Calendarul iulian (adică “pe stil vechi”) mai este folosit astăzi de către “Statul Autonom Monastic” de pe Muntele Athos şi de alte cinci Biserici ortodoxe: Bisericile ortodoxe de la Ierusalim, Biserica ortodoxă rusă, cele din Georgia, Macedonia şi Serbia, precum şi în câteva biserici ale berberilor din Africa de Nord, în Biserica coptă ortodoxă, din Egipt, şi în calendarul “rumi” din Turcia.

Termenul de “săptămână” a apărut abia în secolul al IV-lea, până la această dată romanii împărţind luna între calende (prima zi a fiecărei luni, cea cu Lună Nouă), ide (o zi de referinţă între 13 şi 15 ale fiecărei luni) şi nonae (o zi între 5 şi 7 ale fiecărei luni).

La romani, zile faste (“dies fasti” – “ceea ce este acceptat de către zei”) erau cele în care erau permise afacerile publice şi private, iar cele nefaste (“dies nefasti” – “fără activitate”) erau zilele consacrate sărbătorilor religioase, civile sau comemorărilor.

Calendarul iulian, pentru întocmirea căruia Iulius Cezar a apelat la astronomul grec Sosigene, din Alexandria (Egipt), a fost înlocuit cu un nou calendar, cel care se foloseşte şi astăzi – Calendarul gregorian – numit aşa deoarece schimbarea s-a făcut cu acordul Papei Grigore al XIII-lea, la propunerea doctorului napolitan Aloysius Lilius, la data de 24 februarie 1582. Motivul înlocuirii calendarului iulian a fost corespondenţa cu anul astronomic, mai lung cu 11 minute decât anul calendaristic, ceea ce ar fi însemnat că, la fiecare 128 de ani, să se adauge o zi.

Începutul de an şi Ianus Bifrons

Luna ianuarie a fost hotărâtă ca prima lună a anului începând cu 700 i.Hr., de către Numa Pompilius, al doilea rege legendar al Romei, după Romulus întemeietorul, cel care a reformat calendarul roman. Până la această dată, anul calendaristic, care avea doar zece luni, începea în martie, corespunzând începutul de primăvară, adică începutului unui nou ciclu agrar.

Denumirea lunii ianuarie, în folclorul românesc – Gerar, vine de la numele zeului roman Ianus Bifrons – Ianus cel cu două feţe – una întoarsă spre anul care a trecut, iar cealaltă, spre anul care vine.

Etimologia numelui Ianus, în opinia unor lingvişti, trebuie căutată în latinescul “eo” (a merge), fiind legat de riturile de “trecere”, după cum consemnează Ovidius şi Cicero, în scrierile lor: “Eu veghez, spune Ianus Bifrons, la porţile cerului, nici chiar Jupiter nu poate intra sau ieşi fără mine”.

O altă etimologie posibilă ar fi latinescul “hio/hiare/hians” (a deschide), care face trimitere la Chaos, la starea care a precedat Creaţia lumii.

O a treia explicaţie aparţine specialistului în limbi celtice Julius Pokorny, care spune că Ianus este, probabil, o contopire a prenumelui slav Jan, cu “Iohannes” (Ion), fiind vorba de un sincretism între Sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul (de iarnă) şi Sfântul Ioan de vară (Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul – 24 iunie).

Venerat în antichitate, Ianus Bifrons, de la numele căruia a derivat numele primei luni din an, este şi un simbol foarte puternic al începuturilor, al tuturor posibilităţilor, marchează evoluţia trecutului spre viitor, este zeul “porţilor”, intervine la debutul oricărei acţiuni, călăuzeşte orice fel de naştere, inclusiv (re)naşterea din fiecare an.

Anul 2019 din perspectiva astronomică

Anul 2019 se anunţă, din punct de vedere astronomic, cel puţin la fel de interesant ca şi anul precedent. Dacă luna ianuarie 2018 a fost marcată de o ploaie de stele căzătoare şi de o Lună albastră, în acest ianuarie, din anul 2019, primul eveniment astronomic important este o eclipsă parţială de Soare, la data de 5 ianuarie, iar la 21 ianuarie, o eclipsă totală de lună, vizibilă şi din România. Durata eclipsei totale de lună este de 1 oră şi 3 minute şi poate fi văzută deopotrivă din America, Europa şi Africa. În România, faza maximă a eclipsei va fi la ora 7.12 minute, în dimineaţa de 21 ianuarie 2019.

O eclipsă parţială de lună va mai fi în noaptea de 16 spre 17 iulie, iar pe 2 iulie, o eclipsă totală de Soare şi o eclipsă inelară de Soare pe 26 decembrie, dar acestea nu vor fi vizibile din ţara noastră.

Ca în fiecare an, şi în anul 2019, în noaptea de 3 ianuarie şi spre zorii zilei de 4 ianuarie, ploaia de meteoriţi Quadrantide va atinge apogeul. Aceste “ploi” se produc în momentul în care corpuri cosmice (meteoriţi) intră în atmosfera Pământului cu viteze foarte mari şi cu traiectorii paralele, oferind un excepţional spectacol celest. Numele de Quadrantide/Cvadrantide vine de la o veche constelaţie – Cvadrantul – dar sursa acestor meteoriţi este cometa C/1490Y1, pe care astronomii chinezi, coreeni şi japonezi au identificat-o în urmă cu peste 500 de ani.

Ploi de meteoriţi , în anul 2019, vor mai fi, la momentul lor maxim, şi în noaptea de 22 spre 23 aprilie, 28-29 iulie, 12-13 august (Perseidele), 21-22 octombrie (Orionide), 17-18 noiembrie (Leonidele), 13-14 decembrie (Geminidele).

Şi anul 2019 are, în debutul său, pe 21 ianuarie, o Lună Plină (Super Lună), când astrul nopţii va fi mai mare şi mai strălucitor ca de abicei, Super Lună căreia i se mai spune şi Lună Veche sau Luna după Yule (personaj mitologic la celţi), prima dintre cele trei din cursul acestui an. Următoarele două vor fi la data de 19 februarie şi 21 martie.

Pentru anul 2019, mai trebuie reţinut că Echinocţiul de primăvară va fi la data de 20 martie, la 21 iunie, Solstiţiul de vară, Echinocţiul de toamnă, la 23 septembrie şi Solstiţiul de iarnă, la 22 decembrie.

Nenumărate alte fenomene astronomice vor da strălucire, şi în anul 2019, nopţilor şi zilelor, iar pe lângă cele menţionate anterior nu trebuie uitat nici un fenomen extrem de rar, care va avea loc pe data de 11 noiembrie şi care va putea fi urmărit, de la noi, doar cu telescoapele – tranzitul lui Mercur, planeta care se va deplasa între Pământ şi Soare, astfel încât numai cei dotaţi cu aparate sau care merg la Observatorul astronomic vor putea vedea discul întunecat al planetei Mercur traversând suprafaţa Soarelui. Un astfel de fenomen se va mai repeta abia în anul 2039.

Anul 2019, din perspectivă astrologică

La mii de ani de când astronomia şi astrologia au fost fondate, pentru a răspunde, fiecare în felul său, dar având în vedere aceleaşi repere (aştrii), curiozităţii oamenilor, setea de cunoaştere este încă vie, cu atât mai mult atunci când este vorba de trecerea unor bariere care să facă posibil accesul la universuri şi înţelesuri mai subtile.

Pentru anul 2019, astrologii, luând în calcul fenomenele astronomice ale fiecărei perioade (zodii), spun că “totul se va schimba” în raport cu ce a fost, în sens benefic. Multe planete, subliniază aceştia, intră în zodia de domiciliu, ceea ce înseamnă că se creează contexte propice pentru a evolua, pentru a dobândi mai multă forţă, în plan personal şi profesional. Anul 2019, prin harta sa astrală, este unul favorabil pentru reconsiderarea trecutului, a principiilor după care ne ghidăm, pentru studiu, călătorii şi pentru familie.

Anul 2019 se anunţă a fi mai luminos şi pentru că stelele susţin echilibrul, armonia, în comparaţie cu tensiunile şi conflictele din 2018, al căror ecou se mai poate prelungi în primele 3-4 luni ale acestui an, de aceea trebuie să fim vigilenţi în acest sens. Eclipsele, susţin astrologii, “ne vor trezi la realitate”, iar Universul este favorabil pentru cei care au pasiune, credinţă, perseverenţă în ceea ce fac.

Din perspectiva astrologiei chinezeşti, cu o tradiţie de mii de ani, foarte puternică încă, la data de 4 februarie 2019 se încheie Anul Câinelui, pentru a începe Anul Mistreţului de Pământ, potrivit calendarului lor solar. Configuraţia astrală, din această perspectivă, predispune, pe de o parte, la onestitate, sinceritate, disciplină, încredere în sine, succes, dar şi la reticenţă, credulitate, inacţiune.

Dincolo de predicţiile astrologilor, un lucru este sigur – suntem parte a Universului, trăim între Pământ şi spectacolul misterios al aştrilor, cu tainele lor nesfârşite, suntem prinşi între material şi inefabil, între emoţie şi raţiune, căutăm permanent un sens al faptelor şi al vieţii, iar acest nou început, anul 2019, ne oferă astfel de posibilităţi.

Avem datoria şi dreptul să le alegem pe cele potrivite, se credem în noi, în bine şi in frumos, să ne îngrijim de suflet, de minte, de sănătatea fizică, să fim puternici şi strălucitori precum stelele în eterna şi fascinanta lor mişcare. Ianus Bifrons stă la cumpăna dintre ani, cu o faţă întoarsă spre trecut, cu alta spre viitor. Să stăm asemenea lui şi să întâmpinăm anul 2019 cu ochii şi fruntea spre stele, simţind sub tălpi puterea pământului luminat de aştri şi cu bucuria de a fi la un alt început de drum.