Anul Nou nu s-a sărbătorit dintotdeauna la 1 ianuarie. În vechiul calendar roman, martie era prima lună a Anului Nou. În anul 46 i.Hr., în timpul împăratului roman Iulius Cezar, s-a hotărât ca 1 ianuarie să fie prima zi a anului. Apoi, sub domnia lui Carol cel Mare, fondator al Imperiului Carolingian, rege al francilor din anul 768 până la moarte, în 814, Anul Nou începea la Crăciun, pe data de 25 decembrie. În timpul dinastiei Capetienilor, începând cu secolul al X-lea, Anul Nou debuta la Paste. Abia din 1622 s-a fixat iarăşi ca 1 ianuarie să fie prima zi a noului an, o măsură luată de suveranul bisericii catolice, pentru simplificarea calendarului sărbătorilor religioase. Naşterea Domnului/Crăciunul este, pentru creştini, începutul unei noi ere şi, pentru a respecta această convingere, Papa a decis ca prima zi a primei luni de după Naşterea lui Iisus Hristos să fie şi prima zi a noului an calendaristic.

Anul Nou 2018

Mircea Eliade, în cartea sa, “Istoria credinţelor şi ideilor religioase”, explică felul în care celebrarea Anului Nou, în timpurile vechi, la toate popoarele, corespundea reînnoirii anuale a cosmogoniei primitive, ritual prin care, repetând acel moment, omul regăsea spiritual plenitudinea lumii începuturilor. Dispariţia vegetaţiei în timpul iernii şi “renaşterea”, în primăvară, a hrănit mitul “reînnoirii” ciclice a anului. Aşa se explică de ce, de-a lungul timpului, Anul Nou era sărbătorit între solstiţiul de iarnă (21 decembrie) şi echinoxul de primăvară (21 martie).

Anul Nou – 1 ianuarie, in mitologie, ziua lui Ianus Bifrons

Janus Bifrons

Anul Nou începe la 1 ianuarie, iar denumirea lunii ianuarie vine de la numele unui zeu de prim rang din mitologia romană, Ianus Bifrons/Ianus Bicefal, Ianus cel cu două feţe, zeu al sfârşiturilor şi al începuturilor, al alegerilor, al trecerilor, al porţilor. Ianus avea două feţe, una întoarsă spre trecut, cealaltă, spre viitor. Templul său, situat în Forum Magnum din Roma, între Capitoliu şi Monte Palatino (una dintre cele şapte coline ale Romei), era ritualic deschis în timp de război şi închis în timp de pace. I se mai spunea şi Januspater (Zeu Tată), doar Jupiter (cel care guverna cerul şi pământul şi tot ceea ce era viu) şi Marte (zeul războiului) mai având această titulatură.

În privinţa etimologiei numelui Ianus, de la care derivă ianuarie, luna care marchează Anul Nou, există mai multe interpretări. Una dintre acestea se referă la latinescul “eo” (a merge)/”iens” (mergând), Ianus fiind celebrat ca zeu al timpului, al transformării, după cum consemnează poetul antic latin Ovidius: “Eu sunt Ianus, veghez la porţile cerului, Jupiter nu poate nici să intre, nici să iasă fără mine, de aceea mă numesc Ianus”. O altă origine posibilă a numelui, potrivit explicaţiei lui Nigidus Figulus, unul dintre cei mai mari savanţi ai antichităţii, poate fi legată de natura duală a lui Ianus Bifrons, corespondent, în acelaşi timp, al Zeului grec Apollon (zeu al artelor, dar şi al purificării) şi al zeiţei Diana (a vânătorii, la romani).

Ianus cu doua feţe

În toate reprezentările (monede, statui, picturi etc.) Ianus Bifrons apare cu două feţe, privind în direcţii opuse. O statuie de la Roma îl înfăţişează indicând cu mâna numărul 365, pentru a exprima totalitatea zilelor dintr-un an, deşi în calendarul roman anul avea 355 sau 377 de zile. Probabil că statuia respectivă, din timpul împăratului Augustus, a fost adusă din Egipt, unde anul are 365 de zile.

Ianus Bifrons este asociat nu numai Anului Nou, ci şi începutului fiecărei luni, începutului fiecărei zile. De la poetul latin Ovidius ne-a rămas o rugăciune ritualică, adresată lui Ianus Bifrons, cu ocazia Anului Nou: “Zeu cu două feţe,/de la tine porneşte anul pentru a curge fără zgomot/tu, cel care, fără a întoarce capul, vezi ceea ce niciun alt zeu nu poate vedea/ fii binevoitor şi roagă-te Zeului suprem pentru liniştea oceanelor, pentru pacea Pământului, care ne oferă comorile sale/arată-te binevoitor senatorilor, poporului roman/şi, la un semn, strânge-ţi porţile sanctuarului tău” – acest ultim vers fiind, probabil, o metaforă, în sensul – “şi dăruieşte-ne nouă pacea”.

Citește și:  Sa citim carti, pentru a-i intelege mai bine pe cei din jur

În ziua Anului Nou, când se invoca zeul Ianus Bifrons, un preot depunea pe altar o pâine făcută din grâu şi sare. 1 ianuarie era şi “ziua darurilor”, se ofereau curmale şi smochine uscate, miere, în timp ce oamenii îşi urau “Anul Nou să fie bun!” şi se rugau zeilor, considerându-se că, într-un astfel de moment, cuvintele lor vor fi auzite mai mult decât în restul timpului. Există, de altfel, convingerea că, la început de an, când templele se deschid, o magie este asociată fiecărui început, zeii ascultă, niciuna dintre rugăciunile muritorilor nu se pierde, fiecare silabă reverberează în ceruri.

Ianus Bifrons era invocat şi la începutul celorlate luni, nu numai de Anul Nou, cu ocazia Calendelor (prima zi a fiecărei luni, în calendarul roman), sărbătoare dedicată şi zeiţei căsătoriei, a iubirii conjugale – Junon. Scriitorul roman Marcus TerentiusVarro, în cartea sa, “Despre lucrurile divine”, spune că existau, în Roma, douăsprezece altare dedicate lui Ianus Bifrons, câte unul pentru fiecare lună a anului.

Rugăciunea zorilor, în antichitatea romană, îi era adresată tot lui Ianus Bifrons: “O, Tată al dimineţii, Ianus, tu, cel pe care îl invocă fiecare om, în zori, ocroteşte-ne!”. Georges Dumezil, specialist în istoria miturilor şi a religiilor, din secolul al XX-lea, subliniază că acest cult al lui Ianus Bifrons l-a consacrat ca o divinitate solară – trezindu-se, el deschide ziua, culcându-se, o încheie.

Anul Nou şi Saturnaliile

Anul Nou si Saturnaliile

Saturnaliile (în latină, Saturnalia), în antichitatea romană, este numele dat sărbătorilor dedicate zeului Saturn, care aveau loc timp de o săptămână înainte de solstiţiul de iarnă şi peste care, mai târziu, odată cu religia creştină, s-a suprapus Crăciunul. În mod simbolic, şi sărbătorile precreştine şi cele creştine, exprimă veneraţia omului pentru Lumină, fie că e vorba de Sol Invictus/Soarele neînvins, divinitate apărută în cultura romană în secolul al III-lea, fie că este Dumnezeul creştinilor.

Saturn, în mitologia romană, era venerat pentru că era considerat un protector al binelui şi pentru că a avut un rol fondator şi civilizator. După ce a fost transformat într-un simplu muritor de către Jupiter, Saturn s-a refugiat în Italia, la Latium, perioadă în care l-a întâlnit pe Ianus Bifrons, împreună fondând “vârsta de aur”, vârsta fericită a Romei.

Cu ocazia Saturnaliilor, sărbători iniţiate tot de Ianus Bifrons, în semn de respect pentru Saturn, barierele sociale dispăreau, sclavii se bucurau de o anume libertate, se depuneau ofrande pentru Saturn, copiilor li se ofereau drept cadouri obiecte mici din ceramică, iar casele se împodobeau cu plante verzi, vâsc mai ales.

Anul Nou 2018 – bucuria unui nou început

Anul Nou 2018

Ne-am obişnuit ca Anul Nou, în prezent, să fie sărbătorit în noaptea de 31 decembrie şi 1 ianuarie să fie prima zi a unui nou început. Calendarul la care ne raportăm astăzi (calendarul gregorian, care a înlocuit calendarul iulian) s-a impus din secolul al XVI-lea, dar fiecare popor, în funcţie de tradiţii, sărbătoreşte în felul specific locului. Important este insă să conştientizăm că Anul Nou poate fi, pentru fiecare dintre noi, un arhetip, un reper pentru a ne reînnoi în spirit, pentru a descoperi un drum nou, pentru a trăi în Lumina Soarelui Neînvins (Sol Invictus), pentru a ne bucura de faptul că facem parte din ordinea acestui Univers, a acestei lumi, căreia numai omul îi poate da un sens autentic şi profund. Să întâmpinăm ziua Anului Nou, 1 ianuarie 2018, cu toată plenitudinea fiinţei noastre şi cu bucuria unui nou început şi, cu siguranţă, dorinţele si gândurile noastre vor reverbera în cerurile înalte şi în viata noastră.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.