Aflat in vestul tarii, judetul Arad este alcatuit dintr-un municipiu (Arad, care este si resedinta de judet), noua orase (Pecica, Lipova, Ineu, Santana, Nadlac, Sebis, Pancota, Curtici, Chisineu-Cris si Curtici) si 68 de comune. Toate acestea fac din Arad un judet care merita vizitat, obiectivele sale turistice fiind unele foarte interesante. Numele judetului si al resedintei provine de la cavalerul Orod, care l-a servit pe regele Sfantul Stefan al Ungariei.

Judetul Arad se afla in topul celor mai dezvoltate regiuni din tara, lucru datorat in special apropierii de granita dintre Romania si Ungaria. Agricultura si industria sunt doua domenii foarte bine dezvoltate in aceasta regiune a Romaniei. Campiile din judet au fost declarate de specialisti ca fiind excelente pentru cultivarea legumelor si a cerealelor, iar apa este considerata ca fiind cea mai buna din intreaga tara. In ceea ce priveste industria, predominante sunt industria textila, cea alimentara, industria prelucrarii lemnului si cea de component si accesorii auto.

Judetul se invecineaza cu maghiarii la vest, cu judetul Bihor la nord, respectiv nord-est, cu judetul Timis la sud, Hunedoara la sud-est si judetul Alba la est. Regiunea este traversata de raul Mures si este alcatuita atat din Crisana, cat si din Banat.

Relieful judetului Arad este unul variat, iar acest lucru a facilitat locuirea umana inca din paleoliticul mijlociu – in acea perioada a locuit, in vaile Crisului Alb si a Muresului, omul de Neanderthal. Istoria judetului se aseamana cu cea a altor judete din Transilvania, insa regiunea a inceput sa se faca cu adevarat remarcata dupa construirea Cetatii Aradului, care astazi a devenit un obiectiv turistic la mare cautare, mai ales ca e singura fortificatie din Transilvania in stil Vauban. Cetatea, aflata pe malul stang al raului Mures, a fost construita, in perioada 1763 – 1783, la ordinul imparatesei Maria Tereza. A fost proiectata de Ferdinand Philipp Harsch si are forma unei stele cu sase colturi. A fost construita de mii de detinuti, fiind, de altfel, printre cele mai mari inchisori militare din Imperiul Austro-Ungar. Astazi, cetatea este ocupata de Batalionul Mixt Romano-Ungar de Mentinere a Pacii.

Obiectivele turistice din judetul Arad sunt multe si variate. Cand vine vorba de vizitat, turistul are la dispozitie monumente istorice, monumente naturale si festivaluri sau evenimente care infatiseaza traditiile populare ale zonei. Judetul se mandreste ca imparte cu judetele Alba si Hunedoara zona etnografica Tara Zarandului, care, desi nu este promovata la fel de mult ca alte regiuni etnografice din tara, reprezinta o bogata rezervatie de traditii arhaice.

Turistul care ajunge in judetul Arad poate alege sa viziteze Cetatea Siria (aflata in localitatea cu acelasi nume; a fost construita in anul 1331 si, de-a lungul timpului, a fost locuita de Iancu de Hunedoara, Sigismund de Luxemburg si Matei Corvin), Cetatea Agris (ridicata in anul 1400), Cetatea Soimos (atestata documentar inca din anul 1278), Castelul Bohus (construit, in stil neoclasic, la inceputul secolului al XIX-lea, actualmente sediul Muzeului memorial “Ioan Slavici”), Castelul Csernovics din Macea (ridicat, in perioada 1862 – 1886, in stil secession), Manastirea Hodos – Bodrog (atestata documentar in anul 1177, fapt ce o face sa fie cea mai veche manastire de pe teritoriul Romaniei, viata monahala functionand neintrerupt), Parcul Natural Lunca Muresului si multe alte locuri si cladiri.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ