Avocatul diavolului – sensul şi originea expresiei

Avocatul diavolului (în latină, “Advocatus diaboli”) este o expresie frecvent utilizată în limbajul actual. O auzim folosită în dezbateri, în mass-media în general, în contextul unor teme diverse, chiar în discuţii informale, neoficiale.

Iată câteva exemple, luate la întâmplare de pe Internet: “Am făcut pe avocatul diavolului şi am pus întrebările incomode unui psiholog…”, “Joacă-l pe avocatul diavolului – acesta este unul dintre cele mai utile sfaturi despre cum să fii mai tolerant, deoarece constă în a face un efort conștient pentru a apăra ideile cu care nu eşti de acord și pentru a le ataca pe ale tale”, “Un bun profesor de MBA trebuie să fie avocatul diavolului” etc.

Sensul expresiei “Avocatul diavolului” se referă la atitudinea/ rolul pe care şi-l asumă o persoană când apără o idee, un punct de vedere în care nu crede neapărat, dar face acest lucru pentru a provoca dezvoltarea subiectului, a dezbaterii, pentru a scoate la iveală cât mai multe aspecte.

“Avocatul diavolului” este şi cel care se poziţioneazâ în permanentă opoziţie faţă de opiniile celorlalţi sau faţă de norma curentă, care pune sub semnul întrebării lucrurile care i se par neclare, greşite, ambigue, care manifestă constant o atitudine negativistă, circumspectă, suspicioasă, care apelează la un ton polemic, pentru a forţa dezvăluirea unor lucruri despre care crede că ar avea un impact negativ.

Originea expresiei “avocatul diavolului”

Dacă sensul expresiei “Advocatus diaboli” este, în general, cunoscut sau se poate deduce din context, mai puţin cunoscută este originea acesteia, care este veche de peste cinci secole.

Iniţial, “avocatul diavolului” (Advocatus Diaboli) denumea o funcţie importantă din cadrul Bisericii Catolice, înfiinţată în 1587, în timpul Papei Sixtus al V-lea, prin care se puneau la punct aspectele juridice ale procesului de canonizare (trecerea unei persoane decedate în rândul sfinţilor).

Mai exact, “Advocatus diaboli”, numit şi “promotorul credinţei” (în latină, “Promotor fidei”) era cel care trebuia să fie sceptic, să argumenteze împotriva canonizării persoanei respective, tocmai pentru a se putea lămuri toate prezentările greşite sau dovezile false. El era cel care se confrunta cu “Advocatus Dei” (Avocatul lui Dumnezeu), care aducea argumente în favoarea canonizării.

Mult mai târziu, în 1983, Papa Ioan Paul al II-lea a diminuat rolul aceastei funcţii, în situaţia unei posibile canonizări, Vaticanul putând să solicite informal poziţiile critice ale contestatarilor. Aşa s-a întâmplat, de exemplu, în cazul Maicii Tereza (călugăriţa de origine albaneză, care a întemeiat ordinul „Misionarele Carității”), canonizată în 2016, sub numele de Sfânta Tereza de Calcutta), proces contestat, printre alţii, de scriitorul şi jurnalistul anglo-american Christopher Eric Hitchens.

În prezent, în cadrul Bisericii Catolice, Advocatus Diaboli are doar misiunea de a prezida şedinţele teologilor în cadrul procesului de canonizare, poate să-şi exprime opinia, dar fără drept de vot.

Expresia “avocatul diavolului” a trecut treptat în profan şi se dovedeşte a fi din ce în ce mai populară, poate şi pentru că trăim într-o realitate tot mai contradictorie, conflictuală şi atunci, inerent, şi atitudinile oamenilor devin neîncrezătoare, iar adevărul este mai greu de decelat.