Băile lui Caracalla sau Thermae Antoninianae sunt băile publice din Roma antică începute de către Împăratul Septimius Severus în anul 206 D.Hr. și terminate de către fiul său, Împăratul Caracalla, în 216 D.Hr.
Aceste băi au fost unele dintre cele mai frumoase și mai luxoase din întreaga capitală romană, fiind create pentru a putea susține 1.600 de vizitatori în fiecare zi; au continuat să fie folosite până în secolul al VI-lea. Clădirea principală avea 228 de metri lungime, 116 de metri lățime și 38,5 de metri înălțime.
La fel ca majoritatea băilor, Băile lui Caracalla erau folosite și ca centru de întâlniri sociale. Acolo existau săli de forță, două librării și multe magazine. La fel ca și în timpurile moderne, cel care intra în baie mai întâi trecea pe la vestiare pentru a-și lăsa toga. Cei care își permiteau puteau închiria un sclav care urma să le păzească hainele cât timp se aflau înăuntru.
O zi la băi începea atât pentru bărbați cât și pentru femei cu niște exerciții fizice. Bărbații alergau, se luptau sau ridicau greutăți iar femeile cel mai des aruncau mingi. După exercițiile fizice, urma evenimentul principal, baia.
Baia începea într-unul din bazinele cu apă caldă pentru a se încălzi și pentru a curăța mizeria și transpirația. Mai întâi se dădeau cu ulei pentru a înmuia mizeria iar apoi se frecau pentru o curățare mai bună. Cei mai avuți aduceau cu ei sclavi care îi curățau, cei care nu aveau un sclav personal puteau închiria unul de acolo.
În această perioadă a imperiului era la modă epilarea, așa că în băi erau persoane ce puteau fi închiriate pentru a face pielea mai fină. Această procedură era disponibilă atât pentru femei cât și pentru bărbați.
După curățarea murdăriei, urma intrarea într-o saună, mai exact o combinație între o saună și o piscină cu apă fierbinte. Această încăpere purta denumirea de calidarium. Înăuntru temperatura putea ajunge până la 38 de grade Celsius și 100% umiditatea. Sclavii puteau ajuta în această situație prin udarea cu apă rece.
Ultima dată se ajungea în frigidarium, ce reprezenta o piscină cu apă rece și ce era folosită pentru a închide porii și pentru a scădea temperatura corporală.
Pe lângă aceste camere principale existau și piscine mari în aer liber. Aceste piscine aveau oglinzi de bronz pentru a reflecta căldura soarelui pe înotători. Toate spațiile erau folosite în același timp și de femei și de bărbați. Chiar dacă mai mulți împărați au încercat de-a lungul timpului să separe băile în funcție de sex, nu au avut prea mult succes. Acest lucru reiese din frecvența cu care aceștia încercau aplicarea acestei legi.
Băile puteau rivaliza cu oricare clădire cu statut important iar Băile lui Caracalla erau și printre cele mai frumoase și luxoase. Marmura era folosită cu generozitate iar sculpturile, mozaicurile, frescele și alte decorațiuni ornamentau interiorul. Mozaicurile erau folosite pentru a reda imagini ce reprezentau creaturi marine și solzi de pește.
Băile au fost extrem de populare și au rămas în uz până în secolul al VI-lea. Chiar și primii barbari care invadaseră și conducătorii lor le-au iubit. Chiar și așa, nu acesta a fost și cazul ostrogoților care le-au distrus; băile nu au mai fost folosite începând cu anul 537.
Complexul, la fel ca multe alte structuri antice, a fost jefuit de-a lungul timpului. Sculpturi precum Trunchiul Belvedere se găsesc acum la Muzeul din Vatican. Mai târziu chiar și piatra din care a fost realizată a fost folosită pentru construirea unor clădiri din Roma medievală. Coloanele din granit ce susțineau cândva frigidarium acum se regăsesc în biserica Santa Maria din Trastevere.
În perioada modernă, complexul a fost folosit în timpul Jocurilor Olimpice din 1960 pentru probele de gimnastică. De atunci a devenit faimos pentru că acolo se țin spectacole de operă. Pentru zeci de ani s-au ținut reprezentările pentru Aida, cu tot cu cai și alte animale, dar în timpul anilor 1990 s-a realizat că era prea dur pentru vechile structuri. Din 1994 și până în 2000 nu s-a mai ținut nici o reprezentație, după care s-a găsit un compromis și o scenă a fost amplasată pe iarba din fața băilor iar acum acolo se țin spectacole de operă, balet și concerte.
Acest complex, împreună cu celelalte băi romane au continuat să influențeze arhitecții de-a lungul secolelor. În timpul Renașterii, Donato Bramante și Andrea Palladio le-au folosit ca sursă de inspirație pentru structuri grandioase. Chiar și în perioada modernă, în secolul al XX-lea, elementele lor au fost încorporate în structuri noi. Firma de arhitectură McKim, Mead & White a încorporat elemente din acest minunat complex, mai ales elemente din tavanele acestuia, în proiectul lor al Stației Pennsylvania din New York City, complex construit în 1910 și demolat mai apoi în 1964.
