Biblioteca viitorului – un proiect pentru anul 2114. Cine vor fi cititorii?

Biblioteca viitorului (Future Library) este un proiect unic în lume. Ideea îi aparţine artistei plastice scoţiene Katie Paterson şi se va realiza în apropiere de Oslo, capitala Norvegiei. Artista mărturisea că, în urmă cu mai mulţi ani, desenând “cercurile” de creştere ale unui copac, s-a gândit la capitolele dintr-o carte şi, în imaginaţie, a asociat frunzele copacului cu paginile unei cărţi.

În 2011, Katie Paterson, alături de alţi artişti, a fost invitată în Norvegia, de către o comisie care se ocupa de reamenajarea unui vechi cartier portuar – Bjorvika – de la marginea fiordului Oslo, să gândească felul în care șantierele navale și autostrăzile să fie înlocuite de muzee, locuinţe și parcuri. Cu această ocazie, pentru mai multă inspiraţie, artista s-a izolat timp de o săptămână într-o cabană fără apă, fără curent electric, situată în Pădurea Nordmarka, din partea de nord a oraşului Oslo.

În aceste împrejurări s-a născut Proiectul “Biblioteca viitorului” – o bibliotecă în care vor fi depuse, sub cheie, în încăperi special concepute, 100 de manuscrise (câte unul în fiecare an), care nu au fost niciodată publicate, nu au fost citite de nimeni niciodată şi care se vor tipări si citi, pentru prima dată, în anul 2114, ca mărturie a vremurilor de astăzi.

Biblioteca viitorului – cum este concepută?

Cum să scrii o carte pentru cititori care nu s-au născut încă și a căror realitate va fi, cu siguranţă, foarte diferită de cea a autorului de acum? Pentru un scriitor, este esenţial să spere că numele lui va fi păstrat pentru posteritate. Dar cu totul altceva este să scrii un text care nu va fi citit de niciunul dintre contemporanii tăi şi despre care nu vei şti niciodată cum va fi receptat de cititorii de peste un veac.

În “Biblioteca viitorului”, va fi amenajată şi o tipografie profesională, dotată ca tipografiile de astăzi. Din cei o mie de molizi plantaţi special, în 2014, în Pădurea Nordmarka, se va fabrica hârtia necesară pentru tipar, pentru ca, peste o sută de ani, curatorii acestei comori literare să aibă tot materialul necesar tipăririi cărţilor.

Cei care doresc pot rezerva, pentru urmaşii lor, câte un exemplar al celor o sută de lucrări inedite, în schimbul sumei de 900 de euro, pentru care vor primi un certificat, pe care-l vor lăsa moştenire. De toate aceste aspecte se ocupă o fundaţie, care asigură sustenabilitatea proiectului şi care alege, anual, autorul care va contribui cu un manuscris.

Alte certificate care dau dreptul deținătorului (de fapt, urmaşilor acestuia) la întreaga antologie de 100 de lucrări, atunci când va fi publicată, în 2114, au fost puse în vânzare în diferite galerii de artă din Edinburgh, New York, Londra. Certificatele, tipărite pe hârtie lucrată manual (obţinută tot din copacii tăiați pentru proiect şi în locul cărora s-au plantat cei 1000 de molizi) înfățișează o cruce pe secțiunea unui copac cu 100 de inele, care simbolizează perioada pentru care a fost gândit proiectul.

Cine sunt scriitorii care au depus deja manuscrisele în Biblioteca viitorului?

Autorii nu se aleg oricum. Trebuie să fie nume (din diverse ţări) care au deja o contribuţie importantă în literatură (poezie, proză, dramaturgie), să abordeze teme specifice timpului pe care îl trăim şi să nu arate nimănui manuscrisul. Identitatea fiecărui scriitor care contribuie la Biblioteca viitorului este anunţată anual, în octombrie, iar manuscrisele trebuie trimise până în primăvara următoare, în luna mai, când are loc o “ceremonie de predare” în Pădurea Nordmarka.

Un astfel de demers, mărturisea unul dintre scriitorii care sunt deja în Biblioteca viitorului, este “un cocktail de umilință și vanitate pentru autori. Pe de o parte, este greu să scrii ceva şi să nu ai o reacţie din partea cuiva. Pe de altă parte, este singura carte despre care sunt sigur că se va mai citi peste o sută de ani, ceva la care visează orice scriitor”.

Primul manuscris depus la Biblioteca viitorului

Primul manuscris depus, în 2014, aparţine scriitoarei canadiene Margaret Atwood, care a publicat deja peste 18 volume (romane, povestiri, non-fictiune). Titlul manuscrisului depus la Biblioteca viitorului este “Scribbler Moon”.

Despre ea, Katie Paterson spunea: “Margaret Atwood a văzut această propunere ca pe o cerere a unei persoane dragi, care are nevoie de un transplant de rinichi: trebuie să răspunzi imediat cu da sau nu”. Într-un fel, este ca într-un joc din copilărie, când îngropăm diverse obiecte în cufere mici, în speranţa că cineva le va găsi într-o zi.

Al doilea manuscris secret

Al doilea manuscris este “From Me Flows What You Call Time” (“Din mine izvoraşte ceea ce numiţi timp”), al prozatorului englez David Stephen Mitchell, pe care cititorii români îl cunosc cel puţin pentru cele trei romane traduse şi la noi – “Omul de ianuarie”, “Visul numărul 9” şi, mai ales, “Atlasul norilor”. Mai multe reviste l-au inclus pe David Stephen Mitchell în topul celor 100 cele mai influente personalităţi din lume, iar alţii îl consideră “un geniu”.

Titlul “From Me Flows What You Call Time” este preluat dintr-o piesă muzicală a unui compozitor japonez. Scriitorul a declarat într-un interviu că a terminat cele 90 de pagini exact la ora 1:00, în dimineaţa zilei în care a depus manuscrisul în Norvegia. Despre conţinut a precizat doar că “este ceva mai substanțial decât se aștepta” şi că “este un vot de încredere în viitor”, bazat pe convingerea că “vor mai exista cititori, vor mai fi cărți, vor mai fi copaci”. A mai adăugat că a făcut şi un exerciţiu de imaginaţie – dacă, prin cine ştie ce întâmplare, manuscrisul ar ajunge pe Internet, i-ar fi ruşine de ceea ce a scris pentru anul 2114?

Următoarele manuscrise secrete până în 2114

Al treilea manuscris îi aparţine lui Sjon, poet şi romancier islandez, şi se intitulează “As My Brow Brushes On The Tunics Of Angels or The Drop Tower, the Roller Coaster, the Whirling Cups and other Instruments of Worship from the Post-Industrial Age”.

Al patrulea manuscris a fost predat în 2017 – “The Last Taboo“, aparţinând scriitoarei de origine turcă Elif Şafak. Dintre romanele sale, traduse în limba română, foarte apreciate sunt, de pildă, “Sfântul nebuniilor incipiente”, “Cele patruzeci de legi ale iubirii “, “Bastarda Istanbulului”, “Palatul puricilor’ etc.

„Dear Son, My Beloved” (“Fiule drag, iubitul meu”) este al cincilea manuscris, aparţinând scriitoarei sud-coreene Han Kang, foarte premiată şi apreciată de public pentru naraţiunile sale fine şi precise.

În 2019, a predat manuscrisul romancierul norvegian Karl Ove Knausgard (celebru prin seria “Min Kamp” (“Lupta mea”), în 2020, Ocean Vuong, un cunoscut scriitor american, de origine vietnameză, care declara că “a scrie pentru anul 2114 este ameţitor”, iar în 2021, scriitoarea Tsitsi Dangarembga, din Zimbabwe, a devenit contributoare la Biblioteca viitorului.

Proiectul “Biblioteca viitorului” – punţi magice către viitor

Katie Paterson, iniţiatoarea proiectului “Biblioteca viitorului” (Future Library, în norvegiană “Framtidsbiblioteket”) a avut nenumărate expoziţii şi lucrări extrem de originale. Lucrarea ei de licenţă, la absolvirea Colegiului de Artă din Edinburgh, a fost “Vatnajökull” (“Sunetul”) şi prezenta un număr de telefon mobil conectat la un microfon amplasat într-o lagună, sub cel mai mare gheţar din Europa.

Într-un alt proiect a realizat o hartă cu 27 000 de stele moarte cunoscute, iar în “History of Darkness”, aduce în fata privitorului imagini sub formă de diapozitive de 35 mm, etichetate cu privire la punctele din univers din care sunt fotografiate, pe fiecare fiind indicată distanța în ani-lumină de la acel punct de pe cer, până la Pământ – de fapt, imagini identice ale întunericului.

Într-o lume care construieşte, mai degrabă, ziduri, Proiectul “Biblioteca viitorului”, iniţiat de Katie Paterson, îşi propune o punte către generaţiile următoare, către cei din anul 2114. Nu întâmplător, mulţi dintre scriitorii care îşi depun manuscrisele în Norvegia vin însoţiţi de copii şi recunosc că este “ceva magic” să trimiţi o carte în viitor, într-o lume despre care nu ai nicio idee cum va arăta, cine o va locui, cum vor gândi acei oameni, ce va însemna arta pentru ei, în ce valori vor crede, ce vor mai şti despre noi, cei de astăzi.