Biserica fortificată din Băgaciu se află în judeţul Mureş şi impresionează prin arhitectura în stil gotic târziu. A reuşit să se conserve foarte bine de-a lungul anilor, drept pentru care în anul 2010 biserica a fost declarată monument istoric.

Accesul în satul Băgaciu, sat atestat documentar încă din anul 1351, este posibil datorită DN 14, ruta Sibiu – Mediaş. Odată ajunşi la ieşirea din Mediaş, şoferii trebuie să o ia spre Dârlos, iar la 15 kilometri de această localitate vor intra în Băgaciu. Cei care nu dispun de autoturisme personale pot opta pentru tren sau pentru autobuz, acestea din urmă circulând de mai multe ori pe zi.

Biserica fortificată din Băgaciu a fost atestată documentar pentru prima dată în anul 1389, însă forma pe care o are astăzi datează de la începutul secolului al XV-lea. Având în vedere că bisericile erau primele distruse în cazul unui asediu, biserica din această localitate a fost păzită de o fortificaţie ovală. Zidurile de incintă aveau o înălţime de opt metri, iar drumurile de strajă erau din lemn. Intrarea se făcea prin turnul-poartă, care a rezistat de-a lungul anilor. Acesta se regăseşte în sud-estul fortificaţiei şi are şapte niveluri, dintre care ultimele două sunt folosite pentru a adăposti ceasul şi clopotul. Mai târziu, în jurul anului 1800, în zidul de incintă a fost incorporată o şcoală pentru copiii din sat.

Forma Bisericii fortificate din Băgaciu este de tip hală, iar pentru ridicarea ei oamenii au adus piatra tocmai din munţii Cibinului, materialul fiind transportat cu ajutorul carelor trase de boi. Deşi nu se cunoaşte data exactă a construirii ei, specialiştii au stabilit că acest lucru a avut loc undeva între 1400 – 1420. Pe lângă arhitectura deosebită, biserica se remarcă prin interior, unele elemente nemaifiind întâlnite în alte biserici săseşti din Transilvania. Chiar dacă a mai suferit modificări (de exemplu, înălţarea pereţilor corului şi ai navei), rămâne una dintre cele mai frumoase biserici fortificate.

Interiorul Bisericii fortificate de la Băgaciu dă imrpesia de monumentalitate – sala este foarte lungă, dar îngustă, iar diferenţa dintre plafon şi pământ pare nesfârşită. Iniţial, pereţii lăcaşului au fost pictaţi, însă atunci când a avut loc Reforma Protestantă, bisericile au fost nevoite să renunţe la picturi, pentru că nu erau pe placul protestanţilor. Cu toate acestea, în această biserică au reuşit să se păstreze, pe peretele din nord, două fragmente din vechea pictură. Cele două fragmente înfăţişează chipul unei sfinte şi un grup de oameni care se închină. Picturile ar fi fost realizate în secolul al XV-lea, având în vedere că închinătorii au veșminte specifice acestui secol. Deasupra fragmentelor, se poate distinge un scris, „Johannes Plebanus”, posibil numele pictorului.

Cel mai valoros element din interiorul Bisericii fortificate din Băgaciu este altarul poliptic. Acesta este îmbogăţit cu sculpturi realizate în anul 1518, dar şi cu picturi cu influenţe flamande. Stranele sunt şi ele deosebite – au fost sculptate în anul 1533 de Johannes Reychmuth şi pe ele se pot observa o serie de intarsii. Intarsia este o tehnică de ornamentare a mobilierului, care presupune încrustarea unor fâşii de os, sidef sau fildeş în lemn. Intarsiile din această biserică datează din sexolul al XVI-lea şi sunt considerate cele mai frumoase din bisericile săseşti de pe teritoriul ţării noastre.

Deosebite sunt şi clopotniţa, şi portalurile din lateralele bisericii. Clopotniţa a fost ridicată din gresie şi calcar, iar portalurile (aflate în sud şi vest) prezintă decoraţii în formă de viță-de-vie şi struguri. Astfel de ornamente se întâlnesc şi la alte biserici evanghelice şi atestă faptul că localităţile respective au avut podgorii vestite. Ornamentele în formă de viță-de-vie sunt întâlnite şi în cor, la console, unde au fost sculptate şi măşti sau figuri fantastice. Toate aceste elemente au determinat autorităţile romaâe să declare Biserica fortificată din Băgaciu monument de arhitectură, şi pe bună dreptate.

biserica-fortificata-din-bagaciu.jpg

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ