Biserica Stavropoleos se află în centrul Bucureştiului şi se remarcă prin arhitectura deosebită, în stil brâncovenesc. Numele său se traduce prin „Oraşul Crucii”, fiind un cuvânt de origine greacă. Lăcaşul religios este inclus pe lista monumentelor istorice din Bucureşti şi poartă hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”.
Biserica a fost construită în anul 1724, ctitor fiind arhimandritul Ioanichie Stratonikeas. Acesta cumpărase terenul de la jupâneasa Despa şi mai întâi şi-a construit un han şi apoi o biserică şi o mănăstire. Mănăstirea era întreţinută cu ajutorul banilor produşi de han, practică frecventă în Bucureştiul acelui secol. După doar doi ani, Ioanichie a fost ales Mitropolitul Stavropolei şi tot de atunci datează şi numele bisericii, Stravropoleos. Atunci când a murit, ctitorul bisericii a fost îngropat în lăcaşul lui de suflet.
De-a lungul timpului, Biserica Stavropoleos a suferit mai multe incindente, care duc la avarierea ei. Cutremurul din 1838 a afectat-o serios, astfel că în anul 1841 este dărâmată turla, pentru că exista pericolul ca ea să se dărâme peste credincioşi.
Apoi, egumenul care a condus lăcaşul în anii 1850 a cerut de multe ori ca biserica să fie dărâmată şi să se construiască una nouă, mai rezistentă. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, lăcaşul ajunsese aproape o ruină. În cele din urmă, Ministerul Instrucţiunii şi al Cultelor intervine, angajându-l pe Ion Mincu pentru restaurarea ei.
Iniţial, celebrul architect a refuzat să înceapă lucrările de restaurare a Bisericii Stravropoleos, pentru că, în urma celor trei ani de studiu amănunţit, ajunsese la concluzia că a fost cosntruită greşit şi lucrările de restaurare vor face mai mult rău decât bine.
Cu toate acestea, în anul 1904 începe aceste lucrări, dar şi unele pentru recosntruirea vechiului han, în care va fi amenajat ulterior muzeul monahal. Mincu moare înainte să finalizeze proiectul, care va fi preluat de Alexandru Zagorit, elevul său.
Până în anul 1940, când a fost redeschisă, biserica, declarată între timp monument istoric, a fost folosită ca depozit pentru pietrele funerare şi elemente arhitecturale aduse de la bisericile din centrul vechi al capitalei, care au fost demolate. Însă din anul 1940, după eforturi considerabile venite din partea preoţilor, biserica a început din nou să ţină slujbe, iar astăzi este condusă de un ieromonah.
Astăzi, Biserica Stavropoleos impresionează prin frumuseţea sa arhitecturală – decoraţiile sculptate în piatră, piesele de mobilier şi picturile murale sunt deosebite, făcând cinste celebrului stil brâncovenesc. Chiar dacă dimensiunile ei nu sunt foarte mari, biserica lasă impresia de monumentalitate prin felul în care a fost ridicată. Lăcaşul este împărţit în cele patru încăperi tradiţionale (pridvor, pronaos, naos şi altar), iar picturile din aceste încăperi prezintă detalii uimitoare.
În pridvor, sunt pictate minunile Arhanghelului Mihail, Sinoadele ecumenice şi este înfăţişat Sfântul Ioan Botezătorul, iar în pronaos, pe lângă icoane, sunt înfăţişate şi câteva tablouri votive, printre care şi cel al domnitorului Nicolae Mavrocordat.
Naosul este rezervat cenelor din viaţa Maicii Domnului şi a Mântuitorului, iar iconostasul este unul dintre cele mai frumoase. Picturile exterioare se integrează perfect arhitecturii, însă nu se ştie de cine au fost executate.
Biserica Stavropoleos este un important centru cultural, având o bibliotecă, o colecţie de icoane vechi şi chiar o sală de conferinţe. Biblioteca este alcătuită din importante cărţi teologice, dar şi de istorie şi de artă.
Biblioteca este accesibilă celor care sunt studenţi la facultăţile de teologie, iar totul este informatizat – în ultimii ani, a început să se lucreze intens la transcrierea acestor volume pe suport digital. Interesante sunt colecţiile de cărţi cu cântări în limbile romană şi greacă – una din preocupările celor de aici este muzica bizantină. Colecţiile de cărţi sunt completate de tratate teoretice şi de diverse studii muzicale.
Colecţia de artă de la Biserica Stavropoleos este alcătuită din icoane, fragmente de fresco de la bisericile demolate din centrul vechi al Bucureştiului, obiecte de cult (candela din 1788, cădelniţa donată de Ioanichie) şi piese de artă decorativă.
Deşi legea secularizării averilor mănăstireşti a lăsat-o fără multe obiecte de tezaur, biserica a reuşit să recupereze o bună parte din ele. De altfel, o altă preocupare a slujitorilor acestei biserici este restaurarea icoanelor, dar şi a cărţilor vechi, a veșmintelor preoţeşti şi a broderiilor liturgice.
În anul 2012, Biserica Stavreopolos a fost resfințită, prilej cu care a fost reînfiinţată mănăstirea cu acelaşi nume, cu obşte de măicuţe. Slujbele ţinute în această biserică sunt deosebite, mai ales pentru că muzica bizantină nu este prea des întâlnită în bisericile din România. Cei care vor să participe la ele o pot face oricând, pentru că zilnic au loc slujbe bisericeşti.
Activitățile culturale și muzicale, cum ar fi concertele de muzică bizantină și corale, sunt adesea găzduite în incinta bisericii, oferind vizitatorilor o experiență spirituală și culturală profundă.
Arhitectura exterioară, cu colonadele și arcuirile sale specifice, face din Biserica Stavropoleos un subiect predilect pentru artiști și fotografi, atrași de frumusețea și armonia detaliilor sale.
