Bonum augurium este o expresie de origine latină, cu rădăcini în cultura, mitologia și religia Romei antice, consacrată ulterior de limbajul filosofic şi de cel literar şi prezentă şi astăzi, inclusiv în limbajul curent, folosită în forma originară sau în varianta tradusă, corespunzătoare diverselor limbi, care au preluat-o, pentru a exprima un mesaj metaforic, într-o formă concisă.
Echivalentul, în limba română, al expresiei “Bonum augurium” este “de bun augur”, cu sensul de: “semn favorabil”, “prevestire bună”, “augur de bine”, indiciu pozitiv pentru viitor, început promițător, semn că o acțiune va avea un rezultat bun, a exista premise ca un lucru să se desfăşoare/ sfârşească în mod favorabil (din latinescul “bonum” – “bun”, “favorabil” şi “augurium” – “prevestire”, “semn”, “augur”). De exemplu, se poate spune: “A întâmpina anul 2026 cu bucurie şi entuziasm poate fi bonum augurium/ de bun augur pentru fiecare dintre noi” sau “Acesta este un eveniment mult aşteptat, de bun augur/ bonum augurium, pentru comunitatea locală” etc.
Evident, pentru că “semnele” nu sunt întotdeauna favorabile, există şi expresia antonimă – “de rău augur” – cu sensul “nefavorabil”, “rău prevestitor”, “neplăcut”.
Bonum augurium – originea expresiei
Cuvântul “augurium” este legat de “augurii romani”, preoți specializați în interpretarea voinței zeilor prin semne precum zborul, cântecul și comportamentul păsărilor, fenomene naturale (tunete, fulgere), prin semne considerate supranaturale sau după măruntaiele diverselor animale sacrificate.
Forma specifică de “augurium” (cea legată de observarea păsărilor – direcția zborului, sunetele, numărul, comportamentul acestora) era numită “auspicium” (din “avis” – “pasăre” şi “specere” – “a privi”).
Din latină, prin filiera limbii franceze (fr. “auspice”), cuvântul a pătruns şi în limba romană şi se foloseşte, astăzi, în expresii precum: “sub cele mai bune auspicii” (în împrejurări deosebit de favorabile, cu bune perspective), “sub auspiciile cuiva” (sub patronajul, sub egida/ protecţia cuiva – de exemplu, “Acest eveniment se desfășoară sub auspiciile Ministerului Educaţiei”).
În antichitate, existau două tipuri de “auspicium” – auspicia impetrativa (cerute intenționat) şi auspicia oblativa (apărute spontan). Este evident că, în contextul culturii antice, toate formele de “auspicia” erau “auguria”, dar nu toate “auguria” erau “auspicia”.
Aşadar, augurii (preoţii romani) erau cei care stabileau dacă un anumit moment, o acțiune (de exemplu: începerea unei campanii militare, alegerea unui magistrat, fondarea unei clădiri, a unui oraş etc.) erau favorabile sau nefavorabile. Prin urmare, “augurium” avea sensul de prevestire legată de “pace, noroc şi bunăstare, obținută printr-un ritual oficial, desfăşurat într-un spaţiu sacru (“templum”).
Etimologia (controversată) a cuvântului “augur”
Etimologia clasică (tradițională) spune că termenul “augur” provine din rădăcina indo-europeană “aug-” (“a mări”, “a spori”, “a face să crească”), aceeaşi rădăcină care apare şi în auctor – “autor”, “inițiator”, auctoritas – “autoritate”, augustus – “venerabil”, “ “sacru”, augmentum – “sporire”. Augurul este, etimologic, “cel care sporește sau confirmă prosperitatea unei acțiuni” prin aprobarea divină. Ideea centrală nu este de “a prezice viitorul”, ci “a conferi creștere, validitate și putere unui act”. Augurul nu “ghicește”, ci verifică acordul divin, iar acordul “ sporește” (auget) șansele de reușită.
Există şi o explicaţie respinsă de lingvistica modernă, care ţine mai mult de etimologia populară şi care apare la unii autori antici – “augur”, din „avis” (“pasăre”) + „garrire” (“a vorbi, a ciripi”) – dar care nu explică foarte clar forma fonetică a cuvântului.
“Haruspex” şi “omen”
Haruspex (pl. haruspices), în româneşte “haruspiciu”, este termenul prin care erau denumiţi preotii–divinatori din lumea antică, specializaţi în citirea semnelor zeilor în măruntaiele animalelor sacrificate, în special în ficat (iecur), considerat sediul vieții și al voinței divine.
Cuvântul “haruspex” îşi are originea în limba etruscă – “haru-” (“măruntaie”) + “-spex, specere” (“a privi”, “a observa”). Faptul că termenul este etrusc arată că practica a fost preluată de romani de la etrusci.
Este celebru, de exemplu, “Ficatul din bronz de la Piacenza” (un ficat de oaie, în mărime naturală), care datează din secolul al II-lea i.Hr., folosit ca instrument didactic pentru haruspici, şi care, pe numai câţiva centimetri pătraţi, împărţiţi în “case astrologice”, arată cum era percepută, în viziunea etruscilor, ordinea cosmică.
La început, haruspicii nu erau cetățeni romani, erau consultați numai la nevoie, mai târziu fiind integrați în religia oficială, dar fără a avea vreodată prestigiul augurilor.
Omen era tot o formă de divinaţie (dar fără ritual sau preot), cu referire la orice eveniment neașteptat – o vorbă auzită întâmplător, un fenomen neobișnuit, un zgomot neașteptat etc. Interpretarea diverselor “semne” era subiectivă și contextuală. “Omen” (semn/ augur) putea fi bun sau rău (“bonum omen” / “malum omen”), dar nu avea valoare oficială.
Bonum augurium – referinţe din autori latini
Cicero, celebrul filosof si orator din perioada de sfârşit a Republicii Romane, în lucrarea “De divinatione” (“Despre divinaţie”), explică diferențele dintre formele de divinație, subliniind că:“Augurium est observatio signorum, quae a dis petuntur”(“Auguriul este observarea semnelor care sunt cerute de la zei”).
Titus Livius, autor al unei impresionante istorii a Romei – “Ab urbe condita” (“De la fondarea Romei”), scrie că: “Romulus auspicio urbem condidit” (“Romulus a întemeiat orașul sub auspicii favorabile”).
Vergiliu, în epopeea “Eneida”, spune despre “semnele” primite de Enea (Aeneas), unul dintre marii eroi ai mitologiei greco-romane,, strămoșul fondator al neamului roman, că: “Haud dubium est, augurium hoc” (“Nu e nicio îndoială, acesta este un augur”, în sensul de “semn al destinului”).
Bonum augurium în limbile moderne
În timp, sensul cuvântului “augur” şi-a pierdut semnificaţia strict religioasă, denumind tot felul de semne în funcţie de care cineva se orientează pentru a întreprinde sau nu ceva.
Expresia “Bonum augurium”, în limbajul actual, continuă să fie utilizată în varianta originară, latinească (mai ales în limbajul elevat) sau în variantele (traduse) specifice diverselor limbi.
În limba română, pe lângă expresia “de bun augur”, există şi termenul “augural” (referitor la “auguri”), mai rar folosit. Italienii spun: “Di buon auspicio” sau, cu aceeaşi origine latinească – “Auguri!” (Urări!), “Tanti auguri!” – “Cele mai bune urări!”, francezii – “Augure!”, englezii – “To augur well!” etc.
