Zăpada – aspecte deosebite, unele fascinante, despre o realitate aparent banală

Zăpada, cea care oferă specificitate si frumuseţe decorului hibernal, din zonele temperate şi polare, pe care unii o aşteaptă cu nerăbdare (mai ales în preajma sărbătorilor de iarnă, cărora le conferă o atmosferă magică), pe care alţii o întâmpină cu mai puţin entuziasm (din pricina frigului sau dacă sunt mai mult pe drumuri) este o realitate care ascunde aspecte surprinzătoare, unele fascinante, la care, în mod obişnuit, nu ne gândim sau, poate, rareori ne punem întrebări în acest sens. Iată câteva dintre aspectele mai puţin cunoscute despre zăpadă:

De ce este atât de liniște când ninge?

Zăpada proaspătă aduce cu sine o linişte profundă, conferind o frumuseţe solemnă peisajului. Nu este doar o impresie, ci o realitate – zăpada absoarbe undele sonore, aerul prins între cristalele de gheaţă, ca în nişte “pungi”, atenuând zgomotele. Zăpada proaspătă şi pufoasă funcţionează ca o veritabilă izolaţie fonică, obsorbind între 50 şi 90% din zgomot. Când suprafaţa stratului de omăt se topeşte şi apoi îngheaţă, stratul de gheaţă, rigid, de la suprafaţă, propagă sunetul şi atunci senzaţia de linişte deplină dispare.

Desigur, şi alţi factori contribuie la liniştea care însoţeşte ninsoarea – mai puţini oameni afară, mai puţin trafic, păsările, insectele, animalele sunt mai puțin active sau absente iarna. La temperaturi scăzute (sub –10°C), sub paşi, apare şi un sunet specific, un fel de “scârțâit”, rezultatul fracturării cristalelor de gheață sub presiune.

Nu există doi fulgi de zăpadă identici?

Ideea lansată de ştiinţă, cu mult timp în urmă, că, în imensitatea ninsorilor, nu există doi fulgi de zăpadă identici a devenit aproape un mit, fascinant şi aproape de neimaginat. Structura unui fulg depinde de temperatură, umiditate, de traseul prin atmosferă. Chiar și mici variații duc la forme diferite, iar numărul posibil de combinații este astronomic.

Totuşi, în 1988, un om de știință, Nancy Knight, de la Centrul Național pentru Cercetări Atmosferice din Colorado, a reuşit să descopere două cristale de zăpadă identice, examinând probe dintr-o furtună de zăpadă, ceea ce nu face însă ca fenomenul să fie mai puţin spectaculos, dacă avem în vedere câţi fulgi de nea cad anual (imposibil de comparat şi de evaluat în cifre).

În plus, fulgii de zăpadă sunt fractali naturali (figuri geometrice complexe, formate din părţi care sunt copii miniaturale ale întregului), pentru că moleculele de apă “respectă” aceleași condiții fizice locale. Un fulg de zăpadă are întotdeauna şase feţe, iar cel mai mare fulg înregistrat vreodată (în Montana, SUA, în 1887) avea o lăţime de 38 de centimetri. Formele fulgilor de nea sunt, de semenea, diferite – cristalele de gheață subțiri şi lungi, ca nişte ace, se formează la aproximativ -2 °C, în timp ce la o temperatură de circa -5 °C, se vor forma cristale foarte plate.

Zăpada nu este albă!

Cristalele de zăpadă sunt translucide, parţial transparente. Ninsoarea pare albă pentru că reflectă toate lungimile de undă ale luminii vizibile.

Există şi zăpadă “colorată” – algele de apă dulce (care se dezvoltă la temperaturi scăzute – criofile), de exemplu, pot da zăpezii culoarea roz (precum cea a miezului de pepene verde”) sau albastră, în timp ce praful (mai ales praful saharian, purtat de vânt)/ poluarea o pot face gri sau neagră.

Tentaţia (familiară tuturor, dar mai ales copiilor) de a “gusta” zăpada nu implică niciun risc dacă aceasta este curată, nu colorată (de pildă, după ce a nins abundent si albul este strălucitor). Trebuie ştiut, de asemenea, că organismul uman are nevoie de multă energie pentru a topi zăpada (când este înghiţită), ceea ce, paradoxal, poate duce la dezhidratare.

Zăpada este 90% aer

Circa 90% din zăpadă este aer, de aceea este un excelent izolator termic. Acesta este şi motivul pentru care multe animale (urşii, marmotele, bursucii, aricii, popândăii etc.) îşi fac adăposturi acoperite zăpadă pentru hibernare, deoarece se conservă o temperatură relativ constantă.

Pe calitatea de izolator termic a zăpezii se bazează şi construcţia igluurilor, locuinţele tradiţionale din Nordul îngheţat, folosite ca adăposturi permanente sau temporare, făcute din blocuri de gheaţă şi zăpadă compactă, aşezate în spirală. La o temperatură, în exterior, de -45 de grade Celsius, într-un iglu se poate ajunge şi la 16 grade Celsius.

Pentru cine rămâne blocat în zăpadă, în regiuni muntoase, de exemplu, o soluţie temporară, pentru a se proteja de îngheţ, este construcţia unui adăpost din omăt.

Locuitorii din Alaska au zeci de cuvinte pentru a numi zăpada?

Se spune că locuitorii din ţinuturile zăpezilor veşnice, de la Polul Nord – eschimoşii, cum sunt numiţi generic, deşi ei îşi spun “inuiţi” (cei din nordul Canadei şi din Groenlanda), poporul “sami” (din Laponia) sau “Yupiks” (populaţia din Alaska şi până în Siberia, în nordul Rusiei) – au nenumărate cuvinte pentru a denumi “zăpada”, care nu lipseşte niciodată din decorul lor.

În majoritatea limbilor vorbite de eschimoşi (mai cunoscute fiind cele vorbite de inuiţi şi de yupiks), cuvintele noi se formează prin derivare, cu ajutorul sufixelor adăugate unui cuvânt de bază. De exemplu, în limba inuiţilor, de la cuvântul de bază – “tla”/ “zăpadă” – s-au format o mulţime de derivate, menite să descrie nuanţat decorul hibernal – “tlapa” (zăpadă moale), “tlamo” (ninsoare cu fulgi mari), “tlatim” (ninsoare cu fulgi mici), “tlacringit” (zăpadă îngheţată), “tlayinq” (zăpadă murdară) etc.

Ninsoare, viscol, avalanşe

Pentru a se putea vorbi de viscol, trebuie îndeplinite anumite condiţii – scăderea vizibilităţii, cauzată de ninsoare, trebuie să fie sub 200 m, iar vântul trebuie să atingă viteze de cel puţin 50 km/oră.

În privinţa avalanşelor (în pofida unor convingeri comune), acestea nu pot fi provocate de zgomote, ci de o creștere a vitezei vântului, care duce la depunerea zăpezii în straturi, de creşterea temperaturilor, de precipitații abundente (care ingreunează stratul de omăt), cutremure sau schiori, vehicule care pot provoca vibraţii care dislocă stratul de zăpadă. Semnele care preced producerea unei avalanşe sunt: crăpături vizibile, alunecări recente, zgomote înfundate.

Wilson “Snowflake” Bentley – primul fotograf al fulgilor de nea

Wilson Bentley (1865–1931), supranumit Wilson “Snowflake”, fermier la origine, auto-didact pasionat de meteorologie, este primul fotograf al fulgilor de nea – un om simplu, care a decis să demonstreze că zăpada merită să fie documentată științific.

La doar 19 ani, Bentley a realizat prima fotografie clară a unui fulg de zăpadă folosind un microscop, o cameră foto cu plăci de sticlă, temperaturi sub zero grade şi multă improvizaţie, deoarece fulgii se topeau în câteva secunde, iar Bentley trebuia să lucreze rapid, precis și fără mănuși groase. Metoda sa consta în următoarele etape – prindea fulgii pe o suprafață neagră, răcită, îi transfera rapid sub microscop, fotografia înainte ca fulgul să se topească, repeta de mii de ori acest proces. A petrecut peste doi ani încercând să găsească modul potrivit de a fotografia un fulg de nea la microscop.

A fotografiat peste 5 000 de fulgi și a arătat că nu există doi identici (observație empirică, nu slogan poetic), că forma cristalelor depinde de temperatură și umiditate, că fulgii sunt structuri hexagonale, confirmând legile cristalografiei.

Ulterior, a colaborat cu Serviciul Meteorologic al SUA, iar în 1931 a publicat cartea “Snow Crystals”, cu 2 400 de fotografii, lucrare care este încă citată în glaciologie și fizica atmosferei. Bentley a demonstrat că observația atentă poate schimba știința, chiar fără laborator modern.

Chinofobia – frica iraţională provocată de zăpadă

Chinofobia (din grecescul “chion”- “zăpadă”) este termenul care denumeşte frica incontrolabilă, iraţională, a unor persoane, provocată de condiţiile severe de iarnă, care se poate manifesta prin atacuri de panică, anxietăţi generate chiar şi numai de vederea zăpezii, interes exagerat pentru prognozele meteorologice, refuzul de a ieşi din casă etc. Intră în categoria fobiilor legate de vreme, alături de “astrafobie” (frica de furtuni), “ancraofobie”(frica de vânt).

Zăpada – alte curiozităţi

• Cea mai mare viteză pe care o poate avea un fulg de zăpadă, în căderea sa, este de 14 km/oră. De la norul din care se desprinde fulgul de nea, până atinge Pământul, durează aproximativ o oră. Fulgii de nea se formează direct din vaporii de apă din nori, luând forma tipică pe măsură ce străbat zone cu umiditate şi temperaturi diferite.
• Când ating pământul, fulgii de nea fac un “zgomot”, provocat de bulele de aer pe care le conţin, dar sunetul (de 50 – 200 kiloherţi) este imperceptibil pentru urechea umană.
• Unii inuiţi (eschimoşi) suferă de aşa numita “isterie arctică” sau “piblokto”, din pricină de “prea multă zăpadă” (de fapt, un exces de vitamina A), o tulburare care se manifestă prin repetiţii verbale fără sens, fapte iraţionale (pe care le uită la scurtă vreme).
• Macacii japonezi (“maimuţele de zăpadă”) sunt extrem de “pasionaţi” de jocul cu bulgări de zăpadă, pe care îi fură unii altora, apoi se luptă pentru a-i recupera.
• Ninsoare (furtuni bruşte şi violente) ar putea exista şi pe planeta Marte, spun oamenii de ştiinţă, care au detectat, cu ajutorul roboţilor, nori de fulgi de zăpadă, în nordul, dar şi în sudul planetei.
• În Sahara, a nins de mai multe ori în ultimele decenii, fenomen extrem de rar, dar real.
• Primul glob de zăpadă, decorativ, cu particule care imită ninsoarea şi care a devenit extrem de popular în timp (mai întâi în Viena, pe timpul împăratului Franz Joseph), a fost creat (dintr-o greşeală) de austriacul Erwin Perzy, în 1880, în timp ce încerca să aducă îmbunătăţiri unui amplificator de lumină utilizat în chirurgie.
• Zăpada este o componentă esenţială a climei şi resurselor de apă ale Terrei, cu ajutorul acesteia sunt controlate modelele de încălzire şi răcire ale suprafeţei terestre, influenţează major hibernarea, migraţia și supraviețuirea faunei sălbatice.

Zăpadă, nea, omăt – “Dar unde sunt zăpezile de altădată?”…

Interesantă este şi prezența, în limba română, a trei termeni care denumesc aceeaşi realitate – zăpadă, nea, omăt.

Substantivul “zăpadă” provine din limba slavă – sl. “zapadu” (“a cădea”) – şi este termenul care s-a impus în limba literară (varianta cea mai corectă a limbii), în timp ce “omăt” (împrumut tot din limba slavă – “ometu”, cu sensul “pospai”/ pulberea de făină care se formează în timpul măcinatului, asemănătoare zăpezii) şi “nea” (din latinescul “nix, nivis”) se folosesc ca termeni regionali (“omăt”, în Moldova şi o parte a Transilvaniei, iar “nea”, în Banat şi Crişana).

Substantivul “nea” pare să fie şi cuvântul preferat de poeţi, pentru sonoritatea sa mai “lirică” – “O, îndulceşte-ţi ochii tăi, iubită,/ O, însenină faţa ta de nea./ Nu ştii că-n piept inima mea rănită/ Tresare-adânc la întristarea ta?” (Mihai Eminescu) sau “Neaua peste tot s-a pus, A venit iarna drăguţa”… (George Coşbuc) etc.

“Dar unde-i neaua de mai an?” / “Dar unde sunt zăpezile de altădată?”…

Unul dintre cele mai frumoase şi expresive versuri în care apare cuvântul “nea” este varianta în limba română a versului-refren “Où sont les neiges d’antan?”, din celebra “Ballade des Dames du temps jadis” (“Balada doamnelor de altădată”), a poetului francez Francois Villon, în traducerea remarcabilă a lui Romulus Vulpescu, el însuşi un mare poet – “Spuneţi-mi, unde, în ce plai-s/ Frumoasa Floare din Rîmlene,/ Arcipiada spun, şi Tàis,/ Ce-au fost mlădiţe cosângene ?/ Echo ce auie-n poiene,/ De chiemi la iaz au pe tăpşan,// Ce-avea frumseţi nepământene ?…/ Dar unde-i neaua de mai an? […] Măria Ta, să nu-ntrebi unde/ Au pas, (de-un leat, de ieri) e-n van./ Căci viersul meu îţi va răspunde :/ Dar unde-i neaua de mai an?”

Aceleaşi vers-refren a devenit foarte popular (aproape că a intrat în memoria colectivă ca expresie) şi prin alte traduceri, la fel de inspirate – “Dar unde-s marile ninsori? […] De ele, măre, ce-ţi mai pasă/ Pe unde sunt din alte ori./ Doar viersu-acesta nu te lasă:/ Dar unde-s marile ninsori?” (traducere Dan Botta) sau “Dar unde sunt/ zăpezile de altădată? […] Pe unde-s, Doamne, şi de când, nu căuta! Cheia-i păstrată/ în versul meu : Dar unde sunt/ zăpezile de altădată?” (traducere Neculai Chirica, 1983).