Un articol recent, publicat in luna noiembrie 2013, in revista Science, de catre specialisti de la Universitatea California, din Los Angeles, SUA, rastoarna datele stiute pana acum despre originea primului animal domesticit de om, pentru a-l folosi la vanatoare, cainele. S-a crezut ca stramosul « celui mai bun prieten al omului » este lupul cenusiu, care traia in  Orientul Mijlociu, in urma cu peste 12 000 -13 000 de ani, asa cum pareau a demonstra analizele facute unui dinte de animal descopert intr-un sit, unde un om a fost gasit inmormantat cu cainele sau in brate. In aceeasi regiune, intr-o perioada apropiata, a fost domesticita si pisica, deoarece, in zonele fertile, unde astazi se afla Iranul, Irakul, Siria, pisicile erau utile pentru a proteja culturile de plante, sa nu fie atacate de soareci Alti cercetatori sustineau originea est-asiatica a cainelui.

Caine1

Profesorul Robert Wayne si echipa sa, de la Universitatea California, au avansat o alta ipoteza, bazata pe analiza ADN-ului mitocondrial extras din osemintele a zece animale, care prezentau caracteristici anatomice asemanatoare lupului, comparand rezultatele cu ADN-ul a 77 de caini de astazi, 49 de lupi si 4 coioti. Cele mai vechi oseminte de caine descoperite (din care s-a extras proba de ADN) dateaza de peste 31 000 de ani si provin din spatiul european, mai exact din grotele Goyet, din Belgia. Grotele au fost create, prin infiltrarea apei in roca de calcar, in urma cu aproximativ 300 de milioane de ani si, in caverne, au fost gasite fosilele a nenumarate animale preistorice si, printre ele, un craniu canin, despre care analiza cu carbon 14 a aratat ca este cel mai vechi craniu de caine din lume. Cercetatorii americani au mai precizat ca, genetic, acesti caini domestici se trag dintr-o specie (astazi disparuta) de lupi, care au trait, in paleolitic, in Europa.

Citește și:  Ce semnificatii pot avea “Like”-urile pe Facebook?

Domesticirea cainelui a fost un proces indelungat, care a durat sute de ani. Se poate presupune ca s-a inceput cu cresterea unor pui de lup orfani, care s-au dovedit a fi utili la vanatoare si la apararea spatiului de locuit. Abia in epoca victoriana (in secolul al XIX-lea) evolutia raselor canine a explodat, aparand peste 80% dintre rasele cunoscute astazi.

Probabil ca istoria indelungata a cainelui domestic a facut ca acest animal sa devina unul dintre cele mai inteligente si mai curajoase, devotamentul fata de om fiind exemplar. Asa se explica si faptul ca exista tari, potrivit statisticilor, in care, in medie, se creste un caine la 5-10 locuitori. De exemplu, in 2010, in Brazilia erau 34 de milioane de caini (1 la sase locuitori), in SUA, 61 de milioane (1 la cinci locuitori), in China, 22 de milioane (1 la 62 de locuitori) etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.