Călătoria nu-i o plăcere, cât o necesitate! Cred și simt acest lucru. Cred că avem nevoie să călătorim, nu atât pentru a descoperi locuri magnifice din lume sau pentru a bifa obiective turistice pe o listă personală, cât pentru a mai face, cu fiecare nouă călătorie, un pas spre noi înșine. Spre a ne cunoaște, spre înțelege și a (ne) accepta. Cred că doar interacționând cu oamenii, doar depășindu-ne limitele, cele fizice și cele emoționale, avem șansa de-a ajunge să ne cunoaștem și să fim mulțumiți cu ceea ce suntem fiecare dintre noi. În același timp, desigur, cu fiecare loc frumos pe care il vizităm, descoperim, adunăm amintiri prețioase în bagajul vieții.

Așadar, călătoria pornește de la noi înșine și se încheie cu noi înșine. Pentru aceasta, nu-i nevoie să ne ducem până la capătul pământului (deși e, desigur, o tentație fantastică, aceea de-a călători până unde se termină drumul, noroc că sunt slabe șanse să simțim acest lucru pe pielea noastră și mereu mai e ceva de cunoscut) și bucuria călătoriei o putem regăsi și-acasă, în locul unde locuim, trăim și simțim. De fapt, poate că de-acolo ar trebui să și înceapă…

O să vă povestesc de-acum, o vreme destul de lungă, cred, despre Maramureș. Locul acesta binecuvântat de Dumnezeu și-apreciat de turiștii din întreaga lume pentru oamenii ospitalieri și mereu bucuroși de oaspeți, pentru tradițiile și obiceiurile care încă se păstrează și-s respectate, în lumea satului în mod special (e o adevărată sărbătoare să vezi coconii îmbrăcați în straie populare, îmbujorați, pregătiți să meargă la biserică), pentru peisajele fabuloase, piscuri semețe și văi și dealuri care îmbie la relaxare și stare de bine, la întoarcerea la natură, pentru o istorie controversată, dură și apăsătoare, pentru meșterii populari a căror muncă răzbește prin timp, pentru obiectivele turistice autohtone pline de farmec, pentru apa de foc cu grade multe de alcool care face sângele să curgă mai năvalnic prin vene.

O să vă povestesc despre Maramureșul filtrat prin ochi de localnic însă suficient de detașat pentru a putea prezenta aceste frumoase locuri cu obiectivitatea unui călător dornic să descopere locuri frumoase, să cunoască oameni și obiceiuri, să facă parte, pentru un timp mai lung sau mai scurt, din povestea locului în care călătorește. Așadar, fiți călători în Maramureș, alături de mine, și-o să vă vorbesc despre orașele acestui județ, despre munți și lacuri, despre mănăstiri și biserici de lemn, despre tradiții și obiceiuri, despre oameni și locuri.

Citește și:  Bacău : De vizitat în România

Cred că cele mai mari bogății ale acestei zone a țării nu sunt nici pământurile fertile, nici aurul și celelalte pietre ascunse-n străfundurile solului, nici pădurile dese, nici clădirile încărcate de istorie sau obiectivele turistice foarte cunoscute, ci oamenii. Oamenii locului care încă trăiesc după datinile și obiceiurile strămoșești, care încă se ghidează după un sistem de valori foarte sănătos, oameni deschiși și darnici, ospitalieri și buni la suflet. Știu foarte bine că nu există pădure fără uscăciuni și n-am să susțin că Maramureșul e un ținut al laptelui și al mierii, că toți oamenii sunt pâinea lui Dumnezeu, dar cred că nu greșesc afirmând faptul că oamenii de aici au ceva aparte. O răbdare, o seninătate și-o bucurie a vieții, lucruri pe care le transmit prin ceea ce fac, prin ceea ce lasă în urmă, prin ceea ce duc mai departe.

Zic să dați o fugă în Maramureș, să vă convingeți că-i un loc care merită atenție și admirație. Veți fi așteptați cu pâine, sare și apă de foc (țuică, horincă sau pălincă), un obicei al locului care vorbește tocmai despre ospitalitate și bucuria de-a primi oaspeți, pâinea fiind un simbol al statorniciei și omeniei, sarea nelipsind din nicio casă, iar țuica, apa de foc, fiind reprezentativă pentru caracterul aprig al maramureșenilor. Între timp, până la vizita pe care sigur vi-o propuneți, vă invit să rămâneți pe aproape, pentru că urmează să vă vorbesc, în următoarele părți ale acestei serii de articole, despre multe locuri și lucruri frumoase din această zonă. Și-acum, vă fac poftă cu câteva fotografii:

Maramures (1)

Mănăstirea Bârsana. Foto: Loredana Ionescu

Maramures (2)

Costum popular Maramureș. Foto: Diana Cherecheș

Maramures (3)

Tradiții și obiceiuri în Maramureș. Foto: Diana Cherecheș

Maramures (4)

Cimitirul Vesel, Săpânța. Foto: Loredana Ionescu

Maramures (5)

Lemnul în tradiția și cultura maramureșeană. Foto: Loredana Ionescu

Maramures (6)

Trenul Mocănița, Valea Vaserului, Maramureș. Foto: Loredana Ionescu

Maramures (7)

Vâltoare maramureșeană tradițională. Foto: Loredana Ionescu

Maramures (8)

O bucată de Maramureș, văzută dintr-un balon cu aer cald. Foto: Loredana Ionescu

Maramures (9)

Panoramă Baia Mare. Foto: Loredana Ionescu

Maramures (10)

Maramureș, vedere de pe Creasta Cocoșului. Foto: Loredana Ionescu

Maramures (11)

Baia Mare, vedere dintr-un balon cu aer cald. Foto: Loredana Ionescu

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.