Calea Lactee este denumirea Galaxiei noastre, in care se afla Sistemul nostru solar si, deci, Terra, planeta albastra, careia ii datoram existenta in Univers, situata in zona “locuibila” a acestui sistem. Numele isi are originea in mitologia greceasca, fiind legat de o legenda potrivit careia Zeus, dorind sa il faca, pe fiul sau, Heracles, nemuritor, l-a pus sa suga la sanul Herei, sotia lui Zeus (dar nu si mama lui Heracles), cand aceasta era adormita. Gestul Herei de a-l indeparta pe Heracles de la san, a facut ca pe cer sa ramana o dara albicioasa “de lapte”, formand “Calea Lactee”.
Galaxia noastra este vizibila, in special de la tropice, in noptile senine, sub forma unei benzi luminoase, in spirala, cu un « bulb » central, inconjurat de un halou sferic. Potrivit datelor oferite de telescopul spatial Kepler, Calea Lactee cuprinde intre 200 – 400 de miliarde de stele si s-a format in urma cu aproximativ 13,2 miliarde de ani, avand aproape varsta Universului.
Inca din antichitate, astronomii au incercat sa descrie si sa explice locul Caii Lactee in Univers, prin observatii si calcule. Abia in secolul al XVI-lea, savantul italian Galileo Galilei lanseaza ideea ca este vorba de un nor dens de stele, ignorand, insa, la vremea respectiva, existenta nebuloaselor (amestecul de gaz rarefiat si praf interstelar). In 1750, Thomas Wright, astronom si matematician britanic, concepe un model teoretic al Galaxiei noastre, imaginandu-si ca are forma unui disc presarat cu stele, Soarele aflandu-se in centrul sau. De altfel, in istoria astronomiei, secole de-a randul, s-au confruntat doua modele cosmologice referitoare la Galaxia noastra – modelul geocentric (cu Pamantul in centru), asa cum sustinea, inca din secolul al II-lea, Ptolemeu, savantul grec) si modelul heliocentric (cu Soarele in mijloc), sustinut de Nicolas Copernic, imbunatatit de Johannes Kepler, Galileo Galilei,Isaac Newton.
In anii 2000, gratie telescoapelor performante, s-au adaugat o serie de noi informatii referitoare la Calea Lactee, constatandu-se ca, de fapt, este o galaxie de tip spiralat barata, adica bratele spiralei nu pornesc din centru, ci din banda de stele, gaz si praf cosmic, care il traverseaza. Terra se afla pe Bratul Orion, mai mic decat altele, dar despre care cunostintele stiintifice actuale sunt inca insuficiente, oricum, mereu revizuite.
Se estimeaza, de asemenea, ca 83% din masa galaxiei provine din materia intunecata (« dark matter »), care o inconjoara, formand un halou – o materie ipotetica, nedetectata, pana in prezent. Diametrul discului galactic este de 70 000 – 100 000 de ani lumina, iar distanta dintre centrul Galaxiei si Soare este de aproximativ 26 000 de ani lumina. In centru se afla o gaura neagra supermasiva – Sagittarius A – a carei masa este de 4 milioane de ori mai mare decat cea a Soarelui, si care este o sursa intensa de unde electromagnetice. Conform unor date publicate in 2009, viteza de rotatie a Galaxiei noastre, la nivelul Soarelui, care este situat aproape de periferia Caii Lactee, la 28 000 de ani lumina de centru, este in jur de 254 km/s.
Cea mai apropiata galaxie de Calea Lactee este Andromeda, la 2,9 milioane ani lumina, dar mai exista o serie de alte galaxii « pitice », cum ar fi « Cainele Mare », la 25 000 de ani lumina, sau « Marele nor al lui Magellan », precum si « Micul nor al lui Magellan », la 179 000 de ani lumina. Cu ajutorul telescopului Hubble, de numai cativa ani, astronomii au aflat ca ceea ce se numeste « Curentul Magellan », format intre cei doi « nori », va sfarsi prin a fi captat de Galaxia noastra, formand noi stele, constatare esentiala pentru intelegerea mecanismelor cosmice si pentru evolutia Universului, implicit a planetei noastre.
Ca si in alte galaxii, si in Calea Lactee au loc fenomene cosmice diverse, unul dintre cele mai interesante fiind supernovele (explozii ale unor stele), acestea producandu-se cu o frecventa de aproximativ trei pe secol, cea mai cunoscuta avand loc in 1054, cand a dat nastere la « Nebuloasa Racului ».
Terra nu este decat o stea banala in Galaxia Calea Lactee, de dimensiuni modeste, situata intr-un loc indepartat de centru, « linistit », ceea ce pare sa fie marea sansa pentru aparitia si evolutia vietii. Gratie simularilor informatice, s-a descoperit ca, in multe alte locuri ale Galaxiei noastre, se desfasoara fenomene impresionante, incompatibile cu viata. Pe de alta parte, potrivit unui studiu publicat in Astrophysical Journal Letters, anul acesta, mai mult de 60 de miliarde de stele ar putea fi « locuibile » in Calea Lactee. Specialistii au ajuns la aceasta concluzie, concentrandu-se asupra acelor planete care orbiteaza in jurul « piticelor rosii » (stele mici si relativ « reci »), unde apa ar putea exista in stare lichida, la suprafata. Pentru continuarea cercetarilor in acest sens, in 2018, va fi pus pe orbita telescopul spatial James Webb, pentru a masura temperatura unor planete in diferitele lor puncte.
Este evident ca, in pofida progresului stiintific extraordinar al secolului al XXI-lea, Calea Lactee si, cu atat mai mult, Universul reprezinta o sursa infinita de explorare. De curand, o echipa internationala de cercetatori de la Institutul de fizica nucleara din Lyon (Franta), de la Universitatea Hawaii si de la Institutul de fizica din Ierusalim, in cadrul proiectului «Cosmic Flows » (« Flux cosmic ») au realizat o noua cartografiere (dinamica) a spatiului cosmic, in format video, tridimensionala, in care este foarte clara repartitia materiei vizibile, pe de o parte, si a materiei negre, invizibile, pe de alta parte, aceasta din urma fiind cauza fenomenului de expansiune a Universului, care ar putea explica incotro se indreapta soarta planetei noastre, subiect tot mai incitant in ultima vreme.
