Frecvența vacanțelor este pe cât de mică, pe atât de păguboasă pentru bugetul unora, însă chiar și așa, oamenii au căutat și găsit deopotrivă noi modalități prin care să dea formele unei vacanțe frumoase, a unor momente petrecute departe de agitația lumii, departe de problemele tot mai dese și mai solicitante, mai cu seamă în sânul naturii unde nu numai că timpul ne dă senzația că este mai efemer ca niciodată, ci și viața noastră, îndeosebi atunci când nu ne-o trăim așa cum ar trebui s-o facem de fapt și de drept.

Din nefericire, problemele ne așteaptă tot acolo unde le-am lăsat, munca solicitantă și gândurile negre nu pot fi decât pârghii de care ne agățăm cu pretextul că trebuie să supraviețuim, să ne zbatem pentru a ne atinge obiectivele care, într-un final, vor fi absorbite de alte probleme. Tocmai acest ciclu ne împiedică să ne bucurăm cu adevarat de o vacanță, de familie sau de prieteni, cu atât mai mult cu cât ne-am planificat zilele de vacanță dinainte și, mai mult decât atât, am strâns jumătate de an banii necesari. Să nu mai spunem că toată această perioadă, culminată cu vacanța, este însoțită de temeri, de ideea că, cel mai probabil, banii strânși sunt insuficienți.

Pe lângă aglomerația de care, oricum, ne lovim până și în cele mai frumoase destinații, rămâne gustul amar al unei vacanțe scurte și, în același timp, gândul ca e posibil ca, în anul următor, să nu ne mai permitem nici măcar o minivacanță. Pe de altă parte, e dovedit faptul că oamenii au nevoie de odihnă, de momente de tihnă, cu cât mai dese, cu atât mai bine, cu cât mai departe de locurile în care trăim, cu atât mai bine, căci oricât de tare am încerca să răsturnăm imaginea urâtă a unui loc, tot nu reușim să ne-o scoatem din minte.

Camping-ul in România

camping romania

Însă, cum se spunea și mai înainte, oamenii au găsit diferite modalități de a-și petrece o vacanță, fie ea de lungă sau scurtă durată: tocmai de aceea, putem vorbi de camping-ul în România, și nu numai în țara noastră. De fapt, am fi tentați să spunem că cei cărora le place camping-ul în România sunt străinii, însă chiar și așa, și românii se bucură de această activitate, poate în aceeași măsură de care se bucură și de o gură de aer proaspăt.

Societatea, obișnuită ca frumosul să coste bine, nu percepe, în esența mentalității ei, ca tocmai lucrurile mărunte definesc frumusețea și, culmea, acestea nu ne costă aproape nimic. Totodată, cu cât complicăm mai mult lucrurile, cu atât mai rău ne va fi. De aceea, putem spune despre camping-ul în Româniaeste, poate, cea mai viabilă alternativă de vacanță tihnită, departe de pământul plin de praf, numit oraș, departe de claxoane, nervi și munca asiduuă. Însă unde putem face camping în România?

Locurile sunt atât de multe, încât, de cele mai multe ori, ar fi indicat să fie descoperite de la sine. De pildă, în județul Hunedoara există foarte multe astfel de locuri amenajate special pentru activități de genul, dar, de fapt, în toată țara sunt. Și în Bușteni, iarăși, în drumul spre Cabana Gura Diham, locurile sunt pe cât de multe, pe atât de frumoase.

Citește și:  Ziua bună se cunoaşte de dimineaţa!

camping romania2

În schimb, nimic nu este mai frumos decât un weekend sau chiar o vacanță de peste o săptămână, petrecută alături de familie și câțiva prieteni, în sânul naturii, fără măcar să mai existe alți oameni prin apropiere. În funcție de timpul alocat, se stabilesc și costurile, și-așa foarte mici. Depinde, bineînțeles, de obișnuințele alimentare ale fiecăruia, de pretenții ș.a.m.d. Preferabil ar fi să renunțați la alimentele foarte grase și să încercați să mâncați și altceva, poate alimente mai ușoare, chiar de sezon.

E drept că este aproape imposibil să nu gătiți ceva, fie o mâncare grasă sau nu. Important este vă simțiți bine, mai cu seamă să vă bucurați de moment. În acest caz, nici nu se pune problema bunului simț, și-anume că nu trebuie să mișcăm pădurile prin muzica noastră, sau să umplem locurile verzi cu pet-uri și alte gunoaie.

În sfârșit, camping-ul în România este cea mai ofertantă vacanță pe care oamenii cu venituri mici o pot avea. Pe lângă faptul că, de pildă, pentru trei zile, ne poate costa doar 200-300 RON (nu adăugăm aici costul cortului etc.), și, în funcție de cât de lungă e distanța dintre orașul din care plecați și destinația de camping aleasă, ori de de numărul celor din campament. Prin urmare, camping-ul în România ne costă puțin, iar niciun cutremur financiar nu ne va afecta serios buzunarele, într-atât de mult, încât să tragem după vacanță încă 6 luni să reintrăm în normalitate.

Apoi, e și decizia de a cumpara alimente, ori pentru a găti, ori gata preparate. Ar fi și mai incitant dacă ați găti acolo farmecul ar fi pe o altă undă de măsură și cu siguranță, v-ați simți mai liberi. În fapt, camping-ul în România, dar și în afara țării, nu înseamnă deloc alegerea unui loc în aer liber unde să punem muzică și să ne simțim bine, ci înseamnă libertate, desprindere de lumea industrializată și de problemele cotidiene, de a trăi sau retrăi sub cerul liber, cumva, o reîntoarcere la natură.

Cu alte cuvinte, camping nu înseamnă doar un loc special amenajat pentru campament, ci înseamnă și un concept, până la urmă, unul care contează cel mai mult. Plus, costurile sunt infime față de cât ne-ar costa o vacanță obișnuită, ori de scurtă sau lungă durată. Și înainte să plecați la drum, lăsați-vă problemele deoparte, să mișune amețite ca și până acum, și gândiți-vă că libertatea e, poate, pe lângă demnitate și alte valori, unul dintre singurele care ne-au mai ramas. Nimic nu poate schimba asta, nici măcar cele mai urâte zile petrecute în sânul așa-zisei civilizații.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.