Asa cum s-a intamplat cu multe descoperiri si inventii, si creditul pentru dezvoltarea motorului electric apartine mai multor cercetatori. Cel care a pus bazele dezvoltarii acestui motor este fizicianul si chimistul danez Hans Christian Oersted. In 1820, in timpul unui curs despre electricitate, pe care il tinea in fata studentilor sai, facand un experiment cu un fir prin care trecea un curent electric si o busola, el a sesizat legatura dintre electricitate si magnetism (altfel spus, electromagnetismul).
Observatiile sale veneau in continuarea studiilor si experimentelor realizate de William Sturgeon, Joseph Henry, Andre Marie Ampere, Michael Faraday si Thomas Davenport. Primele motoare de acest fel (in sensul unor aparate care sa converteasca energia electrica in miscare) ii apartin lui Faraday si au fost folosite doar pentru diferite demonstratii, nefiind, nici pe departe, asemanatoare cu cele din ziua de astazi.
Primul dispozitiv rotativ care are la baza electromagnetismul a fost construit de catre britanicul Peter Barlow, in 1822. Dupa mai multi ani de incercari nereusite si dupa inventarea unor dispozitive cu capacitate redusa de rotire, prusacul Moritz Hermann von Jacobi are, in 1834, o prima tentativa de construire a unui motor electric. Pe al doilea motor, Hermann l-a realizat in 1838 si l-a probat pe cand se afla in Rusia, la Sankt Petersburg, atasandu-l unei barci cu sase pasageri. Puterea motorului era de 220 W.
In 1835, doi cercetatori de origine olandeza, Sibrandus Stratingh si Christopher Becker, reusesc construirea unui motor care putea pune in miscare o masina de mici dimensiuni, amintind de perioada de inceput a automobilelor sau de tatonarile care au precedat inventarea locomotivelor electrice sau a locomotivelor diesel electrice.
In 1837, februarie, americanul Thomas Davenport primeste primul patent pentru un astfel de motor.
Motorul care folosea curentul direct (continuu) – DC nu a fost construit pornind de la aceste modele, ci, mai degraba, datorita dezvoltarii generatoarelor (supranumite si dinamometre). Meritul primilor pasi spre construirea generatoarelor apartine fizicienilor scotieni William Ritchie si Hippolyte Pixii, care, in 1832, au inventat comutatoarele, si, ulterior, germanului Werner Siemens si inginerului care lucra pentru acesta, Friedrich Hefner-Alteneck.
In anul 1834, Moritz Hermann von Jacobi comunica editorului unui jurnal de mare prestigiu din epoca – “Annalen der Physik und Chemie” – faptul ca experimentele sale care implicau folosirea electromagnetului sunt un adevarat succes. Pana la sfarsitul lunii mai, in 1834, acesta reuseste ca construiasca primul motor electric. Cantarea aproximativ 5 kilograme si era echivalentul a 15 watti de putere mecanica.
In noiembrie 1834, Jacobi trimite un raport catre Academia de Stiinte din Paris si publica un studiu detaliat, in primavara anului 1835. Aceasta lucrare ii va aduce, mai tarziu, un doctorat in cadrul Universitatii din Konigsberg (Germania). Chiar daca explica, in studiul respectiv, ca el nu este singurul invetator al motorului electromagnetic, indicandu-i si pe Botto si Dal Negro, Jacobi este recunoscut ca inventatorul de drept al motorului electric. O replica functionala a acestui motor se gaseste si in prezent, in cadrul Institutului de Inginerie Electrica, din cadrul Universitatii tehnologice Karlsruhe, din Germania.
In anul 1836, germanul Johann Philipp Wagner prezinta un alt model de motor electric, asemanator celui creat de Stratingh si Becker (in 1835), acesta avand capacitatea de a functiona pentru o durata de zece minute, cat tinea bateria. Intre timp, Davenport isi continua studiile in ceea ce priveste imbunatatirea acestor motoare si, impreuna cu noul partener, Ransom Cookand, se muta in New York, unde si primeste, in 1837, patentul pentru construirea unui motor electromagnetic, expus astazi la Institutul Smithsonian din Washington, DC.
Intre 1885 si 1889 au fost inventate trei motoare trifazice, care stau la baza sistemului modern de transmisie a puterii electrice si a motoarelor electrice avansate. Cei care au contribuit la dezvoltarea motorului trifazic sunt Bradley, Dolivo-Dobrowolsky, Ferraris, Haselwander, Tesla si Wenstrom. In prezent, motorul trifazic sincron este folosit pentru aplicatii foarte dinamice (robotii, de exemplu) si pentru masinile electrice. Inginerul german Friedrich August Haselwander, in 1887, reuseste construirea integrala a unui asemenea motor.
Motorul lui Davenport (cel din 1837) nu era chiar unul remarcabil, nereusind sa se detaseze de modelele altor inventatori. De-a lungul anilor, Davenport a conceput cateva tipuri diferite de dispozitive, dar, spre deosebire de contemporanii sai – Werner Siemens, George Westinghouse si Thomas Edison – acesta nu a fondat nici o companie si, spre deosebire de Nicolae Tesla, de exemplu, Thomas Davenport nu a reusit sa vanda niciunul dintre patentele sale.
Intre 1841 si 1844, la initiativa lui Wagner, Confederatia Germana condusa in acel moment de Prusia, Bavaria si Austria, stabileste un premiu in valoare de 100.000 de guldeni pentru cel care avea sa construiasca prima masina pe baza unui motor electric, care sa fie mai ieftina decat transportul cu ajutorul cailor, aburului sau fortei umane. Suma foarte mare de bani pusa in joc ii atrage pe foarte multi inventatori, care incep sa lucreze, in paralel, la un astfel de motor, printre acestia numarandu-se Karl Ludwig Althans, din Buckeburg (din apropiere de Minden), Emil Stohrer, din Leipzig, Emil Groosdin, Karlsruhe si Peter Bauer, din Nuremberg.
Dintre toti acestia se remarca Stohrer, care concepe un motor bine pus la punct, in anul 1843. Dupa examinarea finala, in lunile mai si iunie 1844, in Frankfurt, Comisia federala stabileste ca, in cazul tuturor motoarelor electrice prezentate, puterea era de doar 50 watti, iar consumul de zinc era atat de mare, incat tractiunea animala, precum si cea cu ajutorul aburilor erau mai eficiente din punctul de vedere al costurilor, motiv pentru care premiul nu este acordat. Fara inventarea unui generator electric foarte puternic, competitia nu a putut fi castigata, iar pentru ca acest lucru sa se intample, omenirea a trebuit sa mai astepte inca 25 de ani.
