Cangurul este un mamifer specific Australiei, care se intalneste si in Noua Guinee si Noua Zeelanda, reprezentativ pentru mamiferele marsupiale. Originea numelui acestui animal este interesanta, deoarece in momentul in care englezii au ajuns in Austalia, au fost surprinsi sa vada un animal care sarea si au intrebat localnicii care este numele animalului, insa, intreband prin semne, acestia nu au inteles intrebarea. Astfel, australienii au raspuns „Kan-ghu-ru”, ceea ce din punctul de vedere al cercetatorilor inseamna “Nu inteleg”, insa englezii au considerat ca acest raspuns reprezinta de fapt denumirea animalului. In modul acesta a rezultat numele acestui marsupial.

Fiind un mamifer marsupial, cangurul isi creste puii in marsupiu, aceasta reprezentand o punga, situata in zona abdominala, caracteristica femelelor, in care puii sunt tinuti pana sunt suficient de maturi pentru a se putea dezvolta singuri. Cand se naste, puiul este foarte mic, masoara aproximativ 1,5 centimetri, nu are niciun pic de blana, este fara ochi si fara urechi si nu are nici membrele dezvoltate.

cangur

La 3 luni de la nastere incepe sa apara blana, iar vederea se dezvolta de la 4 luni, pana atunci au ochii inchisi. Ei raman in marsupiul mamei pana la 6-8 luni de la nastere. Pentru a ajunge in marsupiu, este luat cu gura de catre mama, unde ramane prins de mamelonul mamei pana la 6-8 luni, cand paraseste marsupiul si se poate hrani singur, revenind in marsupiu doar in situatii de urgenta, daca se afla in pericol.

Inaltimea pe care o poate avea cangurul este curpinsa intre 0,9 si 3 metri, iar greutatea variaza intre 3 si 100 de kilograme, in functie de specie si de sex. Tot in functie de specie difera si culoarea blanii, astfel, ei pot avea culoarea cenusie, bruna, bruna-rosiatica, bruna-galbuie, albastra- deschisa sau neagra. Inainte de a ajunge europenii in Australia, exista un numar de 53 de specii, insa in prezent exista un numar de 45 de specii, iar unele dintre ele, din nefericire, se afla pe cale de disparitie.

Toate aceste rase de canguri sunt numite macropozi, insemnand “picioare lungi”. Ele se deosebesc intre ele atat prin dimensiuni, cat si prin stilul diferit de viata. De exemplu, cel mai mic dintre ei are o dimensiune cuprinsa intre 38 si 52 de centimetri, cu o greutate foarte mica, datorita careia se poate deplasa cu multa usurinta prin canalele subterane pe care si le construieste, unde isi si stabileste adapostul. Acesta se numeste cangurul sobolan.

O alta rasa este flasnetarul, numit asa dupa instrumentul muzical flasneta, (orga mica la care se canta prin invartirea unei manivele). Poarta acest nume deoarece isi roteste labele din fata in timp ce sare. Diferit de celelalte rase, care au labele din spate mai dezvoltate decat cele din fata, exista specia de copac, care are labele din fata mult mai mari decat cele din spate, lucru foarte util pentru a se catara mult mai usor in copaci, unde gasesc mult mai multa hrana.

Citește și:  Pisica lui Geoffroy (Felis geoffroyi), o specie nocturnă

Cea mai cunoscuta rasa este cangurul rosu, de dimensiuni mari, a carui coada poate atinge un metru. Prefera pasunile aride, stepele cu arbusti, bogate in sare, specifice sud-vestului Australiei, insa pot trai si in ape de mici adancimi. Sunt obisnuiti cu o clima foarte calda, de aceea pot face fata unor temperaturi care depasesc 40 de grade Celsius. De regula sunt animale nocturne, care dorm in timpul zilei, insa, daca este vreme racoroasa, pot fi activi si noaptea. Stau in grupuri, care pot fi de cate 10 mamifere, pana la sute, iar in timpul noptii pleaca in aceste grupuri pentru a gasi hrana.

Se protejeaza foarte bine de posibilele pericole, comunicand intre ei prin intermediul ciocanitului. In momentul in care simt un pericol, cangurii rosii lovesc cu labele din spate in pamant si ii avertizeaza pe ceilalti din grup. In situatii de genul acesta, pot sari de la doi metri si jumatate inaltime pana la 4 metri si jumatate, atingand 65 de kilometri pe ora. In mod obisnuit, cand nu sunt amenintati de nimic, viteza lor de deplasare atinge 12 metri.

cangur cu pui
cangur cu pui

Fiecare specie de macropozi are particularitati distincte, dar sunt si foarte asemanatoare. O caracteristica interesanta consta in modul lor de deplasare, deoarece ei isi misca simultan ambele membre inferioare, pentru a se deplasa pe pamant, acest lucru realizandu-l si atunci cand inoata, din cauza picioarelor foarte lungi. Cand sar cu o viteza mai mare, cangurii sunt ajutati si de coada, pentru a-si mentine echilibrul, iar daca se deplaseaza normal, coada joaca rolul de al cincilea picior. Coada le este de asemenea utila atunci cand se odihnesc, sprijinindu-se de ea.

Atunci cand isi lovesc adversarii, se sprijina pe cozi si ii lovesc cu labele din spate, iar cu cele din fata ii imping. De regula sunt animale prietenoase, insa pot deveni agresivi, daca sunt implicati puii, din instinctul puternic de a-i apara. Imperecherea are loc in timpul anotimpului ploios, iar hrana lor consta in plante si ierburi, fiind animale erbivore rumegatoare. Durata de viata este de 15 ani, daca nu sunt afectati de factorii naturali sau de oameni.

Este trist ca aceste mamifere sunt afectate fie de clima, fie de anumite activitati ale omului, iar unele sunt pe cale de disparitie, insa este consolator faptul ca sunt protejate in rezervatii speciale, iar romanii, daca doresc sa vada un cangur, nu este necesar sa mearga in Australia pentru asta, acest lucru fiind posibil si la noi in tara, mai exact la Delfinariul din Constanta, unde se afla o familie de canguri pitici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.