Despre Alba Iulia se poate vorbi la nesfârșit pentru că nu există colț din acest oraș în care istoria să nu strige. De sub pietre, din pământul încă necercetat, din fundațiile caselor, muzee sau alte edificii, istoria este la ea acasă în Alba Iulia. Și nu există vârstă a acestui trecut, pe care Iulia lui Mihai să nu o fi trăit-o. Din vechea preistorie, antichitate, ev mediu și până în contemporaneitate, acest loc a văzut și simțit fiecare eveniment demn de înscris în cartea vieții unui popor.
E simplu să te plimbi pe străduțele pietruite ale cetății și să spui că e doar un oraș. Dar, dacă vrei să îi descoperi secretele, aflate și așa la îndemâna oricui, Alba Iulia nu se va opri zile în șir din povestit. Pentru că aici este cetatea cea albă a lui Gyla, întemeietorul urbei. Aici este reședința multor dintre principii transilvăneni. Aici este capitala Unirii lui Mihai Viteazul și locul încoronării regelui Ferdinand. Povestea de astăzi este tocmai despre această încoronare și locul unde ea s-a înfăptuit: catedrala reîntregirii.
Prima oară când am ajuns aici a fost acum mai bine de zece ani. Orașul păstra încă urmele vechiului regim comunist. Un gri etern așternut peste tot chipul lui domnea nestingherit. Dar, în toată marea aceasta de gri, o pată de culoare se înălța, sfidând regimurile vremelnice ale pământenilor. Era Catedrala Ortodoxă a Reîntregirii, amplasată la capătul unui parc impresionant!
Când te afli în fața porții de fier nu ai spune că este cu ceva mai deosebită decât alte biserici ale ortodocșilor. Aceeași arhitectură, aceleași forme ale turlelor, aceleași cruci înăltațe către cer. Dar, odată ce pășești în curtea spațioasă și frumos amenajată, începe povestea. Una cu totul diferită de ale altor biserici ale noastre. Pentru că aici, acum 93 de ani, într-o zi de 15 octombrie urca pe tronul României Mari, întregită la 1918, regele Ferdinand al românilor. Aici, pe o scenă special amenajată pentru încoronare, chiar lângă clopotniță, Patriarhul de la acea vreme, Miron Cristea a ținut o slujbă specială pentur acest moment, după care a sfințit coroanele regelui și soției sale. Motivul pentru care încoronarea regelui a avut loc pe acest baldachin și nu în catedrală, așa cum era firesc în reprezintă religia catolică a regelui, care nu a vrut să fie încoronat de un prelat ortodox. Drept urmare și-a pus singur coroana de oțel pe cap, după care și-a încoronat și soția, cu o coroană de aur.
Coroana regelui Ferdinand a fost turnată din oțelul unui tun otoman, capturat în timpul războiului de independență din 1877-1878. Toți regii României au purtat-o pe rând, începând, desigur, cu regele Carol I, cel care a purtat-o pentru prima oară, în ziua încoronării sale.
Ce moment…ce emoție trebuie să fi trăit toată suflarea adunată pe platoul din fața catedralei atunci când, regele Ferdinand și-a plecat capul pentru a se încorona drept regele tuturor românilor! Câtă încărcătură și importanță a avut acest eveniment pentru istoria noastră! Și toate au fost văzute și trăite aici, de fiecare bucată de piatră ce alcătuiește această catedrală!
Construcția ei începuse cu un an înainte, în martie 1921 și, după numai 11 luni era gata. Casa regală a României a sprijinit lucrările arhitectului Victor Ștefănescu, după ale cărui planuri a fost realizat edificiul. Stilul ales de acesta în construirea catedralei a fost cel bizantin, care a urmărit tendințele Bisericii Domnești, din Târgoviște, locul unde se efectuau încoronările principilor valahi, în Țara Românească.
Încă de la intrare te izbește un aer în care se amestecă liniștea și parfumul păcii interioare. Dintre toate bisericile de mir, pe care le-am vizitat până acum, aici am găsit cea mai profundă liniște pe care ți-o poate conferi o biserică de oraș. Este impunătoare. Maiestuoasă. Îți taie respirația, pur și simplu. Intrarea se face printr-un pridvor deschis, cu arcade sprijinite pe coloane cu capiteluri. De o parte și de alta a ușii masive se află patru plăci de marmură, care amintesc de patru momente diferite din istoria acestui neam: tipărirea Noului Testament la 1648 de către Mitropolitul Simion Ștefan, Unirea lui Mihai Viteazul, de la 1600, Martiriul trașilor pe troată, Horia, Cloșca și Crișan, Refacerea Unității spirituale a românilor.
Interiorul catedralei este și el, la fel de impunător ca exteriorul. Mobilierul, iconostasul și stranele sunt realizatte din lemn de stejar, iar motivele cu care au fost decorate sunt de influență brâncovenească. O broderie aparte, realizată cu multă migală rezidă din aceste piese. Și peste tot te însoțește dragostea de Dumnezeu a celui care le-a lucrat!
Frescele care împodobesc biserica sunt deosebit de vii și pătrunzătoare. De peste tot te cercetează în taină, ba ochi de sfinți, ba cei ai îngerilor, ba cei ai ctitorilor edificiului, regele Ferdinand și Regina Maria. Și toate așteaptă parcă să îngenunchiezi acolo, în prezența lor, să închizi ochii și să primești pacea sufletului… Pictura a fost realizată de către Costin Petrescu și reprezintă o adevărată capodoperă iconografică. Potretele celor doi ctitori însă au fost acoperite cu vopsea în timpul dictaturii comuniste, dar au fost restaurate după 1989, astăzi privind de la înălțime, pe toți cei care îngenunchiază a rugă, în lăcașul dăruit de ei, divinității.
Spuneam mai înainte despre curtea spațioasă, ce, la fiecare sărbătoare importantă devine neîncăpătoare. Toate clădirile aferente catedralei, realizate în interiorul acestei curți și care deservesc Arhipepiscopia Alba Iuliei sunt realizate în același stil brâncovenesc, ce amintește de bunul gust arhitectural. Este o adevărată plăcere să înconjori catedrala amplasată în centrul curții și să pășești pe aleile care îți poartă pașii către lapidariile unde se odihnesc diferite piese din colecția Muzeului Național al Unirii, aflat chiar peste drum de catedrală.
Nu e lucru puțin să aduni într-un singur loc, atâta istorie, memorie și credință. De aceea, catedrala ortodoxă a Reîntregirii este aparte, pentru că, pe lângă cei care vin și se închină în ea a adunat laolaltă bucăți ce formează identitatea noastră națională. Și tot aici vorbește despre fapte și eroi. Despre un amalgam ciudat poate, în care s-au împletit pentru vecie, credința strămoșească, dragostea de neam și țară, cu identitatea națională, recunoașterea unui suveran și speranța unui popor, într-un trai nesubjugat.
Trebuie să vezi, măcar o dată în viață acest loc. Trebuie să îi simți puterea, să îi respiri istoria și, măcar pentru o secundă să privești țintă, în ochii împietriți către eternitate ai ctitorilor acestui lăcaș. Străjuiesc și acum, chiar din fața intrării, destinele poporului în fruntea căruia, odinioară s-au aflat. Vino la Alba Iulia, în catedrala reîntregirii! Închină-ți ochii, la Alba Iulia, în catedrala încoronării! Pentru că aici, în Iulia cea Albă se află înscrisă mare parte din istoria ta! Vino la Alba Iulia și cunoaște-ți-o!
NB: Fotografiile aparțin autorului și nu pot fi preluate decât cu acordul scris al acestuia!
