Catharsis este un cuvânt de origine greacă, pătruns astăzi, în această formă, în multe limbi, pentru a defini „purificarea spiritului prin artă”, prin participare intensă la trăirea estetică. Strict etimologic, este un derivat din grecescul „katharein”, care înseamnă „a curăța”, derivat, la rândul său, din „kathares”, cu sensul „curat, pur, fără pată”.
Inițial, termenul „catharsis” se folosea în context religios, cu referire la practicile de purificare a sufletului, care aveau loc, mai ales, în ajunul sărbătorii consacrate lui Apollon (zeul artelor, al cântecului, al frumuseții masculine, al poeziei, al luminii, al purificării și al vindecării) și lui Artemis (zeița naturii sălbatice și a vânătorii), aproximativ la mijlocul perioadei cuprinsă între între 23 aprilie și 21 iunie, după calendarul actual, sărbătoare pe care grecii o numeau Thargelion.
Cuvântul catharsis ocupă un loc special în lexiconul cultural și psihologic, având o rezonanță profundă atât în artă cât și în terapie. Această noțiune, profund încărcată de semnificație, încurajează eliberarea emoțională și purificarea spirituală. Când explorăm catharsis, ar trebui să reflectăm la:
- Aplicațiile moderne ale conceptului de catharsis în psihologie și terapie.
- Rolul catharsisului în literatură și cinematografie ca mijloc de confruntare și rezolvare a conflictelor interioare.
- Paralelele între catharsis și alte concepte culturale și filozofice axate pe transformare și reinventare.
Pentru o mai bună înțelegere a influenței limbii asupra culturii și individului, este recomandat articolul cum este corect: aicea sau aici. Aici veți găsi o analiză a modului în care diferitele expresii și cuvinte modelează percepția și comunicarea noastră.
Cel care a consacrat însă cuvântul „catharsis” este Aristotel (secolul al IV-lea i.Hr.), unul dintre cei mai importanți filosofi ai Greciei antice, autorul primei cărți importante de estetică – Ars poetica. În această lucrare, Aristotel utilizează termenul catharsis în sens metaforic, îi dă un înțeles artistic, pentru a explica în ce fel o tragedie (ca spectacol de teatru), de exemplu, prin acțiunea prezentată, prin rolul „corului”, care impunea o anumită atmosferă si solemnitate, poate emoționa spectatorul până într-atât încât să-l facă să uite de sine, să participe afectiv la spectacolul actorilor și să se elibereze astfel de propriile pasiuni, temeri, emoții, prin artă.
Și mai puternic este efectul de catharsis prin muzică, apreciază Aristotel: „Se pot vedea oameni care, ascultând o melodie, sunt transpuși într-o altă lume, sunt sub imperiul unei emoții, însoțită de plăcere, de o bucurie inofensivă”.
Tot în antichitate, Platon transpune conceptul de catharsis în limbajul filosofic, definindu-l ca purificare a trupului și a sufletului, pentru ca spiritul să se poată deschide la idei noi, abandonând ideile false, apriorice. Platon va utiliza cuvântul „catharsis” și pentru a da sens ritualurilor funerare, dar și ca o condiție pentru gândirea filosofică, cea care trebuie să se distanțeze de lumea materială pentru a ajunge la o cunoaștere autentică.
Înțelesul pe care anticii l-au dat conceptului de „catharsis” a rezistat timpului, ideea de purificare prin artă fiind preluată și de dramaturgii clasici ai secolului al XVII-lea, precum Jean Racine sau Pierre Corneille, dar și în teatrul modern, relevantă fiind, în acest sens, dramaturgia lui Bertolt Brecht, Heiner Muller, Edward Bond etc. Pentru Bertolt Brecht, dramaturg german din secolul al XX-lea, autor al unor capodopere precum „Opera de trei parale”, „Cercul de cretă caucazian”, „Mutter Courage și copiii ei” etc., catharsisul funcționează atât timp cât autorul și actorii sunt atât de talentați încât să-l facă pe spectator să trăiască afectiv atât de intens încât orice judecată intelectuală să fie „epuizată” și abandonată.
În psihanaliză, începând cu Sigmund Freud, catharsisul corespunde conceptului specializat de “abreacție” („Reacție de eliberare a unor tensiuni emoționale care altfel ar întreține conflictele psihice și ar genera tulburări durabile; reacție de apărare” – DEX). Mai exact, este vorba de eliberarea cathartică a emoțiilor refulate, blocate în subconștient, care pot provoca diverse boli/tulburări nevrotice/stres post-traumatic etc., prin diverse terapii (inclusiv hipnoză).
Într-un sens mai general, se poate spune că este cathartică orice acțiune care ne eliberează de tensiuni – să citim o carte, să privim un film, să cântăm, să pictăm, să medităm, să spunem/să recunoaștem ceea ce ne deranjează, să călătorim, să creăm, să facem sport, să mergem la un spectacol de calitate, să ascultăm muzica preferată etc.
