A priori şi A posteriori sunt două concepte, doi termeni latineşti antonimici, care denumesc două tipuri de cunoaştere, două feluri de argumentare. Cunoaşterea a priori este independentă de experienţă, înaintea oricărei experienţe, înainte de fapte, o cunoaştere care se bazează pe raţiunea pură (în latină, “priori” înseamnă “anterior”, a priori – “din ceea ce precedă”). Cunoaşterea a posteriori este cea opusă, cea dobândită în urma experienţei, bazată pe experienţă, particulară, factuală, empirică.

A priori si a posteriori
A priori si a posteriori

Cele două concepte, a priori şi a posteriori, s-au impus mai întâi în limbajul filosofic, încă din antichitate, în scrierile filosofice ale lui Aristotel şi Platon sau în opera matematică a lui Euclid. Cel care a consacrat însă aceşti termeni este filosoful german Immanuel Kant, în secolul al XVIII-lea, prin opera Critica raţiunii pure (1871), scrisă în numai patru luni, urmată de Critica raţiunii practice (1787) şi Critica puterii de judecare (1790).

Kant, analizând ideile predecesorilor şi contemporanilor săi, în special operele lui Newton, Hume şi Rousseau, ajunge la o adevărată revoluţie în modul său de a gândi, în tentativa de a găsi un fundament pentru uzul raţiunii.

El însuşi convins, până la un moment dat, că sursele cunoaşterii se află exclusiv în spirit, nu în experienţă, şi contrariat de afirmaţiile categoric opuse ale empiristului Hume, care considera că toată cunoaşterea umană provine din simţuri şi experienţă trăită, ajunge să propună un sistem de gândire în care acceptă şi explică rolul celor două forme de cunoaştere, făcând diferenţa între raţionamentele analitice şi cele sintetice, între cunoaşterea particulară şi cea universală, independentă de experienţă.

Când discutăm despre conceptele de a priori și a posteriori, este esențial să ne asigurăm că înțelegem clar distincția dintre aceste două abordări ale cunoașterii.

  • A priori se referă la ceea ce este cunoscut independent de experiență, adică presupuneri pe care le facem fără a fi nevoie de validare empirică. Acesta este adesea asociat cu matematica sau logica, unde cunoștințele sunt considerate universale și necesare.
  • A posteriori implică cunoașterea dobândită prin experiență, sugerând că învățăm și deducem din ceea ce observăm în lumea din jurul nostru. Acest tip de cunoaștere este crucial în științele experimentale și în învățarea bazată pe experiență.

Înțelegând aceste definiții, putem aborda mai eficient diverse situații și discuții, aplicând termenii în mod corect în contextul potrivit.

Citește și:  Catharsis – originea şi sensul cuvântului
A priori si A posteriori, Immanuel Kant
A priori si A posteriori, Immanuel Kant

Mai mult, consideră Kant, delimitarea dintre cele două forme nu este categorică, deoarece “s-ar putea ca tocmai cunoasterea prin experienţă să fie un compositum din ceea ce primim noi prin impresii si ceea ce facultatea noastră proprie de cunoastere (nefiind provocată decât de impresii sensibile) produce din ea însăsi” (Critica raţiunii pure).

În general, se consideră ca fiind cunoaştere a priori sau cunoaştere apriorică (înainte de experienţă/independentă de experienţă) cea pe care o oferă, de exemplu, matematica (legile logico-matematice), gândirea teoretică/raţiunea pură (logică, deductivă), conceptele de “timp”, “cauză”, tautologia (ca formă a intuiţiei apriorice) etc., în vreme ce cunoaşterea personală, directă, empirica, senzorială sau cea pe care o oferă ştiinţele experimentale este una a posteriori.

Pentru Friedrich Nietzsche, a priori este sinonim cu ceea ce este “înnăscut”, iar în gândirea lui Carl Jung, o formă a reprezentării a priori este arhetipul – un model universal, comun tuturor culturilor, dar exprimat prin simboluri diverse, care ne structurează inconştientul şi care rezultă din experienţele umane la scară istorică.

Cunoastere a priori si a posteriori
Cunoastere a priori si a posteriori

Simplificând la maximum, de exemplu, afirmaţii a priori ar fi cele de felul: Dumnezeu este nemuritor/Omul este om intotdeauna/Toate triunghiurile au trei laturi/Toţi celibatarii sunt bărbaţi necăsătoriţi etc., în timp ce afirmaţii a posteriori, particulare (descoperite prin experienţă) ar fi, de pildă: Merele au gust bun/Câinele latră/Unele corpuri sunt grele etc.

În limbajul comun, expresia a priori poate să însemne şi “prejudecată”/idee preconcepută, de obicei eronată şi defavorabilă, pe care cineva şi-o poate face despre un lucru, o persoană, o realitate, fără cunoaşterea directă sau impusă prin educaţie, ca în afirmaţii precum: Adolescenţii sunt rebeli/Pisica neagră aduce ghinion/Oamenii sunt ticăloşi/Tot ce se scrie într-o carte este adevărat etc.

Pentru a ilustra mai bine cum pot fi folosite aceste concepte în viața de zi cu zi, să luăm în considerare câteva exemple concrete. Cunoașterea a priori ne ajută să structurăm argumente și să dezvoltăm teorii, în timp ce cunoașterea a posteriori ne permite să adaptăm aceste teorii la realitățile lumii reale.

Dacă doriți să explorați mai departe complexitatea limbii române și utilizarea corectă a altor termeni, recomandăm să consultați articolul nostru cum este corect: niciun sau nici un. Acesta vă va oferi o perspectivă mai amplă asupra regulilor de gramatică și a utilizării adecvate a cuvintelor în diferite contexte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.