Dezastre precum aceste catestrofe naturale pot afecta lumea la o scară globală şi ne testează nivelul de pregătire în faţa unei calamităţi. Chiar şi aşa, putem să ne declarăm fericiţi deoarece neamul omenesc nu a fost prezent la explozia unui supervulcan, dar erupţia unui supervulcan precum cel din Yellowstone National Park din Statele Unite ale Americii nu ar fi exclusă în timpul vieţii noastre.

  • Tambora, Indonezia
Tambora
Tambora, foto:kidsoftherecession.files.wordpress.com

Aflată între mulţi alţi vulcani, cu cele mai mari cutremure din lume şi devastările produse de tsunami, Indonezia are multe probleme geologice pentru care să fie îngrijorată. Iar Tambora, un stratovulcan imens de pe insula Sumbawa, nu face excepţie. Cea mai mare erupţie vulcanică înregistrată în timpul istoriei umanităţii s-a produs în 1815, lăsând în urma sa undeva la 100.000 de morţi. Explozia s-a auzit şi pe insula Sumatra, la 1930 de kilometri distanţă. După erupţia iniţială au urmat aproape trei ani de erupţii mai mici. Din cauza celor 400 de milioane de tone de gaze create de vulcan, pământul a început să se răcească iar anul 1816 a fost cunoscut drept „anul fără vară”. Din cauza temperaturilor scăzute culturile au murit iar milioane de oameni au suferit de foamete.

  • Krakatoa, Indonezia
Krakatoa
Krakatoa, foto: s2.hubimg.com

Insula vulcanică ce e situată între insulele indoneziene Java şi Sumatra a erupt în anul 1883 cu o forţă de 13.000 de ori mai mare decât cea a bombei atomice de la Hiroshima. Erupţia explozivă a acestui stratovulcan a expulzat cantităţi imense de piatră, cenuşă şi a fost auzitǎ de la mii de kilometri distanţă, deţinând recordul pentru cel mai puternic sunet auzit vreodată.

Explozia a creat şi un tsunami a cărui înălţime a atins și 40 de metri şi a ucis 34.000 de oameni. În timp ce insula care odată a găzduit vulcanul a fost complet distrusă în erupţie, noi erupţii începând cu 1927 au dus la apariţia lui Anak Krakatau (copilul lui Krakatoa) în centrul locului în care s-a produs calamitatea din 1883. Anak Krakatau revine la viaţă din când în când, creând o nouă insulă în umbra părintelui său.

  • Santorini, Grecia
santorini
santorini, foto: blog.santorini360hotels.com

De când umanitatea a început să-şi înregistreze istoria, este posibil ca nici un alt vulcan să nu fi lăsat o urmă la fel de mare precum cel din Santorini. Vulcanul a erupt de 11 ori pânǎ acum, dar cea mai mare erupție a avut loc cu mai mult de 3500 de ani în urmă. Aceasta a dus la formarea unui mare crater în locul în care fusese pânǎ atunci. Ce ştim este că a îngropat oraşul Akrotiri, prezervând clădiri, mozaicuri frumoase şi drumuri.

Citește și:  O experienţă fierbinte: pe culmile un vulcan activ (2)

Unii oameni de ştiinţă speculează că furia cu care acesta a erupt a dus la apariţia unora dintre cele mai puternice mituri. Ei cred că această erupţie a fost sursa de inspiraţie a lui Platon pentru povestea oraşului pierdut al Atlantidei. De asemenea epidemiologul John Marr a lansat ipoteza conform căreia ca urmare a erupţiei apele din zonă au fost poluate, cauzând dezastre ce au constituit inspiraţia pentru cele 10 plăgi ale Egiptului menţionate în Biblie.

  • Vezuviu, Italia
vezuviu
vezuviu, foto: volcanogeek.files.wordpress.com

Faimosul vulcan italian, singurul activ în Europa, a erupt în anul 79 D.Hr. omorând pe puţin 16.000 de oameni prin sufocare cu cenuşă şi a decimat instantaneu oraşele romane Pompei şi Herculaneum. Istoricul roman Plinius cel Tânăr a înregistrat singurele mărturii ale mâniei Vezuviului. Excavaţiile începute în secolul al XIX-lea au dus la descoperirea rămăşiţelor victimelor. De atunci vulcanul a mai erupt de 30 de ori iar oamenii de ştiinţă prezic că următoarea erupţie va fi îngrozitoare, punând în pericol vieţile celor 600.000 de italieni ce trăiesc în zona din imediata apropiere.

  • Laki, Islanda
Laki
Laki, foto: alexandrawitze.files.wordpress.com

În 1783 vulcanul islandez Laki a erupt. Erupţia a durat 8 luni, timp în care cele 120 de tone de gaze au omorât 20% din populaţia insulei. În urma sa explozia a lǎsat un lanț de cratere. Această erupţie vulcanică a avut unul dintre cele mai mari impacte la nivel global, emanaţiile de sulf au dus la distrugerea majorităţii culturilor din Europa, la secetă în India şi foamete în Japonia şi Egipt.

Unii istorici consideră că această erupţie a fost scânteia care a dus la începerea Revoluţiei Franceze, din moment ce foametea a fost unul dintre motivele pentru care poporul s-ar fi ridicat împotriva monarhiei franceze.

  • Muntele Pelee, Martinique
Mount Pelee
Mount Pelee, foto: leakuhta.files.wordpress.com

Muntele Pelee este un vulcan de pe insula Martinique, o insulă din Caraibe ce era colonizată de francezi. În mai 1902, acesta a erupt umplând râurile din St. Pierre cu bolovani şi copaci de pe munte iar aerul a fost contaminat cu sulf. Erupţia a dus la producerea unui tsunami care a inundat oraşul. O laterală a vulcanului s-a prăbuşit, ducând la eliberarea de noroi şi apă fierbinte peste fermele de zahăr şi îngropând oamenii de vii. Erupţia este cunoscută ca fiind cea mai mortală din secolul al XX-lea, omorând cel puţin 29.000 de oameni.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.