Cele mai frumoase poezii inspirate de Paşte, din lirica românească, evidenţiază faptul că a existat permanent, în cultura noastră, un “fior metafizic”, o capacitate a marilor creatori de “a-şi lua vecia cu tovărăşie”, “părtaşă a gândurilor”, cum spunea Tudor Arghezi, in imnuri, psalmi, ode, elegii, în care nesiguranţele, bucuria, tristeţile, puţinătatea lucrurilor, neliniştile, iscodirile, negurile, căutările fiinţei de “jos” au sublimat în imaginea fiinţei de “Sus”, condensare a ceea ce este durabil şi frumos, semn al bunei aşezări a tuturor lucrurilor.

Poate că niciun alt timp de peste an nu este încărcat cu atâtea semnificaţii spirituale precum cel al Sărbătorilor Pascale, vreme şi şansă repetabilă pentru om de a-şi împrospăta fiinţa şi de a merge înainte cu încredere şi curaj. Nu întâmplător Sărbătoarea Paştelui cade primăvara, la vremea reînnoirii lumii. Mari poeţi, de la Mihai Eminescu, la Vasile Voiculescu, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Ioan Alexandru etc. au făcut din acest moment prilej de meditaţie prins în cuvântul cel mai frumos şi mai încărcat de înţelesuri, cel al poeziei.

Cele mai frumoase poezii inspirate de Paşte – Mihai Eminescu, “Învierea”

Cele mai frumoase poezii inspirate de Paşte
Cele mai frumoase poezii inspirate de Paşte

Printre poeziile rămase in manuscrisele eminesciene s-a găsit si poezia “Învierea”, scrisă in 1878, publicată postum. La vremea aceea (1878), Mihai Eminescu locuia într-o chilie a Manăstirii Caimata, din Bucureşti, loc care, poate, l-a inspirat în scrierea unor versuri în care este surprins ritualul nopţii de Înviere, cu toată emoţia pe care o provoacă triumful vieţii asupra morţii: “[…] Apoi din nou tăcere, cutremur şi sfială/ Şi negrul întuneric se sperie de şoapte…/ Douăsprezece ceasuri răsună… miez de noapte…/ Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală./ Un clocot lung de glasuri vui de bucurie…/ Colo-n altar se uită şi preoţi şi popor./ Cum din mormânt răsare Hristos învingător,/ Iar inimile toate s-unesc în armonie:/ Cântări şi laude nălţăm/ Noi, Ţie Unuia;/ Primindu-L cu psalmi şi ramuri/ Plecaţi-vă neamuri,/ Cântând Aleluia!/ Hristos a înviat din morţi/ Cu cetele sfinte,/ Cu moartea pre moarte călcând-o,/ Lumina ducând-o/ Celor din morminte!”.

Dintre poeziile de inspiraţie religioasă ale lui Mihai Eminescu, cea mai semnificativă pentru neobosita căutare a sensurilor vieţii, mărturie a unui prea-plin sufletesc, în care s-au adunat deopotrivă deznădejdea, neputinţa, dorul de linişte şi de nemurire, adică un “model al fiinţei”, dar şi pentru simplitatea şi profunzimea cuvântului, este “Rugăciune”: ”Crăiasă alegându-te/ Îngenunchem rugându-te,/ Înalţă-ne, ne mântuie/ Din valul ce ne bântuie:/ Fii scut de întărire/ Și zid de mântuire,/ Privirea-ţi adorată/ Asupră-ne coboară,/ O, maică prea curată,/ Și pururea Fecioară,/ Marie!/ Noi, ce din mila sfântului/ Umbră facem pământului,/ Rugămu-ne-ndurărilor,/ Luceafărului mărilor/ Ascultă-a noastre plângeri,/ Regină peste îngeri/ Din neguri te arată,/ Lumină dulce clară,/ O, maică prea curată/ Și pururea Fecioară,/ Marie!”.

Cele mai frumoase poezii inspirate de Paşte – Vasile Voiculescu, “În grădina Ghetsemani”

Gradina Ghetsemani
Gradina Ghetsemani

Vasile Voiculescu, scriitor din perioada interbelică, este autorul unora dintre cele mai frumoase poezii inspirate de marea Sarbatoarea creştină a Invierii. În volume ca “Poeme cu îngeri”, “Destin”, “Întrezăriri” etc., meditaţia filosofico-religioasă, aspiraţia către divinitate, zbuciumul interior, îngerii care stau de pază în pragul casei sau la poartă, nostalgia cerului sunt teme esenţiale, ancorate în mit şi credinţă, iar versurile sale devin “cuminecătură pentru sufletul ce caută dincolo de aparenţele înşelătoare ale vieţii” (Ion Pillat).

În grădina Ghetsemani” este una dintre cele mai frumoase şi profunde poezii voiculesciene, fixând, în imagini lirice, momentul în care Iisus, “Fiul Omului”, îşi petrece ultima noapte de libertate, în locul în care va primi sărutul lui Iuda şi va fi trădat. Remarcabile sunt, în vers, dualităţile specifice destinului – lumină şi întuneric, puritate şi păcat, rai şi iad, tentaţie şi sacrificiu: “Iisus lupta cu soarta şi nu primea paharul…/ Căzut pe brânci în iarbă, se-mpotrivea întruna./ Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul/ Şi-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna./ O mâna nendurată, ţinând grozava cupă,/ Se coboara-miindu-l şi i-o ducea la gură…/ Şi-o sete uriaşă sta sufletul să-i rupă…/ Dar nu voia s-atingă infama băutură […]/ Deasupra fără tihnă, se frământau măslinii,/ Păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă…/ Treceau bătăi de aripi prin vraiştea grădinii/ Şi uliii de seară dau roate după pradă”.

Nichifor Crainic – “Noaptea Învierii”

Cadele de Paste
Cadele de Paste

Nichifor Crainic, din aceeaşi perioadă dintre cele două războaie mondiale, teolog, poet, ziarist, conducător al revistei “Gândirea”, este cel care a teoretizat, dar a şi ilustrat, prin propria creaţie, direcţia tradiţionalismului interbelic. Era convins că: “Moştenim un pământ răsăritean, moştenim părinţi creştini – soarta noastră se cuprinde în aceste date geo-antropologice. O cultură proprie nu se poate dezvolta organic decât în aceste condiţii ale pământului şi ale duhului nostru”. Iară câteva versuri din poezia “Noaptea Învierii”, relevantă pentru gândirea mitic-ortodoxă a poetului: “E noaptea-nvierii. Tresaltă făptura;/ Tămâie e-n codri şi smirnă-n grădini,/ Spre marea minune se-nalţă natura/ Cu ierburi şi arbori schimbaţi în lumini./ Un clopot răsună, răspund celelalte,
Talazuri rotind în eter,/ Se umplu se vuiet tăcerile-nalte/ Şi sufletul lumii se suie spre cer”.

Radu Gyr – “Iisus în celulă”

Cele mai frumoase poezii inspirate de Paşte
Cele mai frumoase poezii inspirate de Paşte

Radu Gyr a rămas în memoria românilor ca “poetul închisorilor comuniste”. În 1945, alături de Nichifor Crainic şi Pamfil Şeicaru, a fost încadrat de comunişti în “lotul ziariştilor creştini” şi a fost condamnat la 12 ani de detenţie politică. După ce şi-a ispăşit pedeapsa, în 1956, regimul comunist l-a condamnat din nou, de data aceasta la moarte, pentru poezia “Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”. Toate poeziile lui sunt încărcate de suferinţa anilor de detenţie, dar cu rădăcini adânci în credinţa creştină. Relevantă este, de exemplu, foarte cunoscuta poezie “Iisus în celulă”: “Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă./ O, ce trist şi ce-nalt părea Crist !/ Luna venea după El, în celulă/ şi-L făcea mai înalt şi mai trist./ Mâinile Lui păreau crini pe morminte,/ ochii adânci ca nişte păduri./ Luna-L bătea cu argint pe vestminte/ argintându-i pe mâini vechi spărturi./ Uimit am sărit de sub pătura sură:/ – De unde vii, Doamne, din ce veac ?/ Iisus a dus lin un deget la gură/ şi mi-a făcut semn ca să tac. […]/ Când m-am deşteptat din afunda genună,/ miroseau paiele a trandafiri./ Eram în celulă şi era lună,/ numai Iisus nu era nicăiri…/ Am întins braţele, nimeni, tăcere./ Am întrebat zidul : nici un răspuns !/ Doar razele reci, ascuţite-n unghere,/ cu suliţa lor m-au străpuns…/ – Unde eşti, Doamne ? Am urlat la zăbrele ./ Din lună venea fum de căţui…/ M-am pipăit… şi pe mâinile mele,/ am găsit urmele cuielor Lui”.

Citește și:  Stiati ca? – fapte si cifre despre sarbatoarea Pastelui

Cele mai frumoase poezii inspirate de Paşte – Lucian Blaga, “Înviere de toate zilele”

Floarea Pastelui
Floarea Pastelui

În universul liric al lui Lucian Blaga, aflat sub semnul “tainei”, al temeiurilor lumii, al “Marelui Tot”, în care năzuinţa spre absolut este un adevărat laitmotiv, unele dintre cele mai frumoase poezii sunt cele ale elanurilor cosmice, ale bucuriei de a fi, ale “luminii”, ale dezmărginirii fiinţei, precum: “Lumina”, “Daţi-mi un trup, voi, munţilor”, “Lumina raiului”, “Stelelor” etc. Acestei zone a creaţiei îi aparţine şi poezia “Înviere de toate zilele”: “O Înviere e pretutindeni, pe drum/ şi-n lumina deşteaptă./ Ochii mi se deschid umezi şi sunt împărat/ ca fântânile din imperiul lutului./ Trecătorule, oricine-ai fi,/ ridică şi tu peste mine mâna ta dreaptă./ Astăzi n-o să mai cert nicio fiinţă,/ nici pietrele, nici oamenii, nici buruienile./ Sunt în mijlocul privighetorilor./ Învie străbunii?/ Rugăciunea de-atâtea ori începută/ mi se sfârşeşte şi zic:/ Tată, te iert că-n adânc,/ m-ai semănat între brazdele lumii./ Ziua vine ca o dreptate făcută pământului./ Flori peste fire de mari/ îmi luminează din larg -/ aureole pierdute pe câmp de sfinţii trecutului”.

Ioan Alexandru – “Învierea”

Primavara
Primavara

Ioan Alexandru este unul dintre cei mai talentaţi poeţi ai generaţiei neo-moderniste (de după 1960), o voce lirică distinctă în peisajul literaturii româneşti. Critica literară a subliniat constant felul în care Ioan Alexandru se situează în descendența marilor poeţi interbelici (Lucian Blaga, Adrian Maniu) prin trăirea intensă a miticului, a originarului, prin ataşamentul faţă de toposul rural şi valorile ortodoximului popular.

Una dintre cele mai frumoase poezii din “Imnele iubirii”, de Ioan Alexandru, este “Învierea”: “Când zidurile vremii vor cădea/ Timp și spațiu nu or să mai fie/ Din morminte toți vom învia/ N-are-n ce pământul să ne ție/ E o putere-n noi de pe acum/ Ce-ntr-acolo-ntruna se avântă/ Oricât aici sunt pulbere și scrum/ Se crapă-n cosmos zorile de nuntă/ Totul curge atât de ne-ntrerupt/ S-ajungă mai degrabă în pustie/ Să pot în tihnă o clipă să mă-nfrupt/ Din lacrimile care mă învie/ Cât mai devreme să mă înstrăin/ Mistuitor să mă pătrund de toate/ Pe-o lacrimă de pâine și de vin/ Luneca-voi în eternitate/ Trâmbițele când vor răsuna/ Se va stinge ca o păpădie/ Cosmosul/ Să poată încăpea/ Lacrimă în stare/ Să ne-nvie”.

Oua de Paste
Oua de Paste

Cu o cultură excepţională şi cu o profundă înţelegere a sensurilor existenţei şi destinului şi a rosturilor poeziei, Ioan Alexandru este şi autorul uneia din cele mai frumoase şi emblematice poezii pentru această perioadă a reînnoirii – “Lumina lină” – pe care o putem rosti ca pe o rugăciune, în care Logosul dobândeşte strălucirea unei catapetesme: “Lumina lină lini lumini/ Răsar din codri mari de crini/ Lumina lină cuib de ceară/ Scorburi cu miere milenară/ De dincolo de lumi venind/ Şi niciodată poposind/ Un răsărit ce nu se mai termină/ Lină lumină din lumină lină/ Cine te aşteaptă te iubeşte/ Iubindu-te nădăjduieşte/ Că într-o zi lumină lină/ Vei răsări la noi deplină […]/ Lumină lină, nuntă leac/ Tămăduind veac după veac/ Cel întristat şi sărăcit/ Cel plâns şi cel nedreptăţit/ Şi pelerinul însetat/ În vatra ta au înnoptat/ Lumină lină leac divin/ Încununându-l pe străin/ Deasupra stinsului pământ/ Lumină lină Logos sfânt”.

Tuturor cititorilor site-ului destepti.ro vă dorim un Paste fericit! Hristos a Înviat!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.